Pe 10 iunie 1923 România disputa meciul cu numarul 3 din istoria ei. Partida conta pentru trofeul Cupa Regelui Alexandru. Pe lângă denumirea oficială, trofeul mai purta şi numele “Cupa de aur”. Era prima dată când naţionala juca în Bucureşti (tricolorii evoluaseră până atunci doar la Belgrad şi la Cernăuţi). Suporterii din capitală nu erau încă foarte obişnuiţi cu acest sport. Biletele pentru meci s-au vandut exact în ziua disputării lui, iar suporterii urmau să-l vadă de pe nişte băncuţe care erau numerotate cu cerneală. Chiar de către fotbalişti, care trecuseră astfel, în dimineaţa confruntării, la munca de jos.

Pe stadionul F.S.S.R. (undeva în zona Arcului de Triumf) s-au adunat aproximativ 3000 de oameni. Romînia câştigase în 1922 Cupa Regelui Alexandru, sârbii dorind acum să-şi ia revanşa.

Primul 11 al tricolorilor a fost următorul: Alexandru Szatmary – Iosif Bartha, Alexandru Kozovits – Ioan Halmos, Nicolae Honigsberg, Dezideriu Jakobi – Adalbert Strock, Carol Frech, Rudolf Wetzer, Francisc Ronnay, Zoltan Drescher. Antrenorul echipei era Teofil Morariu.

Adalbert Strock

Meciul a pornit prin atacurile în forţă ale sârbilor, golul căzând logic în poarta românilor. Era minutul 23 atunci când Vinek înscria după o combinaţie a fraţilor Zinaia. Ai noştrii încep să-şi revină, însă vine fatidicul minut 39. Ceea ce s-a întâmplat în acel minut, cu siguranţă nu s-a mai întâmplat vreodată pe un teren de fotbal. Înaintea partidei, jucătorii români au fost instruiţi ca în momentul în care imnul României se aude toţi să se oprească. Ideea era că la respectiva întâlnire urmau să asiste cele două familii regale din Iugoslavia şi România. Chiar în minutul 39, cele două alaiuri au ajuns în tribunele stadionului, iar imnul începe să fie cântat. Tricolorii s-au oprit, dar cum sârbii nu au ştiut de protocol nu au ezitat să marcheze, după ce au driblat nişte adevărate jaloane umane. Astfel, în timp ce românii ascultau pios imnul, oaspeţii au dus scorul la 0-2. Autorul golului, acelaşi Vinek.

La pauză, numărul spectatorilor a crescut. În minutul 2 al celei de-a doua reprize, Romania reuşeşte să marcheze golul de onoare prin Ronnay. Bucuria, atât cea din teren, cât şi cea din tribune, a fost de nedescris. Atât de mare, încât arbitrul austriac Retschuri a fost nevoit să oprească meciul timp de două minute, pentru ca toţi spectatorii să-şi adune pălăriile pe care le aruncaseră pe teren. Meciul s-a încheiat cu victoria oaspeţilor, care au reuşit să câştige trofeul. Din păcate, le-au acordat românilor şansa de a-şi lua revanşa abia după trei ani şi jumătate.

de Răzvan Nicolae

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

one × four =