de Newsted

Ardealul este zona care a reprezentat pionieratul fotbalistic pe teritoriul actualei Romanii.Vom incepe, normal cu Timisoara.Locul unde s-a jucat primul meci de fotbal din Romania, la 25 iunie 1899, desi la acea vreme nu se putea vorbi de Timisoara ca facand parte din statul roman.Vor spune aradenii ca la ei s-a jucat prima data fotbal.Posibil…dar primul meci “atestat documentar” de catre ziarul timisorean “Kozlony” ( “Informatia” ) s-a jucat la Timisoara, pe terenul Velocitas, de la Liceul Piarist.

Sa incepem deci periplul prin fotbalul timisorean.Nu vom vorbi de Politehnica Timisoara.Poate in viitor va face subiectul altui articol.Vom vorbi de alte doua echipe, din vremea cand fotbalul nu se juca pe terenuri gazonate.Echipe care pe rand au dominat fotbalul romanesc:Chinezul si Ripensia. Chinezul Timisoara , echipa mucitorilor feroviari timisoreni, s-a infiintat in anul 1910. Si-a preluat denumirea de la numele capitanului Pavel Chinezul, sau Cneazul, capitan in oastea lui Matei Corvin. Inainte de primul razboi mondial a participat numai la competitii regionale.In perioada interbelica , anii mareului “avant fotbalistic timisorean”, a scris pagini de aur in istoria fotbalului romanesc.Incepand cu sezonul 1920-1921, cand a castigat campionatul transilvanean, devine o forta fotbalistica a Romaniei proaspat unite.Intre anii 1922-1927 reuseste o performanta care cu greu va fi egalata de alta echipa romanesca, abia in anii ’90: sase titluri consecutive de campioana nationala.In acea perioada, 17 din componentii lotului faceau parte din echipa nationala.Practic Nationala insemna Chinezul Timisoara.Iata echipa care a castigat primul titlu de campioana:

Ritter- Kondor , Hoksary, Fenyvessy , Toth Bedo, Rajnak, Steiner, Frech I , Matek, Tanzer , Frech II
chinezul.jpg Cu timpul , la echipa vor mai ajunge jucatori mari ai Romaniei, cum ar fi : Vogl, Hutter, Kilianovitz, Teszler, Lakatos, Rudy Wetzer ( viitorul capitan al Romaniei de la Montevideo, la primul Campionat Mondial ) , Zombory.Nume care acum nu spun nimic, dar sunt numele unor mari fotbalisti din vremuri apuse…Iata si echipa ultimului titlu de campioana, in sezonul 1926-1927:

Zombory- A Steiner, Hoksary, Vigh , Vogl, R Steiner, Tanzer, Teleki R Wetzer, Semler , Matek.

Incepand cu anul 1927, clubul intra intr-o grava criza financiara, lucru care va duce la scindarea conducatorilor, o parte dintre ei ( dr. C Lazar si ing. Dionisie Balasz ) parasind echipa , infiintand o alta mare echipa, Ripensia. Urmeaza o retrogradare, apoi o promovare in 1933, usor, usor Chinezul redevenind o echipa de prima mana a Romaniei, desi nu va mai reusi sa castige vreun titlu de campioana.Apare o noua criza financiara , fapt normal in acele perioade tulburi .In anul 1936 , incearca o noua redresare economica fuzionand cu ILSA Timisoara.In anul 1939 paraseste definitiv prima scena a tarii.In timpul razboiului se incearca o ultima redresare, fuzionand cu CAMT , echipa numindu-se o perioada scurta Chinezul CAMT, iar din 1946 ramane doar CAMT, Chinezul depasind definitiv nomenclatorul cluburilor de fotbal din Romania.Iata cateva nume de jucatori care au aparut in echipa Chinezul, in partea a doua a istoriei acesteia: Zelenak, Gruin, Thierjung, Raffinski, Demetrovici, Petschowski, Covaci, Malita, Hetzer, Kuszka I, Kuszka II, Ostermann.Chinezul este echipa unde s-a format si a debutat un mare fotbalist roman, care va mai juca la UTA, CCA…jucator de talent rar , recunoscut pentru Fair-Play-ul deosebit : Iosif Petschowski…jucatorul care a jucat pe absolut toate posturile din echipa, inclusiv ca portar.

Asa se incheie scurta dar prodigioasa viata a echipei Chinezul Timisoara.Stadionul de la Padurea Verde, din zona de est a orasului sta si acum marturie crampoanelor lasate de niste mari campioni….Dar Timisoara va avea o noua regina, continuatoarea legendei:Ripensia. Ripensia Timisoara, primul club cu jucatori exclusiv profesionisti din Romania.S-a infiintat in 1928.Intre anii 1928-1932 , datorita statului de club profesionist nu ii este permis sa participe in campionatul national.I se permite in 1932, dupa indelungi incercari.Iata prima echipa a Ripensiei:
Zombory- Hoksary, Burger , Raffinsky , Dobay, Ciolac, Cotormani , Deheleanu , Schwartz, Bindea , Lakatos.

La prima participare in campionatul national ( prima editie in sistem divizionar ), Ripensia castiga titlul de campioana in finala campionatului ( existau 2 serii ale diviziei A, castigatoarele lor jucand finala) invingand Universitatea Cluj ( 5-3 la Timisoara si 0-0 la Cluj ) .In sezonul urmator, 1933-1934, Ripensia castiga din nou seria , dar este invinsa in finala de Venus Bucuresti.In schimb castiga prima editie a Cupei Romaniei , 5-0 cu Universitatea Cluj.In sezonul 1934-1935, Ripensia castiga campionatul, desfasurat de data asta intr-o serie unica a diviziei A.Pierde in schimb finala de Cupa a Romaniei, 5-6 cu CFR Bucuresti ( Rapid )..Insezonul 1935-1936, Ripensia obtine eventul ( cupa+campionat).In finala cupei invinge pe Unirea Tricolor Bucuresti cu 5-1.In sezonul 1937-1938 ,Ripensia castiga ultimul titlu de campioana.Sa notam echipa care a castigat ultimul titlu:Pavlovici- Burger, Sepi, Cotormani, Lazar, Bindea, Schwartz, Dobay, Agner, Ciolac, Gall.Ripensia

Anul fotbalistic 1940-1941, inseamna ultima aparitie a Ripensiei in divizia A.Erau anii grei ai celui de-al doilea razboi mondial, razboi care va “ciunti” periodic o parte importanta a Romaniei:Transilvania.Urmeaza o retrogradare in divizia a III-a, dupa care o repromovare, in anul 1947.Sezonul 1947-1948 este ultimul al vietii Ripensiei.Se schimbase deja puterea in fruntea tarii, iar echipele profesioniste erau pur si simplu vanate, pentru a face loc echipelor muncitoresti, nou-infiintate. In anul 1969 , conducatorii Politehnicii Timisoara incearca sa reinvie Ripensia, insa proiectul dureaza doar cateva saptamani, dupa care este abandonat.

Acestea au fost, in cateva cuvinte, sursele de inspiratie despre acele vremuri fiind rare, povestile a doi colosi ai fotbalului romanesc.Echipe care in decurs de 16 ani au adus orasului Timisoara 10 titluri de campioana si doua Cupe ale Romaniei.Sa recapitulam performantele fiecareia:

Chinezul – 6 titluri de campioana ( consecutive )

Ripensia – 4 titluri de campioana si 2 Cupe ale Romaniei.Sa nu ne uitam inaintasii pentru ca merita tot respectul nostru.Multumim Chinezul, multumim Ripensia !

Unica sursa de inspiratie : Mihai Ionescu, Mircea Tudoran – “Fotbal de la A la Z- vol II – Fotbalul romanesc de-a lungul anilor”.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

12 + 11 =