Aproape 7 ani dupa descoperirea unuia dintre cele mai mari scandaluri de dopaj din sportul spaniol la Madrid a inceput  procesul doctorului Eufemiano Fuentes (57 de ani) in care inafara acestuiai mai sunt implicate alte patru persoane.

La deschiderea procesului primele dezbateri au avut loc cu usile inchise presa si publicul nefiind admise in sala. Aparitia lui Fuentes in Juzgados de lo Penal de Madrid a insemnat un eveniment publicitar in primul rand prezente fiind 15 echipe de televiziune si peste 200 de ziaristi. Fuentes a dat interviuri dar numai in limba materna afirmand ca „in Spania se vorbeste spaniola…“ Presa poate urmari dezbaterile pe un monitor instalat intr-o sala alaturata.

Printe inculpati nu se afla sportivi insa mai bine de 20 de profesionisti vor apare la bara in calitate de martori. Dublul castigator al Turului Frantei, Alberto Contador ca si ciclistul italian Ivan Basso nu vor intra in „sala pasilor pierduti“ ci vor fi ascultati in cadrul unei conferinte video la data de 5 februarie. De asemenea, vor fi audiati numerosi lucratori din Guardia Civila care au participat la cercetari si au operat arestari la timpul respectiv.

In cadrul „Operacion Puerto“ descoperit in mai 2006  au fost banuiti si acuzati de dopaj in primul rand ciclisti printre care Jan Ullrich, Tyler Hamilton, Oscar Sevilla, Ivan Basso si multi altii, dar se banuieste ca si practicanti ai altor ramuri sportive ar fi fost „clienti“ ai doctorului de trista amintire. Ziarul „Daily Telegraph“ l-a citat in numarul de luni pe fostul ciclist german Jörg Jaksche care afirma ca: „Fuentes a fost mereu foarte mandru ca succesele sale au fost vizibile nu numai in ciclism ci si in alte sprturi…“ In actele procuraturii apar insa doar numele a 58 ciclisti din care marea majoritate nu mai sunt activi, ceea ce pune sub semnul intrebarii temeinicia cercetarilor.

Procurorul a cerut in cauza  condamnarea invinuitilor la cate doi ani inchisoare  si interzicerea practicarii profesiei pentru alti doi ani. Aparatorii lui Fuentes au pledat pentru achitarea acestuia. Un final este asteptat pentru lunile aprilie sau mai un eventual recurs fiind posibil pana la finele anului.

G.L. Neamtu      

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

two + 6 =