Glasgow Rangers a transmis un comunicat pe site-ul oficial prin care anunţă refuzul clubului de a accepta numărul total de bilete alocate lor pentru deplasarea din februarie de la Dundee United, meci care va conta pentru runda a 5-a a Cupei Scoţiei.

Decizia privind meciul de pe Tannadice va reprezenta astfel respectul arătat de club faţă de fani, care au cerut conducerii să transmită prin neprezentare un protest faţă de cluburile din SPL care s-au constituit împotriva lor recent. Furia fanilor Rangers faţă de unele reprezentante ale primei ligi scoţiene vine după ce acestea au respins prin vot înscrierea noii organizaţii de la Rangers în prima ligă şi determinând astfel retrogradarea echipei lor în liga a 4-a din Scoţia în această vară.

Comunicatul oficial al celor de Rangers îl citează pe şeful executiv al clubului, Charles Green, spunând:

„Este o decizie unanimă a conducerii, a managementului şi a staff-ului tehnic de pe Ibrox. Toţi cei din club suntem consternaţi de acţiunile unor anumite cluburi din SPL, care au fost activ angajate în încercarea de a face rău lui Rangers când am fost într-un moment periculos şi suntem în perfectă cunoştinţă de cauză a atitudinii lor faţă de noi.”

Parte a fanilor Rangers au fost în special înfuriaţi tocmai de atitudinea preşedintelui viitoarei lor oponente, Stephen Thompson. Şeful celor de la Dundee United a transmis o atitudine clară de împotrivire faţă de acceptarea  în prima ligă a noii societăţi formate la Rangers.

Echipa a reuşit să învingă recent o echipă de primă ligă, Motherwell, cu scorul de 2-0, într-un meci contând pentru Cupa Ligii. Charles Green a adăugat:

”Nu toate cluburile care au votat împotriva întoarcerii noastre în prima ligă intră în această categorie şi chiar în turul anterior, i-am făcut pe cei de la Motherwell să se simtă foarte bine primiţi pe Ibrox când am jucat împotriva lor recent în Cupa Ligii. Ultimul lucru pe care vrem să-l facem ca club este să periclităm măsurile de securitate pentru orice meci. Prin urmare, fac apel la toţii fanii să nu facă deplasarea pentru acest meci, iar celor de la Dundee United să nu vândă bilete către fanii Rangers.”

Un purtător de cuvânt al Asociaţiei de Fotbal a Scoţiei (SFA), citat de Sky Sports, a declarat:

„Subiectul va fi discutat în cadrul întrunirii SFA de joi.”

După 11 meciuri jucate de echipă în liga a 4-a, Glasgow Rangers ocupă primul loc, cu 24 de puncte, 29 goluri marcate şi 9 primite. 7 victorii, 3 egaluri şi o înfrângere pentru echipa condusă de managerul Ally McCoist.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

thirteen + 6 =