Noua Zeelandă a câştigat Cupa Oceaniei pe Naţiuni şi şi-a asigurat un loc la Cupa Confederaţiilor 2017, după ce a învins Papua Noua Guinee, gazda turneului, la loviturile de departajare, scor 4-2. La finalul celor 120 de minute tabela a rămas intactă, iar finala s-a decis pentru prima oară după executarea loviturilor de departajare.

Noua Zeelandă a devenit astfel pentru a 5-a oară campioană a Oceaniei, depăşind Australia (4 trofee, dar care între timp a devenit membru al zonei Asiatice). Singura naţională care a mai câştigat turneul în afara celor două este Tahiti, în 2012. Papua Noua Guinee s-a aflat la prima finală şi a fost aproape de un succes istoric în faţa propriilor suporteri.

La Cupa Confederaţiilor din 2017 s-au mai calificat până acum Rusia (ţară gazdă), Germania (Campioana Mondială), Australia (Campioana Asiei), Chile (Campioana Americii de Sud) şi Mexic (Campioana Americii de Nord şi Centrale). Ultimele două locuri disponibile vor fi stabilite după încheierea Campionatului European din Franţa şi a Cupei Africii din 2017.

foto: facebook.com/AllWhites

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

20 − 6 =