Nikolai Starostin își vedea liniștit de treburi prin casă în momentul în care doi membrii ai NKVD (Securitatea Sovietică) au năvălit peste el și l-au arestat. Nu s-a speriat. Era dimineața zilei de 21 martie 1942, însă el, frații lui, trei la număr, toți purtând cel puțin o dată banderola de căpitan la naționala URSS, și alți câțiva jucători de la Spartak Moscova, știau că fuseseră luați în vizor de regimul stalinist. Motivul erau umilințele sportive repetate la care era supusă Dinamo Moscova ( echipa Securității, condusă de către sângerosul Lavrenti Beria ) de către Spartak ( echipa plebei ).

Cu câteva luni în urmă, Starostin se întâlise cu Beria în Piața Roșie și goergianul îi amintise că, într-un meci jucat la Tbilisi, fusese coșmarul unui tânăr mijlocaș de bandă dreapta. Starostin și-a adus aminte meciul și l-a recunoscut în Beria pe acel mijlocaș. ” De data asta nu îmi vei mai scăpa” l-a amenințat Beria, cel ce avea să fie șeful NKVD între anii 1938 și 1953. Lui Starostin i-a înghețat sângele în vene. Știa că acel om nu făcea glume decât dacă aveau final macabru. În fiecare dimineață, Beria, mâna dreaptă a lui Stalin, primea în biroul său ”Sportul Sovietic” iar atacurile lui de furie, care rareori nu se termina cu vreun cadavru, depindeau mult de ceea ce citea în secțiunea dedicată celor de la Dinamo Moscova.

Nikolai Starostin
Foto: hablaelbalon.com

Nikolai Starostin, unul dintre părinții fondatori ai Spartak-ului, avea să fie acuzat, așa cum povestește în biografia sa, de tentativă de asasinat a unuia dintre capii regimului comunist sovietic în timpul unei defilări sportive ce trecea prin fața Kremlinului. Lipsită de dovezi, acea teorie absurdă a fost abandonată, însă Starostin și colegii lui au fost condamnați la 10 ani de pedeapsă în lagărele de concentrare pentru că” au propagat sporturi burgheze?!”

Transferat în gulagul din Uchta (Republica Komi), Nikolai nu avea să își imagineze niciodată că salvatorul său urma să fie chiar odrasla marelui Stalin. Condiția sa de jucător și antrenor vedetă avea să îi servească pentru ca pedeapsa să fie ceva mai ușoară, fiind obiectul disputei a diferiți șefii din lagăr care îl vroiau în echipa lor pentru turneele de fotbal ce se organizau în lagăr. De la sine înțeles că toate aceste echipe se numeau Dinamo. Mulțumită acestor meciuri, Nikolai și-a putut vedea unul dintre frații, Alekxandr. Unul antrena Dinamo Syktyvkar, celălalt Dinamo Inta. Nu se mai văzuseră din ziua în care fuseseră arestați în Moscova.

În cel de-al șaptelea an de pedeapsă, în 1948, Starostin a fost luat pe sus și dus la birouri spunându-i-se că însuși camaradul Stalin vrea să îi vorbească. La celălalt capăt al firului era Vasilij Iosifovich Dzhugashvili, fiul lui Stalin. Vasilij, cunoscut de Starostin și ca Volkov, din vremea în care acesta își antrena fiica în clubul de echitație de lângă sediul celor de la Spartak, tot căutase printre fotbaliștii arestați un antrenor pentru clubul său, VVS ( echipa forțelor aeriene ) . Așa a ajuns Starostin să se urce în avionul personal al lui Vasilij pentru a se întoarce la Moscova, chiar dacă NKVD avea să îi interzică să iasă din Moscova.

Nemulțumit cu măsura luată de NKVD, Vasilij l-a luat în casa sa pe Starostin, ajungând chiar să doarmă în același dormitor. Chair și așa, Nikolai nu a rezistat, a evadat pe o fereastră, vrând să își vadă soția și copilul, loc unde era așteptat de agenții NKVD. A fost arestat iar și trimis către același gulag unde mai fusese șapte ani de zile. În trenul care îl ducea spre iadul din est, în gara din Orel, Starostin a evadat din nou după ce oamenii lui Vasilij Stalin au pus la cale o operațiune de salvare incredibilă, demnă de producțiile cinematografice de la Hollywood. De acolo la Moscova, loc unde Stalin JR l-a arătat lumii într-un meci pe care echipa sa îl juca chiar împotriva lui Beria și al său Dinamo.

Sătul de filme de spionaj și de teama că Beria îl va asasina, Starostin l-a convins pe Vasilij Stalin să îl lase să se ducă să se instaleze în sud, la Krasnodar, să își trăiască liniștit exilul. De acolo în Kazahstan, la Alma Ata, loc unde l-a prins vestea morții lui Stalin și a posterioarei execuții a lui Beria. Doi ani după, pe 9 martie 1955, procesul contra lui Starostin a luat sfrârșit iar pedeapsa i-a fost anulată. Colonelul Esaulov și căpitanul Rassypninskij, cei care au condus procesul, aveau să fie executați și ei.

Nikolai Starostin a recuperat protagonismul în echipa sa de suflet, Spartak Moscova și a sfârșit prin a ajunge președinte al Federație de Fotbal din fosta URSS. A murit în 1996 la vârsta de 94 de ani.

Nikolai Starostin
Foto: bbc.co.uk

sursă foto , documentare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 × 4 =