Unul dintre subiectele fierbinți ale optimilor de finală Champions League este eliminarea celor de la Manchester City de către AS Monaco, asta după ce în meciul tur, jucat în Anglia, echipa atrenată de Pep Guardiola câștigase cu scorul de 5-3. După cum probabil știți, Monaco a întors soarta calificării pe teren propriu, câștigând cu 3-1, iar acum este printre cele opt echipe aflate în urna tragerii la sorți a sferturilor de finală.


Monaco nu este însă la prima ispravă de acest gen, ceva asemănător întâmplându-se în 2004, în faza sferturilor de finală ale aceleiași competiții, Liga Campionilor. Rivala francezilor atunci nu era nimeni alta decât Real Madrid. Galactica Real Madrid.

În meciul tur, pe Santiago Bernabeu, Fernando Morientes, fost jucător al echipei spaniole, marchează pentru Monaco golul de 4-2, iar spectatorii îl aplaudă. Așa de încrezători erau în șansele favoriților. Acel gol însemna însă eliminarea, pentru că în retur, Monaco a câștigat cu același scor cu care a învins miercuri seară și pe Manchester City: 3-1. Pentru Real Madrid au jucat atunci, printre alții, Ronaldo, Figo, Roberto Carlos, Zidane, Raul și Guti.

Cu doar două săptămâni înainte Real Madrid pierduse dramatic finala Cupei Spaniei în fața celor de la Zaragoza ( cu David Villa printre titulari ), pentru ca după eliminarea din Liga Campionilor, să piardă și titlul în Primera Division, înșirând CINCI înfrângeri consecutive pe final de sezon.

Cât despre AS Monaco, francezii și-au continuat drumul către finală, trecând în semifinale de Chelsea, antrenată atunci de Claudio Ranieri, 3-1 în tur, pe teren propriu, 2-2 pe Stamford Bridge. . Adrian Mutu și-a făcut apariția doar în meciul tur, însă doar ca rezervă. În finala jucată pe Arena AufSchalke din Gelsenkirchen, Monaco s-a întâlnit cu Jose Mourinho și al său FC Porto, scor 3-0. Finalul nefericit al unei povești frumoase.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 × one =