Vela și compania vor să revină la ”masa bogaților” după ce în sezonul 2012-2013 cu Bravo și Griezmann pe cai mari au reușit să devină ”los campiones de otra liga” cum spun iubitorii toridelor. După ce au trecut în play-off-ul UCL de Lyon, în grupe n-au reușit să mai producă încă o surpriză în fața prea puternicelor Shakhtar Donetsk, Man United și Leverkusen părăsind faza grupelor cu un singur punct în tolbă, după un egal contra echipei lui Ronney.

Au început sezonul cum nu se putea mai rău, fără Ronaldo pe gazon, Real Madrid a învins la scor de neprezentare pe Anoeta, un 3-0 în care Bale a ”furat” lumina reflectoarelor. Au urmat victorii cu Osasuna sau Las Palmas și înfrângeri cu Villareal sau Eibar, totul culminând cu înfrângerea dureroasă din derby-ul cu rivalii zonali de la Bilbao. După acest meci în care le-a fost rănit orgoliul, băieții în albastru din orașul în care a făcut istorie Xabi Alonso au schimbat total datele problemei și în orașul din Țara Bascilor a început o ploaie caldă cu rezultate pozitive, o ploaie acidă pentru adversari dar o ploaie plăcută de vară pentru suporterii formației ”txuri urdin”. Atletico, Barcelona sau Valencia au trecut în această perioadă prin sabia nemiloasă a lui Vela și compania iar dușul rece de care poate că aveau nevoie le-a fost oferit de ghinioniștii campionatului din La Liga, Deportivo, formație pentru care Florin Andone a strălucit marcând o dublă. 5-1 a fost pe Riazor iar această victorie cu iz de poveste uimește și acum Spania mai ales după seria mai puțin fastă a lui Depor.

Astăzi au învins o corabie aflată în colaps, liliacul debusolat din Valencia a plecat cu mâna goală din orașul în care își mai făcea vacanțele printre alții chiar regele Spaniei. William Jose cu o dublă și Juanmi au dus-o pe Real Sociedad pe loc de Uefa Champions League cel puțin pentru câteva ore. Jucătorii lui Sacristan le dau motive de visare fanilor mai nostalgici și fac din Real Sociedad surpriza campionatului. Etapa viitoare joacă pe ”Los Carmenes” pe terenul Granadei. Rămâne de văzut dacă și în acest sezon precum și în sezonul 2012-2013, echipa din San Sebastian se poate menține pe locul 4 în Primera Division.

Foto: World Soccer Talk

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

four × three =