Platini recunoaște cu o întârziere de 20 de ani ca au facilitat drumul marilor puteri la Campionatul Mondial din 1998.

Legendarul jucător dezvăluie că la tragerea la sorți din decembrie 1997, urnele au fost aranjate în așa fel incât Franța și Brazilia să nu se poată întalni pe parcursul turneului decât în finală, dacă ambele și-ar fi câștigat grupele din care faceau parte, ceea ce s-a și întâmplat.

Brazilia a fost plasată în grupa A și Franța în grupa C.


Finala dintre cele două era dorită de toată lumea, recunoscând că traseul celor două a fost desenat pentru a spera la o finală de vis. Fostul președinte UEFA a făcut parte la acea vreme din comitetul organizatoric al Cupei Mondiale organizată în Franța.

Finala a fost câștigată atunci de Franța cu 3-0 în fața Braziliei.

Francezii câștigand grupa în fața Danemarcei, Africii de Sud și Arabiei Saudite. Din grupa Brazilei a făcut parte Norvegia, Maroc și Scoția.

Chiar și așa mult dorita finala a fost de mai multe ori pe parcursul turneului aproape de a nu se disputa. În optimi Franța câștigând chinuit în prelungiri după un gol marcat târziu Paraguayului, apoi in sferturi după un 0-0 la finalul timpului regulamentar au învins Italia la penaltyuri 4-3. Brazilia a bătut greu cu 3-2 în sferturi Danemarca, învingând mai apoi Olanda în semifinală tot la penaltyuri.

În prezent, Platini este suspendat de la orice activitate fotbalistică după ce el și Sepp Blatter au fost implicați în uriașul scandal de corupție de la FIFA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 × one =