miami-heat-indiana-pacers-eastern-conference-finals-2013

Greu, mult mai greu decât au crezut la început, însă în cele din urmă Miami Heat au reușit să obțină biletul de intrare în finala NBA 2013, acolo unde îi așteptau de zile bune cei de la San Antonio Spurs. Heat a învins Indiana Pacers în ultimul și decisivul meci al finalei Conferinței de Est, scor 99-76, avându-l încă o dată drept principal marcator pe LeBron James cu 32 de puncte și 8 recuperări.

LeBron James and comp. ajung pentru al treilea sezon consecutiv în ultimul act NBA al sezonului, după ce au pierdut în 2011 cu Dallas Mavericks și au câștigat anul trecut în fața celor de la Oklahoma City, finală în care obțineau cel de-al doilea titlu din istoria lor ( primul l-au câștigat în 2006 ).

În finală, Miami Heat va întâlni o echipă San Antonio Spurs care nu mai atinsese această fază din 2007, atunci a câștigat cel de-al patrulea titlu din palmares. De altfel, din 1998 până în prezent, Spurs s-a calificat de fiecare dată în play-off, aceasta fiind perioada în care a câștigat cele patru titluri ( 1999, 2003, 2005 și 2007 ).

Miami Heat va avea avantajul unui meci în plus pe care îl vor juca pe teren propriu pentru că au adunat mai multe victorii decât Spurs în sezonul regulat, plus că echipa din Florida a câștigat toate meciurile  jucate anul asta  în fața celor din San Antonio.

Primul meci al finalei se va disputa în noaptea de joi spre vineri, în American Airlines Arena din Miami.

sursa foto nba.com

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 − one =