”Mi-ar fi placut sa continui cu Barcelona, insa clubul a luat alta decizie”

0
1002

abidal 2

Înconjurat de căpitanii Xavi, Puyol, Valdes si Iniesta, avându-i în flanc pe președintele Sandro Rosell și pe directorul sportiv Andoni Zubizaretta, Eric Abidal și-a anunțat azi despărțirea de FC Barcelona.

Au răsunat aplauze la finalul conferinței de presă  de azi și Abidal abia, abia și-a putut reține lacrimile, însă senzația e că francezul pleacă pentru că clubul nu i-a oferit nici o alternativă imediată, negându-i o ofertă de cel puțin încă un sezon. ”Am jucat șase ani cu Barcelona și a fost cea mai puternică experiență din viața mea. Mi-ar fi plăcut să continui însă clubul vede lucrurile altfel și trebuie să respect asta. Plec, însă cu siguranță mă voi întoarce pentru că mi-au propus ceva interesant. ”

Simțind că e un moment destul de delicat pentru imaginea Barcelonei, în special pentru el ca președinte, în speță cel care ia deciziile, Sandro Rosell a intervenit repede ” Nu îi spun adio, nici la revedere, ci ne vom revedea cât de curând, când el o să vrea. Când o să vrea să se întoarcă, va fi directorul tuturor școlilor de fotbal ale Barcelonei, la nivel mondial. Îl vom aștepta în ziua în care va decide să se retragă de pe gazon.”

Abidal s-a întors pe terenurile de fotbal după o lungă perioadă în care a fost absent din cauza transplantului de ficat pe care a trebuit să îl suporte. Francezul a declarat în numeroase ocazii că dorința sa e să mai joace cel puțin un sezon la Barcelona, însă corpul tehnic al clubului catalan a considerat că planurile de viitor nu îl includ și pe el. Abidal se va despărți în mod oficial de Camp Nou sâmbătă, cu ocazia meciului Barcelona – Malaga.

sursa foto

Articolul precedentSurpriză în finala Cupei din Austria!
Articolul următorRazboi intre Adidas si Nike

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here