Astăzi se împlinesc exact 10 ani de când un puști de 19 ani pe nume Lionel Messi atrăgea admirația unei lumi întregi după ce marca de 3 ori în poarta lui Iker Casillas. După ce Maradona și-a încheiat cariera de fotbalist,  orice fotbalist al momentului a fost comparat cu el. La fel s-a întâmplat și cu Messi. Lumea a văzut mulți Maradona și era deja ceva la ordinea zilei. Despre Messi s-a spus la momentul respectiv că ar putea fi doar un al Nou Maradona, mai exact, „cel de-al 473-lea.”

Messi, 2007
Messi bucurându-se după un gol marcat în poarta Realului

Real Madrid a condus de 3 ori și tot de-atâtea ori Messi egalat. Până la acea partidă, niciun jucător nu mai înscrisese de 3 ori într-un derby Barca – Real în ultimii 12 ani. Doar 7 alți jucători catalani au reușit un hat-trick împotriva rivalilor de-o viață în istoria întâlnirilor dintre cele două.

Devenind subiectul momentului, istoria lui Messi a fost imediat perchiziționată. Barcelona îl cumpărase de la formația Newell’s Old Boys pe când avea 13 ani și asta pentru că clubul argentinean a refuzat să-i plătească tratamentul cu hormoni de creștere de care avea nevoie Messi. Tratamentul costa aproximativ 6 mii de dolari iar Newell’s nu a dorit să investească atât într-un copil de 13 ani. Șase ani mai târziu, Barcelona începe să culeagă roadele. O cronică a vremii nota după meciul cu Real din 2007 că „Barcelona nu are un gigant dar s-ar putea să se fi ales cu un jucător care va fi mare, foarte, foarte mare!” Și așa a fost. Messi urma să fie desemnat cel mai bun fotbalist din lume. Cinci baloane de aur câștigate, dintre care 4 consecutive, plus multe alte recorduri egalate și bătute.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

fifteen − seven =