Una dintre cele mai tari calificări din Liga Campionilor a avut loc în sezonul 2003/2004 când în sferturile competiției s-au întâlnit Deportivo La Coruna și AC Milan. În meciul tur care avusese loc în Italia, milanezii se impuneau cu 4-1 și își cam rezolvase calificarea, sau cel puțin asta credea toată lumea.

Deportivo 4-0 AC Milan, 2004
Foto: goal.com

În returul din Spania, Deportivo a fost o echipă total schimbată față de cea de la Milano în care încasa 4 goluri. Pe 7 aprilie 2004, fotbaliștii antrenați de Javier Irureta aveau să scrie istorie. Meciul a început cum nu se putea mai bine. Walter Pandiani deschidea scorul în minutul 5 și aprindea speranțele în tribune. Valeron avea să mărească entuziasmul gazdelor în minutul 35 când dubla avantajul spaniolilor. În minutul 45 nimic nu mai părea imposibil. Luque schimba tabela la 3-0 după o cursă frumoasă, finalizată cu un șut fără speranțe pentru brazilianul Dida. Golul calificării a venit în minutul 76 când Fran a trimis din careu un balon deviat de Shevchenko, care l-a păcălit pe Dida și a intrat în poartă.

Liga Campionilor / Sferturi / Sezonul 2003/04
Data: 7 aprilie 2004 / Stadion: Riazor, La Coruña (Spania)
DEPORTIVO LA CORUÑA AC MILAN
4 0
Walter Pandiani 5′
Juan Carlos Valerón 35′
Albert Luque 44′
Fran 76′
VIDEO
PRIMUL XI
José Francisco Molina Jiménez (GK) 1 12 Dida (GK)
Manuel Pablo 2 2 Cafu
Enrique Fernández Romero 3 3 Paolo Maldini (C)
Noureddine Naybet 4 7 Andriy Shevchenko
Mauro Silva (C) 6 8 Gennaro Gattuso
Walter Pandiani 7 13 Alessandro Nesta
Sergio González 8 15 Jon Dahl Tomasson (67′)
Jorge Andrade 14 20 Clarence Seedorf
Víctor Sánchez del Amo 18 21 Andrea Pirlo (59′)
Albert Luque 19 22 Kaká
Juan Carlos Valerón 21 26 Giuseppe Pancaro (77′)
REZERVE    
 Fran (66′) 10 9 Filippo Inzaghi (67′)
 Djalminha (90′) 16 10 Rui Costa (77′)
Duscher (87′) 23 27 Serginho (59′)
ANTRENORI
 Javier Irureta Carlo Ancelotti


În semifinale, Deportivo a pierdut greu cu FC Porto, viitoare câștigătoare a Ligii Campionilor din acelor sezon. În tur s-a termina 0-0, în în retur, portughezii au câștigat cu 1-0 pe Riazor calificându-se în finală. FC Porto a câștigat trofeul după 3-0 cu AS Monaco în ultimul act. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 × 4 =