Meciul morții nu se putea juca decât în mijlocul unui război. Istoria fotbalului mondial este formată din nenumărate episoade teribile și emoționante în acelaşi timp, însă cu siguranţă, niciunul nu este atât de dramatic precum cel protagonizat de către jucătorii clubului Dinamo Kiev în anii ’40.

Kievul nu era tocmai locul potrivit pentru a-ți petrece timpul liber în 1942. Dictatura sovietică își lăsase deja particulara sa amprentă peste acest oraş: Stalin avea îndoieli în ceea ce privește loialitatea ucrainenilor. Politica forțată a colectivizării din primii ani ai revoluției ruse lăsase în urmă milioane de persoane moarte de foame. Lipsei de alimente i se alătura o feroce represiune politică, având ca rezultat moartea și dispariția altor sute de mii de ucraineni. Și dacă asta nu era de ajuns, naziștii au invadat URSS-ul iar Kiev-ul aflat în prima linie a frontului a căzut în mâinile nemților. Infern, mizerie, moarte.

Kiev 1941
Kiev în anul 1941 / Foto: reddit.com

În aceste timpuri începe povestea noastră. Nikolai Trusevich rătăcea pe străzile din Kiev în căutarea unei slujbe. Era unul dintre miile de foști prizonieri de război eliberați de către naziști, întorși în orașul pe care încercaseră să îl apere, însă fără succes. Nu primiseră însă permise pentru a putea reuși să obțină o slujbă și o casă. Germanii așteptau ca frigul și foamea să îi extermine.

Nikolai Trusevich
Nikolai Trusevich / Foto: dirkdeklein.net

Slăbit și înfometat, Trusevich şi-a permis să se oprească u moment, doar un moment, în faţa stadionului celor de la Dinamo Kiev, club ale cărei buturi le apărase până în urmă cu câteva luni, înainte ca invazia germană să întrerupă campionatul local. Terenul de fotbal fusese transformat între timp într-un lagăr de concentrare a prizonierilor de război înconjurat de garduri din sârmă ghimpată şi baricade. A avut noroc Trusevich. Cel puțin, aşa a crezut. A fost oprit de Josef Kordik, un brutar de origine germană, fanatic suporter al celor de la Dinamo Kiev. Lui Kodrik îi mergea destul de bine pe timp de război, aşa că, recunoscându-l pe portarul de la Dinamo, îi oferă o slujbă. Însă Kodrik este departe de a crea o legendă precum a celebrului Oscar Schindler. I-a oferit lui Trusevich adăpost, haine, mâncare și o slujbă în propria brutărie. În schimb l-a însărcinat să găsească și să regrupeze foștii colegii de la Dinamo Kiev, cei pe care, rând pe rând avea să îi contracteze pentru a munci în brutăria sa. Acolo, între sacii de făină și drojdie, avea să se nască FC START. Primul rătăcit găsit de către Trusevich era Makar Gocharenko, ascuns în casa soacrei sale. S-au alăturat Ivan Kuzmenko, Fedor Tyutchev, Sviridovskiv, Korotkzkh, Alexey Klimenko, Mikhail Putistin, restul echipei fiind completat cu jucători ai celeilalte echipe din Kiev, Lokomotiv: Balakin, Melnik și Sucharev

Cu scopul precis de a se îmbogăți profitând de mica galerie de vedete, care pe deasupra erau și mână de muncă ieftină în brutăria sa, Kordik și-a pus o pilă în Rai și una în Iad. A obținut întâlniri cu membri marcanți ai puterii nemțești, reușind să îi facă să vadă posibilitatea de a se înfrunta cu dușmanul rus prin intermediul fotbalului. Mai precis, prin intermediul amicalelor disputate cu recenta echipă montată în brutăria sa, FC START.

FC Start
Emblema echipei FC Start / Foto: managerzone.com

Nemții au văzut în propunerea lui Kordik un mijloc de propagandă nazist perfect și aveau deja experiență în chestiuni de acest gen. 7 iunie 1942, echipa brutarilor înfrunta în prima sa partidă o oarecare echipă Rukh, formată de un alt colaborator ucrainean al germanilor. Flămânzi și obosiți după o noapte întreagă de muncă au câștigat totuși partida cu scorul de 7-2. La încheierea meciului, comandantul garnizoanei germane din Kiev le-a interzis celor de FC Start să se mai antreneze.

Chiar şi aşa, FC Start îşi continua marșul triumfal. Unei echipe de soldați unguri le-au îndesat un sec 6-2, pentru ca o echipă de soldați români să fie pur şi simplu umilită: 11-0! Pe măsură ce succesele se înlănțuiau, ucrainenii au început să se alăture echipei, făcând sacrificiul de a plăti 5 ruble pentru a putea vedea cum proprii compatrioți își băteau joc, în interiorul unui teren de joc, de aceia ce le ocupaseră țara.

Pe 17 iulie 1942 cădea o altă echipă, germană de data aceasta. FC START – PGS 6-0. Superioritatea ariană începea să fie pusă la îndoială. În aceeași duminică de 17 iulie 1942, jucătorii de la FC Start s-au văzut nevoiți să joace unei alte echipe maghiare: MSG Wal. 5 – 0. Pentru ca revanșa de după o săptămână se le mai dea o dată drept de câștig: 3-2. FC Start devenise o problemă concretă pentru naziști. Era chestiune de stat înfrângerea lor.

Răzbunarea naziștilor avea să se pregătească la foc mic meciul morții iar cei ce aveau să ducă la îndeplinire planul, erau cei din poliția secretă nemțească, brigăzile de elită cunoscute drept SS. Aşa că, pe 6 august al acelui an, pe stadionul Zenit, organizau un meci, cu mingea drept pretext, meci în care se juca ceva mai mult decât onoarea. Din partea germanilor apărea o echipă neînvinsă, formată din membrii Luftwaffe (Forțele Aeriene), întărită cu câțiva fotbaliști profesionişti aduși din Bavaria. Afișau o stare fizică perfectă, un echipament nou nouț, tricouri albe pe care era brodată zvastica, șorț negru și jambiere albe. În faţa lor, FC Start, în condiţii minime pentru a se prezenta pe un gazon de fotbal. Îmbrăcaţi în decoloratele lor tricouri roșii și nemâncați de două zile, ucrainenii își negau înfrângerea. Cu nimic de câștigat și mult de pierdut, brutarii ieșeau pe teren și în mijlocul unei adevărate furtuni de lovituri și cu un arbitraj nefavorabil au umilit încă o dată echipa “Forței Supreme”  cu scorul de 5-1!

6 august 1942
Foto: imgur.com

Ziarele Kievului ocupat nu aveau să menționeze nici chiar în cel mai uitat colț victoria celor de la Start, însă ziua următoarea orașul s-a văzut învăluit de o avanlanșă de afișe care anunțau marea revanșă, pentru duminică 9 august 1942.

Meciul morții

A sosit duminca decisivă iar pe stadionul Zenit nu mai era loc de aruncat un ac. Meciul morții așa cum a fost numit, avea să schimbe multe vieți. Naziștii şi amicii lor din Kiev ocupau tribuna principală pentru ca restul stadionului să fie ocupat de ucrainienii înghesuiți ca sardelele de către câinii și automatele Gestapo-ului.

Afișul meciului
Afișul meciului / Foto: wikimedia.org

Cu puțin timp înainte de începerea meciului, jucătorii de la Start au primit în vestiar vizita unui oficial SS, care într-o rusă perfectă le spunea: “Sunt arbitrul acestei partide. Știu că sunteţi o echipă bună. Vă rog să respectați regulile iar înainte de primul fluier să executați salutul nostru” (salutul nazist). După ieșirea arbitrului din vestiar in vestiarul celor de la FC Start s-a instalat polemica. Unii jucători au sugerat evadarea colectivă și preferând să nu joace meciul. Alții (printre ei un jucător de la Rukh adus special pentru acest meci) sfătuiau să lase meciul pierdut. Și-a făcut de asemenea prezența o delegație română, cu un coş de fructe și o urare de succes şi noroc. În cele din urmă a fost luată decizia de a ieși pe gazon și de a se juca corect.

Echipele au fost aliniate în mijlocul terenului. Jucătorii germanii cu brațul drept ridicat salută strigând “Heil Hitler” și în cor de întregul sector nazist al tribunei. Vine rândul echipei ucrainene de a saluta. Se părea că aceștia au cedat presiunii și fricii, pe moment brațele ridicându-se pentru a executa salatul nazist, însă palmele s-au îndreptat către piept iar în loc de “Heil Hitler” a răsunat “FizcultHura!” (sloganul sportiv sovietic) urmat de ecoul întregului stadion. Fotbalul, fără voia sa, începea în acel moment să scrie încă o pagină neagră în istorie.

FC Start vs. Flakelf
FC Start vs. Flakelf înainte de meci

Nemții aveau să înscrie primii, însă cei de la Start au ajuns în pauză la vestiare în avantaj: 2-1. Au avut din nou vizite, de data aceasta cu arme și amenințări clare: “dacă veți câștiga, nu mai rămâne nimeni viu”. Frica a cuprins jucătorii și pentru moment au hotărât să nu mai iasă pentru a juca repriza secundă. Însă gândul la familiile lor, crimele comise, oamenii suferinzi ce strigau pentru ei în tribune i-au convins să iasă. Le-au administrat naziștilor o adevărată lecție de fotbal. Spre finalul partidei, moment în care erau în avantaj, 5-3, Kalenko a rămas singur față în față cu portarul german. L-a fentat și a rămas singur în fața porții, clipă în care, deși toți cei prezenți pe stadion credeau că va marca, s-a întors și a început să dribleze încă o dată jucătorii germani în drum spre mijlocul terenului. Un gest de dispreț, de superioritate totală, simbol a ceea ce se voia a fi lupta lor de acolo din gazon împotriva regimului nazist. Stadionul a explodat.

Scor final

Represaliile nu au urmat imediat pentru a nu risca o escaladare a evenimentelor. Cei de la Start chiar au fost lăsați să mai joace o partidă cu cei de la Rukh, câștigată și aceea cu scorul de 8-0. Însă la puține zile după ultimul lor meci, Gestapo-ul a vizitat brutăria.

Primul care avea să moară torturat avea să fie Mykola Korotkikh. Ceilalți aveau să fie torturați zile întregi drept pedeapsă pentru curajul avut, pentru ca apoi să fie trimiși în lagărul de concentrare de la Siretz, lagăr cunoscut pentru execuțiile masive care aveau loc acolo și pentru sadismul sălbatic al gardienilor. Doar patru dintre ei au reușit să supraviețuiască, restul murind executați, dispăruți pentru totdeauna, nici măcar un gram de cenușă nemaifiind dovadă posterioară a existenței lor. Doar cronicile despre acel meci al morții. După înfrângerea naziștilor, supraviețuitorii acelei echipe au mai fost supuși unei umilințe, acuzați fiind că ar fi colaborat cu germanii, prin simpla disputare a acelor meciuri.

În prezent, componenții acelei magnifice echipe sunt considerați eroi naționali în Ucraina, iar posesorii de bilete la acel meci al morții au acces gratuit la meciurile echipei Dinamo Kiev. 41 ani mai târziu, John Houston avea să regizeze Escape to Victory, peliculă cinematografică, al cărui scenariu este bazat pe meciul morții. O singură diferenţă există între ficțiune și realitate. Michael Caine şi Sylvester Stallone alături de Pele şi Osvaldo Ardiles au jucat rolurile eroilor ucraineni. În film, eroii au rămas în viață.

Pe 1 mai 2012 este lansată co-producția ucraineano-rusă “Meciul“, bazat la fel ca și Escape to Victory, pe meciul morții însă cu o acuratețe istorică ceva mai consitentă.

La Kiev, pe o placă comemorativă apar următoarele cuvinte: În memoria jucătorilor care au murit eroic pentru onoarea patriei lor, cu pieptul ridicat în faţa invaziei naziste.

weloveua.com
Foto: weloveua.com

 

3 COMENTARII

  1. Evident, in filmul americanilor totul se termina cu bine, ca deh, propaganda nu e apanajul statelor totalitare 😛 Dar asta e alta discutie 🙂 Superba povestea 😀

  2. ACESTIA SUNT OAMENI DE CARE SE VA SCRIE SI PESTE 2000 DE ANI. NU DE MUTU SI CHIVU CA S-AU LOVIT IN TIMP CE MANCAU LA COT SI SUNT ACCIDENTATI. DESI MECIUL ERA SOVIETICI vs NAZISTI EU CRED CA ENGLEZI AU STUDIAT MECIUL ASTA SI IL PUN IN PRACTICA IN ZILELE NOASTRE.

  3. Impresionant . Nu stiu de unde aveau acei oameni atata demnitate , probabil suferintele comune ii unisera si ii facusera atat de tari . Cinste lor !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 × three =