faniiNu cu mult timp în urmă, un ilustru actual pușcăriaș al patriei, fostă mare sculă peste României, lansa o vorbă care avea să facă furori în media mirotică. Chestionat de jurnaliști despre o lege pro-mafioți caracteristică clasei politice din România, Liviu Dragnea răspundea cu o întrebare retorică: ”Și cu ce dracu` mă ajută pe mine, domnișoară, ca să înțeleg și eu?”. Între timp, Liviuț e dungat, iar legea e la naiba. Nu l-a ajutat și nu-l va ajuta cu nimic să părăsească răcoarea.

Probabil vă întrebați de ce sărăcia vorbim noi de Liviu Dragnea într-un context al fanaticilor? Ei bine, e simplu. Din 2 iunie, de la celebrul CSA Steaua – Carmen 0-1, soldat cu incidente caracteristice Peluzei SUD, până la meciurile naționalei cu Norvegia și Malta, umbrite de strigăte xenofobe ale unor reduși, am asistat la eveniment inexplicabile. După toate acestea, cu tot dragul, vorba unui analist politic cu greutate în kilograme, îi întrebăm pe toți ultrașii, așa cum Dragnea a întrebat jurnalista cu pricina, ”Cu ce dracu vă ajută pe voi, pe echipele voastre, naționala, țara asta, etc. toate aceste ieșiri animalice și primitive?”.

De ani buni, cam dintotdeauna, așa e senzația, fotbalul românesc se luptă pentru nimic, însă o face cu multă patimă și o ambiție care nu-și are locul. Noi nu contăm, suntem nimicul suprem, suntem definiția falimentului și al amatorismului, dar avem pumnul mereu strâns pentru a ne lupta cu toată lumea, cu toate națiile și cu tot universul.

În prima jumătate a lunii iunie, în fotbalul românesc, de la nivelul de amatori din Liga 4 până la nivelul echipei naționale, au avut loc o serie de incidente extrem de grave, venite pe fondul nimicului. Toți fanii implicați în aceste evenimente se luptă pentru ceva. Ei cred că e ceva major, uriaș, însă în realitate e un mare nimic. Să alungăm ceața și să vedem despre ce e vorba. Vom lua cronologic aceste aventuri și vom explica de ce le considerăm nimicuri.

2 iunie 2019, CSA Steaua – Carmen. ”Fanii” din Peluza SUD fac ceea ce știu mai bine: intră pe teren și se bat cu forțele de ordine

Cu câțiva ani în urmă, Steaua București a murit. Imediat după ce a fost îngropată, în locul ei au apărut două entități care se revendică fiecare ca fiind continuatoarea acelei echipe care a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986: FCSB și CSA Steaua. În realitate, niciuna nu e Steaua clasică. FCSB e adunătura de slugi a lui Gigi Becali, o echipă pe care nu o mai susțin nici scaunele goale de pe Arena Națională, iar CSA Steaua e o echipă de amatori susținută de iscusința juridică a lui Florin Talpan și de o Peluză cu fani mai mult decât fanatici.

Această peluză, numit ”SUD”, a fost implicată, pe 2 iunie, în niște incidente inexplicabile. CSA Steaua a pierdut meciul cu Carmen București, scor 0-1, și a ratat accederea în barajul de promovare în Liga 3. La final, așa zișii fani au pătruns pe teren și s-au luat la bătaie cu forțele de ordine.

Întrebarea e ”De ce să faci asta?”. Echipa ta e nimeni în fotbal. Fără viitor, fără valoare, fără o conducere serioasă. Apropo, facem o paranteză și ne întrebăm cum naiba, niște suporteri, pot avea încredere într-o instituție publică din România? Cum naiba să crezi că Armata te poate scoate din rahat și te poate duce pe culmile performanței. Oameni buni, fanilor, Armata Română nu e în stare să-și pună un șef și voi vreți să vă scoată pe voi din întuneric?

Lumea trebuie să se obișnuiască: CSA Steaua nu va ajunge niciodată în Liga 1. Nu pentru că nu ar avea voie sau nu i-ar permite regulamentele, ci pentru că la acel club al Armatei totul pute. Vin comandanții pe bandă rulantă, iar odată cu ei și interesele se înmulțesc. Din păcate pentru fanii inocenți care cred în proiect, nu se înmulțesc performanțele.

5 iunie 2019: Ultrașii lui Dinamo vor să scoată nimic de la ”nimicul” Negoiță

Ajunsă o echipă de duzină, căreia îi mai lipsește o retrogradare pentru ca lucrurile să fie definitiv cu bomboana pe colivă, Dinamo a intrat într-un ”război civil” fără sfârșit. Și aici, la fel ca la CSA Steaua, în prim-planul ultimelor zile au fost fanii.

Peluza Cătălin Hîldan s-a revoltat împotriva deciziei ca Mircea Rednic fie înlăturat de la Dinamo. ”Killer-ul” lui Rednic, Ionuț Negoiță, a fost luat în vizor de ultrași. Dar nu doar el, ci și proprietățile deținute de acesta. De curând, fanii din Ştefan cel Mare au mers la hotelul RIN, unde au scandat împotriva patronului clubului și au aprins torțe.

Ceea ce nu știu fanii lui Dinamo, sau nu vor să știe, e faptul că, atât cu Mircea Rednic, cât și cu alt antrenor, echipa tot în groapă va fi. Dinamo nu are bani, Dinamo nu are stadion, Dinamo nu are echipă, Dinamo nu are viitor și, mai mult ca sigur, Dinamo nu va avea forță să se lupte la titlu ani buni de acum înainte.

Lupta internă de la Dinamo vine după ce clubul alb-roșu a avut cel mai slab sezon din istorie, locul 9, adică cea mai slabă clasare din 1948 până în prezent. ”Performanța” a fost obținută cu ”Strâmbu” pe bancă, așadar fanii chiar nu au motive de nemulțumire pentru demiterea acestuia. Ei sunt mândri, au ambiție, pun multă patimă, dar în realitate se luptă pentru nimic.

7 & 10 iunie 2019, Oslo/Malta: ”Fanii” naționalei României, din nou fără materie cenușie

Naționala României nu dezamăgește nici în mandatul lui Cosmin Contra. ”Tricolorii” sunt la fel de ”buni” ca în mandatul lui Daum, iar ratarea calificării la Euro 2020 bate la ușă. În nota de jos sunt și așa-zișii fani ai naționalei. După ce au cauzat o multitudine de probleme în ultimii ani, aceștia nu se lasă și vor cu tot dinadinsul să ne mai închidă de câteva ori porțile la viitoarele meciuri din preliminarii.

Meciul Norvegia – România (2-2) a avut parte de câteva momente xenofobe, care pot atrage noi amenzi sau suspendări pentru selecționata lui Cosmin Contra. Ținta ultrașilor a fost, din nou, Ungaria. Timp de mai multe minute, aceștia au scandat lozinci xenofobe la adresa maghiarilor, în condițiile în care în țară e o situație tensionată legată de cimitirul de la Valea Uzului.

Așadar, dând dovadă din nou de o inteligență ieșită din anale, fanii și-au continuat războiul cu maghiarii pe un stadion de fotbal. Nu cu mult timp în urmă, un ”UE PSD” era strigat la o finală a Simonei Halep. Acum, niște înapoiați ne pot închide stadioanele pentru un război intern.

În sport și politică se pricepe toată lumea. Când cele două sunt amestecat într-o competiție sportivă, mai mereu nu iese nimic bun. Simona Halep a fost cât pe ce să piardă finala de la Montreal din cauza unor descreierați. Acum, România are nevoie de mult noroc pentru a scăpa de o suspendare.

PS. Fanii de la Oslo au mers și în Malta. UEFA are dosar greu.

9 iunie 2019: Un criminal în Ardeal la meciul ”U” Cluj – Hermannstadt

Nu trebuie să ne mai ferim de cuvinte atunci când e cazul. Ceea ce a făcut ființa din tribunele Cluj Arena la meciul U – Hermannstadt este un gest criminal care trebuie tratat ca atare. Ar merita pușcărie pe viață, dar legea din România e făcută de hoți pentru criminali și hoți, așa că nevertebratul va scăpa probabil foarte lejer.

Niciun termen nu e prea dur atunci când vorbim de o creatură care aruncă cu obiecte din tribune în timpul unui meci. Jandarmul lovit în cap la Cluj a avut noroc că încă trăiește. Din fericire, ființa criminală a fost prinsă repede. Din nefericire, nu va putrezi acolo unde îi este locul.

Și în acest caz, la fel ca la cele de mai sus, ne punem întrebarea De ce să faci asta?. De ce au intrat fanii pe teren?. U Cluj pierduse deja cu 0-2, iar tabela nu mai putea fi întoarsă. E păcat că s-a întâmplat asta pe un stadion cu peste 25,000 de fani. Liga 1 avea nevoie de echipe ca U Cluj. Nu trebuie generalizată situația.

E clar că majoritatea fanilor lui ”U” sunt oameni civilizați. În același timp, nu trebuie nici să închidem ochii și să uităm că în sânul galeriei există și fanatici. Puroiul e acolo. Trebuie extirpat. Dar cum? Răspunsul există și are un singur cuvânt: LEGE! Respecți legea, scapi stadioanele de viermi. Nu o respecți, viermii se vor înmulți și astfel de evenimente reprobabile vor fi la ordinea zilei.

sursa foto: digisport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 − six =