In urmă cu ceva vreme scriam aici întrebându-mă ce se întâmplă cu Messi, iar în acel articol publicam o teorie conform căreia atacantul argentinian își dozează forțele pentru a ajunge cât mai în formă la Mondialul brazilian. A trecut de atunci peste o lună de zile, timp în care Barcelona a ”ars-o aiurea” prin campionat, încasând două înfrângeri consecutive în deplasare și s-a calificat frumos în sferturile de finală ale Ligii Campionilor după ce a trecut de Manchester City, 2-0 în Anglia, 2-1 miercuri seară pe Camp Nou.

messi barcelona

Aceste suișuri și coborîșuri ale echipei catalane nu fac altceva să contribuie la întărirea acelei ipoteze, altfel fiind imposibil de înțeles cum se poate schimba atât de radical o echipă la fiecare trei zile. Același Messi care la Valladolid abia se târa pe gazon, părând că este înghițit de iarba înaltă, aseară pe Camp Nou revenea în starea de grație care i-a permis să ia de patru ori Balonul de Aur. Schimbări de temperatură mult prea bruște, care, dacă ipoteza dozificării efortului este reală, este departe de a le face cinste fotbaliștilor Barcelonei. Chiar și așa, vina nu este exclusiv a fotbaliștilor, ci a antrenorului care nu știe să îi motiveze la toate meciurile. Barcelona nu este singura echipă care are în lot fotbaliști ce urmează să plece la Mondial, însă e cam singura care se dă pe acest tobogan amețitor al rezultatelor contradictorii, amestecând înfrângerile lamentabile cu meciuri precum victoria în fața celor de la City.

Cert e că  Xavi are în față ultima ocazie de a mai străluci la un turneu final, iar Messi are de demonstrat lumii întregi că îl poate egala sau chiar depăși pe Maradona și la acest capitol, factori care nu fac decât să condiționeze negativ evoluția Barcelonei pe acest final de sezon. Problemele or să apară dacă toate aceste fluctuații de atitudine o să afecteze viitorul echipei catalane sau nu or să aducă rezultatele scontate la acest tot mai așteptat turneu final mondial.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

five − four =