Liga 1Obosită, săracă, seacă, plictisitoare, Liga 1 din România și-a reluat cursul obișnuit din moși strămoși. Prima etapă din sezonul 2013-2014 ne-a arătat din nou un fotbal care nu prea este fotbal, ci un joc în care niște flăcăi aleargă fără folos, încercând să imite ceva din vest, însă sunt mult prea estici. Dacă până și Steaua, echipa care a fost ridicată până la stele și înapoi de 1000 de ori în această perioadă, nu joacă un fotbal convingător, atunci ce să ne mai așteptăm de la ”New Dinamo”, o echipă mai slabă ca niciodată, CFR Cluj, un club condus tactic de un ”Strâmb” sau Rapid, care mai are doar imnul, fanii și pe Rada. Au fost și echipe ”mari” care au câștigat în această etapă mai lejer, însă ele au jucat cu nimeni. Ne referim aici la cele două echipe europene, Petrolul și Astra. Singura care a jucat cu cineva și a arătat ceva a fost Pandurii, gorjenii învingând frumos un FC Brașov frumos, dar în sezonul trecut.

ACS Poli Timișoara – Dinamo 2-0

Fără îndoială, Dinamo a fost una dintre cele mai mari echipe de fotbal ale României și nu greșim deloc când folosim trecutul. Din păcate, ei încă se mai cred mari, lucru mai fals ca doctoratul lui Ponta. Crezându-se mari, câinii lui Mulțescu s-au dus la Timișoara, acolo unde au fost aduși repede la statutul actual de echipă mică, deosebit de mică, de către o echipă și mai deosebit de mică, ACS Recaș Poli Timișoara. Aceasta din urmă, o echipă fără identitate sau cu identitate cât un bebeluș prematur, a șters pe jos cu ”New Dinamo-ul” lui Mulțescu, Negoiță & Securiciul Anghelache mai ceva ca în meciurile lor din liga secundă. 

Pandurii – FC Brașov 3-1

În ciuda faptului că toată lumea aștepta un răspuns ceva mai dârz din partea a 11 ardeleni, acesta a venit doar din partea unui ardelean, iar acela nu vine de la Brașov, ci culmea, de la olteni. Cristi Pustai, căci despre el este vorba, i-a pus la respect pe brașovenii care, la rândul lor, îl puseseră la respect pe fostul ”găzar” pe finalul sezonului trecut.

Săgeata – Gaz Metan 1-0

După ani și ani, vorba celor de la Compact, Ioan Horoba a reușit în sfârșit să bage Gazul acolo unde e locul fostei sale ”Glorii”, adică în anonimatul fotbalului. După ce a vândut tot ce a fost viu în echipă, trupa din Mediaș a ajuns o rușine, fiind învinsă de o posibilă viitoare rușine a Ligii 1, Săgeata. Adunată din dealuri, văi și câmpii. echipa lui Selymeș, fără să strălucească, a trecut de un Gaz Metan pe care scrie ”început de sfârșit”.

Steaua – Ceahlăul 2-1

O întrebare extrem de arzătoare circula prin fotbalul românesc: Radu Petrescu fură sau Radu Petrescu greșește involuntar ? Ei bine, după meciul din Ghencea facem un prim pas în aflarea răspunsului. Se pare că Petrescu fură/greșește pentru oricine. Primul venit, primul servit, cam așa am putea defini erorile sale din Voința – CFR, Astra-CFR și, mai nou, Steaua – Ceahlăul. Cât despre fotbal, meciul din Ghencea ne-a arătat o Steaua arogantă, seacă și cu o mult prea mare relaxare în joc față de momentul în care ne aflăm. Deși e doar început de sezon, Steaua pare că și-a îndeplinit deja multe dintre obiective și tratează mult prea lejer unele momente. 

FC Botoșani – CFR Cluj 0-0

Cu toții ne întrebăm: ”Când?”. Când va începe drumul CFR-ului către un titlu pe care, dacă respectăm logica 101010, îl vor cuceri în sezonul 2013-2014 ? Deocamdată, Strâmbul lor de pe banca tehnică a început cu stângul într-un meci în care au jucat cu om în plus 80 de minute. Dacă vă amintiți bine, ei începuseră cu remiză și în sezonul 2011-2012, atunci când au făcut 1-1 cu Gaz Metan, iar în final au câștigat în stilul caracteristic campionatul.

U Cluj – Petrolul 0-1

Într-un meci jucat între două surori vitrege, U nu a avut niciun fel de suflu în fața unui Petrolul destul de chinuit în exprimare. În final, echipa cu fotbaliști a câștigat la limită, iar Ganea rămâne să încerce să scoată un bici dintr-un lot extrem de slab. Apropo de lot, în echipa Universității evoluează Vasilică Cristocea, iar asta spune multe despre sărăcia de acolo.

Viitorul – Astra 0-4

Ceea ce se termină rușinos, începe și mai rușinos pentru echipa lui Gică Hagi. Viitorul, echipă care făcea de râs demnitatea fotbalistului pe finalul sezonului trecut în meciurile cu Steaua și Dinamo, a făcut de râs în acest debut de campionat chiar fotbalul. Astra a predat o lecție de fotbal tinerilor-bătrâni ai lui Hagi, iar Viitorul are nevoie de mai mult decât ”omenii” de-a lungul acestui sezon.

Corona – Oțelul 0-1

Pentru o debutantă în Liga 1, Corona Brașov nu s-a descurcat tocmai dezastruos, însă nici puncte nu a fost capabilă să scoată. Băieții lui Mr. Targă (nr. Nae Manea) au vrut, însă nu i-a prea ajutat talentul. Pe undeva e și normal, când te cheamă Kanon, Burlacu sau Raphael Stănescu, să nu poți mai mult. Nici Oțelul, proaspăt iradiată nu a fost mai brează, însă a avut nițel mai multă expriență și un babuin brazilian în mare formă, pe Marquinos.

FC Vaslui – Rapid 2-1

Meciul din Republica Vaslui a avut două acte. În primul dintre ele, FC Vaslui a jucat foarte bine, marcând și ratând ca o echipă cu pretenții. Apoi, ca un fulger, echipa moldoveană și-a amintit că este antrenată de catastrofalul Ilie Stan și a fost la un fluier (de penalty) de un 2-2 de-a dreptul cardiac pentru miile de fani din tribune. Dincolo, Rapidul a jucat onorabil, însă s-a văzut subțirimea accentuată a lotului, lucru care ar trebui să-i dea de gândit domnului muson Cristescu.

Clasamentul după 90 de minute se prezintă astfel și îi place lui ”Vamă” :

liga1 standings

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

20 − 12 =