liga blaturilor
Un avorton de campionat, Liga 1 începe să trezească din ce în ce mai multe semne de întrebare. Cea mai frecventă dintre ele este aceea legată de meciurile suspecte: Mai sunt sau nu mai sunt blaturi? Dacă în urmă cu 9-10 ani era simplu să zici că un meci x sau y este un blat cât casa, acum lucrurile devin puțin mai complicate. Nu pentru că echipele ar juca un fotbal care să ne impresioneze, ci din contră, pentru că nu joacă absolut nimic, fapt pentru care nu știi dacă un meci e blat sau pe teren sunt doar echipe de pușcărie, de rușini, de desculți, de anchilozați, care habar n-au să lovească balonul. Mulți ar tinde spre varianta a doua, însă pe alocuri apare și prima, întrucât să nu uităm: Horoba, Muri & Arpi, Jiji, Pinalti, Pădureanu, Neculaii și mulți alții sunt încă vii!

Despre etapa cu numărul 23 nu se pot spune prea multe. Steaua, Astra, Pandurii și Petrolul încearcă să joace fotbal, în timp ce restul sunt undeva într-o mocirlă până-n gât, de unde nici dracu’ nu pare dispus să-i scoată. Mai multe, în enumerarea chinurilor etapei de mai jos:

CS Severin – Gaz Metan 2-0

Medieșenii s-au dus la Turnu Severin exact ca o echipă care tocmai a câștigat campionatul. Fără stres, fără dorința de a marca și cu o apărare pe care scria ”veniți, atacați-mă”, Gazul nu avea cum să scape de înfrângere. Dincolo, Severinul, o echipă mai proastă ca o zi de toamnă, a încercat și a tot încercat să dea gol timp de 90 de minute. Când toți credeau că meciul va fi 0-0, Florin Costea a renăscut, sau au murit găzarii, nu știm care e formularea corectă, iar gazdele aveau 1-0 pe tabelă și trei puncte de…nu se poate spune de aur, trei puncte de palmares. În prelungirile prelungirilor a mai dat și Mihai Roman un gol, iar scorul de 2-0 arată un Severin care vrea și un Gaz Metan care nu mai are chef de fotbal. Să sperăm că nea Horoba știe când să se oprească!

 Concordia – Astra 0-2

După cum spuneam în trecutul apropiat, această echipă a Concordiei nu are ce căuta nici măcar într-un fotbal prăpădit cum este cel românesc. Previziunea mea începe să se concretizeze prin  rezultate,  jocul echipei și, mai ales, prin clasamentul Ligii 1, acolo unde Chiajna s-a apropiat la doar patru puncte de primul loc care duce la ceaiul de mentă al tuturor dimineților. Cum era de așteptat, Ilie Stan a fost pus la respect și de Astra Ploiești. Dacă în etapa trecută a fost pusă la respect de Istvan și de norocul lui Dinamo, acum Concordia a fostă măcelărită ca joc de o echipă Astra cu fotbaliști. De parcă nu era el destul de amator ca antrenor, Ilie Stan mai are la îndemână și jucători absolut catastrofali. Ce să faci în fotbal cu Bambara, Leca, Serediuc sau Belu ?! Ăștia nu sunt buni nici la Tricotaje Ineu.

 Gloria – Oțelul 2-1

Privind rezultatul acestei partide nu putem decât să ne punem întrebarea logică și normală: Când naiba și-a făcut Oțelul Galați o datorie către Gloria Bistrița ? Să fi fost în anii 90, în ’00 sau e o datorie cu bătaie lungă în viitor? Dacă într-adevăr e ultima variantă, atunci gălățenii sunt idioții idioților, întrucât echipa asta a Gloriei nu are cum să se salveze de la retrogradare. Cel puțin noi așa sperăm, să nu aibă cum și să nu existe mai multe ”târfe sportive” gen Oțelul de vineri sau Ceahlăul dintotdeauna! Legat de meciul de la Bistrița avem și o parte tristă. Nu credeam că Petre Grigoraș se pretează la astfel de jocuri murdare. Dacă și el intră în mocirlă, atunci că să mai ziceam de alții. Păcat, ultimul bastion al fair-play-ului a murit!

 Pandurii – CSMS Iași 3-1

După înfrângerea nemeritată de la Galați, acolo unde Răduț și-a bătut joc de o lovitură de pedeapsă, Pandurii lui Pustai s-au revigorat cu o victorie clară în fața celor de la CSMS Iași. Chiar dacă nu mai are jocul spectaculos din perioada Grigoraș, echipă gorjeană a devenit parcă mai eficientă în fața porții. În trecut necesitau 4-5 ocazii pentru un gol, în timp ce acum sunt mult mai pragmatici, fructificând aproape fiecare ocazie. După această victorie, Pandurii rămân pe loc de Europa League, însă mai au mult de tras pentru a se menține acolo.

 Petrolul – Dinamo 2-1

Iată că ceea ce spuneam acum o săptămână de Dinamo s-a adeverit și în etapa aceasta. O echipă mică, fără niciun fel de orizont, cu jucători slabi spre foarte slabi, echipa alb-roșie a fost umilită din punct de vedere al jocului în partida cu Petrolul. Scorul, 2-1 pentru gazde, este unul mai mult decât mincinos, jucătorii lui Cosmin Contra ratând ocazie după ocazie. Unicul gol al lui Dinamo a fost mai degrabă un auto-gol, Geraldo și Bornescu fiind practic autorii acestuia, cu o eroare de cascadorii râsului. Victoria Petrolului urcă echipa prahoveană pe locul 4, la doar trei puncte de Pandurii, iar lupta pentru Europa League este încă deschisă. Dincolo, Dinamo speră, însă nu are niciun drept s-o facă în condițiile în care va juca așa cum a făcut sâmbătă. Mulți s-au entuziasmat după primele trei etape ale mini-returului, când Dinamo a acumulat maximum de puncte, însă puțini au spus adevărul, acele că Dinamo nu a jucat nimic. Nici cu Brașovul, nici cu Rapidul și nici cu Chiajna.

 Viitorul – Ceahlăul 2-2

Tinerii lui Hagi o duc din ce în ce mai rău. Pentru a fi salvați de o nouă înfrângere, aceștia au necesitat intervenția energică a veteranului Nicolae Dică, jucător care a reușit o dublă ca în vremurile sale bune de la Steaua. În momentul în care tremuri cu Ceahlăul, viitorul sună destul de cenușiu, astfel că Hagi ar trebui să se gândească de două ori înainte de a mai vinde jucători de bază. În ceea ce-i privește pe moldoveni, aceștia beneficiază de un gazon bun, un stadion cu toate cerințele de licențiere îndeplinite și cu un primar încă infiltrat în ”relații bune”, astfel că nu au de ce să-i facă griji pentru salvare.

 Steaua – FC Vaslui 1-0

Echipa lui Reghecampf a arătat în partida cu Vaslui că nu are chef de fotbal. Pe undeva este și normal, cum naiba să mai ai chef de a juca cu Antal, Buhăescu sau Cordoș după ce tocmai ai jucat cu jucători de 1000 de ori mai buni, ca Hazard, Mata sau Luiz. Cu toate acestea, fără a străluci, Steaua a trecut ușor de FC Vaslui, o echipă fără busolă, fără antrenor, fără patron și fără viitor.

FC Brașov – U Cluj 0-0

Atunci când sunt în prăpastie, ardelenii se ajută între ei mai ceva ca frații. În acest caz, FC Brașov, o echipă pe care nu o mai interesează nici ziua de mâine, a dăruit șepcilor roșii un punct imens, cu care aceștia se mențin încă deasupra liniei. După aspectul jocul, clujenii au fost ”înzestrați” cu o victorie, însă fiind extrem de slabi, aceștia nu au putut mai mult.

CFR Cluj – Rapid 0-0

Dacă până în prezent credeam că numai Chiajna, Iași, Gloria sau Ceahlăul ne pot oferi meciuri de rahat, iată că CFR Cluj și Rapid au ținut să ne demonstreze că și ele pot să intre oricând în categoria ”panarame pe dreptunghiul verde” și ne-au oferit un meci pe care să-l ținem minte o secundă. Nimic la nimic și punct.

După acest excrement Liga 1 se întrerupe! Din nefericire nu de tot, ci doar pentru două săptămâni, timp în care naționala de anti-talente a lui Victor Pițurcă încearcă nu se facă de râs cu Ungaria și Olanda!

Iată și clasamentul aproape-final al sezonului!

Liga1

 

sursa foto

3 COMENTARII

  1. Se tot vorbeste de Viitorul lui Hagi,echipa de tineri,de viitor,bla,bla. Mie mi se pare o mare minciuna. Cum sa vorbesti de Academia lui Hagi cand majoriatea titularilor provin de la Academia Steaua ? A fost transferat Iancu, pe jumatate de milion de euro,cica fotbalist de mare viitor. De ce , ca sa scape Viitorul de faliment si ca sa se opereze la Steaua pe banii lui Becali care nu stie ce sa mai faca sa se impace cu “Regele”, poate poate revine nulitatea din nou antrenor la Steaua ? Pai daca dupa aproape patru luni baiatul nu-si gaseste locul la Steaua ce se mai poate comenta despre marele talent ?. Ca a fost inventat de cativa jurnalisti aflati in solda fam. Becali. Acum se aude si de Alibec,alt machedon care trebuie umflat, jucator submediocru,ca se va transfera la Steaua. Inca o gura de aer pentru “frumoasa si promitatoarea” echipa Viitorul. Dupa ce presa l-a inventat pe Hagi mare antrenor acuma il face mare descoperitor de talente, manager,conducator de proiecte si alte asemenea aiureli ? Cred ca omul trebuie sa se multumeasca cu statutul de (fost) mare fotbalist, si atat. Restul nu se lipeste de el,poate doar la reclame de aparate de barberit, indiferent de sustinerea uriasa pe care o primeste nemeritat !

Leave a Reply to Liviu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

two + 3 =