Liga 1 rezultateEtapa a 2-a din foarte netransparentul sezonul 2014-2015 din Liga 1 ne-a demonstrat încă o dată, deși nu mai era nevoie, că fotbalul românesc trăiește după dictonul: ”Morții cu morții, viii cu viii”. Fără să ne uităm la meciuri, care sunt toate ca întotdeauna de catastrofale, trecem direct la clasament, acolo unde avem așa: patru echipe cu maximum de punct, Astra, Dinamo, Petrolul și Steaua, respectiv patru cu nimic în dreptul secțiunii ”puncte”, Oțelul, FC Brașov. FC Botoșani și Ceahlăul Piatra Neamț. Din această structură a clasamentului nu rezultă decât un lucru foarte simplu, acela că, în conformitate cu spusele ”analiștilor” pe care îi vedem zilnic la TV, nu mai există echipe mici, nici măcar ele. Dacă ar exista echipe, fie ele și mici, am avea un fotbal cât de cât echilibrat, în care să conteze cu toții. În schimb, noi avem doar echipe falimentare, echipe de vânzare, echipe inventate peste noapte, echipe care se vor desființa peste noapte și echipe care trăiesc doar cu rol de sugative financiare (vedeți cazul Urziceni).

Revenind la meciurile rundei a doua din Liga 1 Iupisi, trebuie spus că acestea nu au făcut nimic altceva decât să înfigă și mai tare țărușul în inima echipelor din Moldova. Rând pe rând, Ceahlăul,  Oțelul și FC Botoșani și-au arătat limitele fotbalistice în fața unor echipe nu prea ieșite din comun. Să le luăm pe rând:

În sfârșit, Pinalti e pe ducă!

Antrenați de Magiun Barbu, eternii nemțeni ai lui Pinalti s-au făcut din nou de râs. După ce la Cluj au așa de slabi încât i-au dereglat până și pe elevii lui Miriuță, cei care s-au dus în Belarus și au fost de nerecunoscut, etapa asta au fost din nou pe lângă situație, fiind umiliți de bătrânul Ousmane N’Doye. Imediat după meci, Barbu a fost înlocuit de clona sa mai bătrână, Florin Marin, un antrenor pe care și google refuză să-l afișeze, într-atât de limitat este.

Campioana unei mari dezamăgiri!

Coborând spre Dunăre, găsim un Oțelul Galați amatorizat la maximum. Echipa asta pare că vine din Liga județeană, iar timpul până când va fi matematic retrogradată e din ce în ce mai scurt. Totuși, cum să te bată Concordia Chiajna acasă ? Cum să fii învins acasă de Marius Șumudică ?! Campioană a României în urmă cu trei sezoane, Oțelul a ajuns azi o echipă aproape dispărută din peisajul fotbalistic. Doar numele mai e de club. Fanii nu mai există, fotbalul e istorie iar viitorul…

Leo Grozav de slabu!

După un an de experiență în Liga 1, Botoșaniul, ca orice lucru românesc, urmează cursul invers al naturii. În loc să fie o echipă mai inteligentă, nu este altceva decât echipa tipic minusculă, care intră pe teren numai pentru a apărea la televizor. La Ploiești, trupa lui Leo Grozavu a luat gol încă înainte de citirea numelor celor 22 de jucători de către crainic. Iar golul nu a fost luat de la oricine, ci de la jucătorul cu mult talent, dar fără pic de cap în cariera lui, Adrian Mutu.

Astea sunt, deocamdată, trei din cele patru echipe cu zero puncte în clasament până în prezent. A patra, o retrogradată din sezonul trecut, FC Brașov, nu este decât emblema mortului care încă nu a fost aruncat în groapă. Neplătiți de luni bune, elevii lui Țălnar așteaptă probabil prilejul ideal până să-și depună memoriile pentru a deveni liberi de contract.

În ceea ce privește partea de sus a clasamentului, favoritele la titlu bat tot ce prind. Printre ele, surprinzător, apare deocamdată și Dinamo, echipa câinilor insolvenți. Fără să strălucească la capitolul viitor, Dinamo tace și face. Parte proastă pentru ei este că, după debutul frumos de sezon, acest tace și face s-ar putea transforma într-un tace și vinde, iar Dinamo fără Lazăr ar fi ca Barcelona fără Messi, păstrând proporțiile, normal!

Liga 1

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 × 2 =