Argentinienii de la Estudiantes la Plata își încep azi pregătirile pentru noul sezon cu Mauricio Pellegrino pe bancă și o noutate foarte așteptată de suporteri: Juan Sebastian Veron. La puțin mai mult de un an de când a hotărât să agațe ghetele în cui, Veron revine la antrenamentele echipei sale iar dacă problemele la gleznă nu-i vor pune piedici, va redeveni jucător activ.

Juan Sebastian Veron (38 de ani) își anunțase retragerea anul trecut pe 24 iunie, după ce o accidentare la gleznă l-a îndepărtat mult timp de pe gazon. De-a lungul carierei sale îndelungate ca jucător, acesta a mai jucat la echipe precum Boca Juniors, Sampdoria, Parma, Lazio, Inter Milano sau Manchester United, echipe cu care a câștigat nenumărate trofee printre care titlul în Serie A (Lazio, Inter) și Premier League (Manchester United), Supercupa Europei (Lazio) sau Copa Libertadores (Estudiantes) și a fost desemnat jucătorul sudamerican al anului în 2008 și 2009.

sursă foto

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

three × three =