mourinho ronaldoDeparte de tumultoasa perioadă în care a fost antrenor la Real Madrid, probabil că Jose Mourinho se plictisește și duce dorul micilor provocări care să dea de vorbit săptămâni întregi. Odihnit, cu bateriile încărcate și neînvins cu Chelsea în perioada de pregătire, antrenorul portughez a tras primul glonț al sezonului, surprinzător, chiar către fostul său elev, către compatriotul Cristiano Ronaldo.

Am fost manager pentru prima oară în anul 2000, însă înainte de asta, am fost asistent în mari cluburi, alături de mari antrenori, antrenând cei mai buni jucători din lume. Aveam 30 de ani și îl antrenam pe Ronaldo, nu ăsta ( Cristiano ), ci pe cel autentic, Ronaldo brazilianul” a declarat Jose Mourinho într-un interviu recent acordat celor de la ESPN.

Portughezul se referă la perioada în care a fost secundul lui Bobby Robson la Barcelona, iar vorbele sale nu vin decât să confirme că relația dintre el și Cristiano Ronaldo s-a deteriorat destul de mult în ultimul sezon în care au fost împreună la Real Madrid.

În același interviu, Mourinho spune că l-a vrut și el pe Gareth Bale la Real Madrid încă de anul trecut și a dat de înțeles că transferul galezului la clubul spaniol este ca și făcut. ” E un jucător fantastic ce s-ar fi cuplat foarte bine la jocul prestat de Real Madrid cu mine ca antrenor. Ancelotti este un antrenor cu experiență și va ști să scoată tot ce e mai bun din el”.

In același interviu, Mourinho a fost vizibil deranjat atunci când reporterul menționat Supercupa Europei care se va disputa luna asta și meritul lui Rafa Benitez. ”Sunt alți antrenori care au jucat Supercupe pe care ar fi trebuit sa le joc eu, ca cea a lui Benitez cu Inter pe care am lăsat-o campioană a Europei. El a jucat Mondialul Cluburilor, o Supercupa a Europei și o Supercupa a Italiei pe care ar fi trebuit să le joc eu și tu mă întrebi pentru o Supercupă a Europei” spune Mourinho, uitând să precizeze că el a vrut sa plece de la Inter la Real Madrid.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here