Brazilianul cu inimă de oltean, João, despre care Tikitaka.ro a mai scris AICI, este deja o figură destul de cunoscută în peisajul fotbalistic românesc. Pasionatul suporter al Craiovei a lansat, ieri, documentarul „Craiova versus Craiova”, iar cu această ocazie l-am rugat să ne acorde câteva minute pentru un interviu.

joaon

În primul rând, sunt curios să aflu, ca mulți alții probabil, cât timp ți-a trebuit să înveți limba româna și cât de greu ți-a fost?
– A fost foarte greu cu limba româna. N-am avut nicio material didatic sau profesori. Daca nu ma insel, au fost vreo 1,5 – 2 ani, poate chiar mai mult, pentru ca inca nu vorbesc perfect.

Cum ai aflat despre Craiova și despre povestea ei?
– A fost cu un joc de calculator, Football Manager, in 2006, aveam 12 de ani. Prietenul meu Eduardo de Faria era cu Universitatea Craiova in divizia B, a ales aleatoriu. Am cunoscut echipa, numele mi-a parut foarte tare, in acea vreme echipa avea echipament de rezerva portocaliu, foarte ciudat pentru noi pentru ca echipa e alb-albastra. Am cautat despre, si asta a fost.

Cât de mult știai despre fotbalul românesc înainte să începi acest proiect, „Craiova versus Craiova”?
– Nu foare mult, sincer. Am inceput totul cu blog-ul O Craiovano in 2013. Mai devreme deja mi-a placut România si Craiova, dar nu am stiut foarte mult pana la proiectul acesta. Datorita proiectului, am cautat, am descoperit mai mult, pentru ca era nevoie sa stii despre contextul fotbalului românesc si craiovean.

Ce te-a impresionat cel mai mult din povestea Universității Craiova?
– In primul rând, ca o echipa de traditie poate se desfiinta. In Brazilia acum avem un fotbal praf, dar nici ipotetic nu vedem echipe precum Vasco, Corinthians, Flamengo, Palmeiras, Internacional sau Cruzeiro fiind desfiintate. Si mai ales, istoria frumoasa din trecut, o echipa de studenti care au luptat impotriva a foarte multe situatii adverse si a facut performante istorice in România si in cupele europene.

Cum au reacționat cei pe care i-ai intervievat când le-ai spus că ai venit tocmai din Brazilia ca să faci un documentar despre Universitatea Craiova?
– Au fost foarte impresionati, cativa chiar n-au crezut. Cred ca le-a placut situatia asta, au vrut sa vorbesc despre echipa. Am auzit multe cuvinte de suport, a fost bine, pentru ca in proiectul asta am auzit si lucruri urate.

Caracterizează într-un cuvânt fotbalul românesc.
– Nebun

Care este echipa ta preferată din Brazilia? Dar din Europa? Excepție România – asta știm deja 🙂
– Vasco da Gama, m-am nascut deja fan lui Vasco, o echipa frumoasa. Îmi place si o echipa din Florianópolis, Figueirense, care se afla acum in Série A. In Europa, nu stiu, sincer. Poate Marítimo, din Portugalia, sau Lyon, dar chiar nu sunt sigur.

Ai vreun jucător preferat al Craiovei Maxima?
– Balaci, stiu ca e “mainstream”, dar asta e. Le am cunoscut, am facut interviul, el e super tare, a avut rabdare cu mine. Si Ticleanu îmi place foarte mult. Dar oricum, e vorba de Craiova Maxima, o echipa cu jucatori de excelenta pe care nu am avut noroc de a trai vremurile sale.

Crezi în revenirea echipei FC Universitatea Craiova în fotbal?
– Nu cred, îmi pare rau. Dar deja am vazut ca in fotbalul românesc se intâmpla orice.

Cu ce echipă din Brazilia ar putea fi comparată Universitatea Craiova?
– Foarte grea intrebare… Vasco, poate, sau Cruzeiro. Dar Universitatea Craiova e singura, nu cred ca e o comparatie buna cu o echipa braziliana, poate ca si din cauza asta m-am indragostit de istoria sa, pentru ca nici macar aici nu am gasit o echipa atat de singura.

Care a fost reacția profesorilor tăi și cu ce notă ai luat licența?
– Au fost foarte mult impresionati de tot, in special de faptul ca am invatat o alta limba cu scopul de a face lucrarea de licenta. Le-a placut foarte, foarte mult. Am luat nota 10 in documentarul asta, nu m-am asteptat, pentru ca stiu ca ar putea fi mai bun si stiu ca sunt niste greseli mici. Dar cred ca a fost meritata, oricum. Acum incerc sa gasesc un loc de munca.

Obrigado João pentru acest interviu și pentru documentariul despre Universitatea Craiova! 🙂

 Versiunea în portugheză, aici!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

19 + 12 =