Simona Halep campioana 2După parcursul bun de la Australian Open, încheiat însă cu un eșec destul de usturător în sferturi împotriva revelației începutului de an în circuitul WTA, slovaca Dominika Cibulkova, Simona Halep revenea pentru puțin timp acasă, în Europa, acolo unde urma să participe la turneul din categoria Premier 12 de la Paris. Deși toată lumea se aștepta la o revanșă față de ultimul eșec de la Melbourne, Simona s-a prezentat destul de modest în capitala Franței, fiind învinsă încă din turul inaugural de o posesoare de Wild Card, reprezentanta gazdelor Kristina Mladenovic, scor 6-7, 4-6. Și uite așa, după Sydney, Simona Halep își trecea în palmaresul pe 2014 Sincopa (II).

Dacă eșecul cu Madison Keys de la Sydney a fost, paradoxal, anunțul unui parcurs bun la primul Grand Slam al anului, tot paradoxal, înfrângerea cu outsider-ul Mladenovic de la Paris avea să reprezinte încărcarea bateriilor pentru turneul Premier 5 de la Doha (Qatar).

Simona la Doha: început greoi, final în stil de mare campioană! 

După eșecul surprinzător de la Paris, Simona Halep țintea fazele superioare la turneul de 900 de puncte din Qatar și implicit ascensiunea în top 10 WTA. În final, ea avea să obțină maxim de la acest turneu. Iată derularea evenimentelor:

  • La fel ca la Australian Open cu Lepchenko, și la Doha, ”turul diesel” al Simonei a fost tot al doilea. Aici, românca a dat piept cu puternica estoniană Kaia Kanepi, un tip de jucătoare cu care Halep nu se simte prea bine pe teren. Pentru calificarea în turul următor, Simona a avut de tras 2 ore și 30 de minute, iar în setul decisiv a trebuit să revină de la 3-5 pe tabelă.
  • Pe cât de periculos a fost turul secund, pe atât de lejer a fost meciul din optimi. Deși s-a încălzit și aici puțin mai greu, Halep a învins-o în final, 6-4, 6-1, pe Annika Beck, fără ca nemțoaica să reușească să-și câștige serviciul.
  • În faza sferturilor de finală, pentru Simona Halep a venit vremea revanșei în fața Sarei Errani, o jucătoare, pe cât de lentă, pe atât de arțăgoasă. Italianca o învinsese pe Halep cu un an în urmă, la Miami, într-o manieră categorică, scor 1-6, 0-6. Reprezentanta noastră, radical schimbată față de anul trecut, și-a luat acum revanșa cu vârf și la fel de îndesat, impunându-se cu un 6-2, 6-0 derulat în doar 53 de minute. CLICK PE IMAGINE PENTRU MECI!

simona halep

  • După revanșa cu Errani din sferturi, Simona urma să fie cea ”vânată” de o revanșă în faza semifinalelor. Aici, românca dădea de cea pe care a învins-o în 2013 la Roma, poloneza Agnieszka Radwanska, nimeni alta decât favorita 2 din Qatar. Deși a plecat din postura de outsider în acest meci, Halep a făcut o demonstrație de tenis cu poloneza, pe care a învins-o în două seturi, 7-5, 6-2. Când vorbim de acest meci, nu putem să neglijăm revenirea incredibilă a româncei în setul I, atunci când a fost condusă cu 2-5. CLICK PE IMAGINE PENTRU MECI!

Simona Halep - Agnieszka Radwańska Indian Wells

  • Finala de la Doha, jucată împotriva nemțoaicei Angelique Kerber, nu a fost decât o confirmare a meciului excelent făcut de Simona cu Radwanska. Absolut nicio șansă nu i-a dat românca lui Kerber. A fost un 6-2, 6-3 care i-a adus Simonei Halep titlul Premier 5 de la Doha, cel mai important din carieră, 900 de puncte WTA și locul 9 în clasamentul mondial! CLICK PE IMAGINE PENTRU MECI!

Simona Halep Angelique Kerber finala

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

14 − 4 =