diego lopez

A fost nevoie ca Sergio Ramos să își craveșez colegii pentru a îi trezi din somnul de frumusețe făcut în timpul unui meci atât de intens. Trecuseră 30 de minute ale meciului cu Villarreal și Real Madrid era întoarsă toate părțile de jocul gazdelor, cu Bruno pe post de maestru de ceremonii. Doar Diego Lopez și ale sale parade au făcut ca scorul să nu ia proporții în prima jumătate de oră a meciului, iar acea baie de sânge avea să provoace reacția lui Sergio Ramos. A zbierat la ai lui, în încercarea de a îi băga în meci, dându-și seama că altfel seara se va termina urât. Bale, a marcat la debutul său pentru echipa lui Ancelotti și a egalat după ce Cani deschisese scorul. Prestație discretă a galezului, însă e normal, abia ce a sosit și e fără prea multe antrenamente în picioare. Cu Bale obosit și retras pe banca de rezerve, a apărut Cristiano Ronaldo, inexistent până la momentul golului, portughezul a profitat de mingea respinsă de portarul Villarrealului la un șut al lui Benzema pentru a o pune în avantaj pe Real Madrid. Pentru doar șase minute însă, Giovanni dos Santos restaurând egalitatea pe tabela de marcaj, rezultatul cu care de altfel s-a terminat și meciul.

Real Madrid pierde primele sale puncte în acest sezon și rămâne la două lungimi distanță în spatele Barcelonei și a celor de la Atletico Madrid, care au făcut punctaj maxim în primele patru etape.

Rezultate etapa 4-a Primera Division

Levante – Real Sociedad 0-0
Atletico Madrid – Almeria 4-2
Barcelona – Sevilla 3-2
Villarreal – Real Madrid 2-2
Granada – Espanyol
Getafe – Osasuna
Malaga – Rayo Vallecano
Betis – Valencia
Elche – Valladolid
Athletic Bilbao – Celta Vigo

# Team MP W D L F A G P
1 Barcelona 27 18 4 5 63 31 +32 58
2 Real Madrid 27 16 8 3 49 19 +30 56
3 Sevilla 27 13 8 6 39 29 +10 47
4 Real Sociedad 27 14 4 9 45 33 +12 46
5 Getafe 27 13 7 7 37 25 +12 46
6 Atlético de Madrid 27 11 12 4 31 21 +10 45
7 Valencia 27 11 9 7 38 39 -1 42
8 Villarreal 27 11 5 11 44 38 +6 38
9 Granada 27 11 5 11 33 32 +1 38
10 Athletic Bilbao 27 9 10 8 29 23 +6 37
11 Osasuna 27 8 10 9 34 38 -4 34
12 Real Betis 27 8 9 10 38 43 -5 33
13 Levante 27 10 3 14 32 40 -8 33
14 Deportivo Alavés 27 8 8 11 29 37 -8 32
15 Real Valladolid 27 6 11 10 23 33 -10 29
16 Eibar 27 7 6 14 27 41 -14 27
17 Celta Vigo 27 5 11 11 22 34 -12 26
18 Mallorca 27 7 4 16 28 44 -16 25
19 Leganes 27 5 8 14 21 39 -18 23
20 Espanyol 27 4 8 15 23 46 -23 20


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

18 + 17 =