lothar-diego

Îmi permit să parafrazez titlul uneia dintre cărţile scrise de maestrul Ioan Chirilă pentru preview-ul noului sezon de Serie A, care va debuta în această seară, de la ora 19, cu meciul dintre Verona şi Milan. Frumoasele mele duminici nu se referă neapărat la prezent, deşi în continuare majoritatea meciurilor se joacă în această zi, ci mai mult la trecut, la perioada copilăriei şi adolescenţei mele, când campionatul italian era indiscutabil cel mai puternic din lume.

Fiecare dintre noi are câte o Cupă Mondială pe care o simte mai puţin ca un turneu şi mai mult ca un ritual de trecere, în care descoperă idoli, emoţii şi intrigi ce vor fi amintite pentru tot restul vieţii”, scria Paul Simpson, fost jurnalist la Four Four Two. „Ritualul meu de trecere” a fost Cupa Mondială din 1990, desfăşurată în Italia. Primul meu turneu final văzut la televizor, într-o perioadă în care începusem să deschid ochii în fotbal, iar România descoperea binefacerile democraţiei.

Atmosfera de pe stadioanele italiene, multe dintre ele proaspăt renovate şi mult mai mari decât cele cu care eram obişnuit, nebunia declanşată de Toto Schillaci, “Nopţile magice” ale Giannei Nannini. Toate au contribuit, mai mult sau mai puţin, la legătura care s-a născut între mine şi fotbalul italian. În plus, trio-ul german Matthaus-Klinsmann-Brehme m-a cucerit pe loc şi astfel a început pasiunea mea pentru Inter.

Interesul pentru fotbalul italian nu a dispărut după sfârşitul Cupei Mondiale. Nu doar al meu personal, ci şi al presei, mai ales că Mircea Lucescu, Lăcătuş sau Răducioiu au ajuns în Serie A. Astfel că, în fiecare duminică, aşteptam ştirile sportive şi rezultatele de la Pronosport pentru a afla ce s-a mai întâmplat în campionatul numărul 1 al lumii. Lunea cumpăram ziarul, pentru a citi despre reprezentanţii noştri din calcio, care jucau împotriva celor mai importanţi jucători ai planetei. Orice rezumat, orice imagine reprezenta un bonus. Îi priveam admirativ pe Maradona, Matthaus, Baggio, Van Basten, Vialli sau Mancini şi, fără a avea cultura fotbalistică de acum, îmi era clar că sunt la un alt nivel.

Apoi, a început nebunia transmisiunilor în direct a meciurilor. La început, mai timid. Apoi, odată cu apariţia unui număr tot mai mare de televiziuni, din ce în ce mai multe. Şi nu mai era vorba doar de românii care jucau în Italia, ci de dorinţa publicului de a vedea fotbal adevărat. Pentru că atunci, în anii ’90, a fost epoca de aur a Seriei A. Un campionat strălucitor, competitiv, invidiat de toată lumea, pentru atmosfera incredibilă de pe stadioanele sale abia renovate şi, mai ales, pentru starurile care jucau în el. Cele mai mari din lume.

Aproape 20 de ani mai târziu, lucrurile sunt mult diferite. Serie A nu mai este primul campionat al lumii. Nici măcar al doilea sau al treilea. Strălucirea din urmă cu două decenii a rămas doar o amintire. Scandalurile de toate felurile, problemele provocate de suporteri (în special rasismul), infrastructura defectuoasă şi lipsa banilor au transformat campionatul italian într-o copie palidă a celui care odată îşi impunea autoritar dominaţia pe continent şi nu numai.

Dar probabil că cel mai clar semn al declinului, dincolo de faptul că Italia a pierdut un loc de Liga Campionilor în faţa Germaniei, îl reprezintă plecarea numelor mari din Cizmă. Dacă acum 20 de ani un fotbalist important trebuia neapărat să treacă şi prin Serie A, acum vedetele preferă Premier League, La Liga, Bundesliga şi, mai nou, Ligue 1. Fanii italieni trebuie să se mulţumească cu fotbalişti de plan secund sau cu staruri la apusul carierei. Iar atunci când se bucură de prezenţa unui fuoriclasse, acesta pleacă practic imediat. Aşa s-a întâmplat în ultimii ani cu Zlatan Ibrahimovic, Thiago Silva sau Samuel Eto’o. Fenomenul a continuat şi în această vară, când Edinson Cavani, Marquinhos şi Stevan Jovetic au preferat banii arabilor de la PSG şi Manchester City, iar noua senzaţie a celor de la AS Roma, Erik Lamela, se pregăteşte pentru un transfer la Tottenham.

Totuşi, în această vară s-au văzut semnele unui mic pas înainte. „Se poate observa un progres. Problema este că lucrurile se mişcă destul de încet”, a remarcat într-un interviu pentru CNN James Richardson, un jurnalist care, la începutul anilor ’90, comenta partidele din Serie A în Marea Britanie, într-o perioadă în care campionatul italian era model pentru nou-născuta Premier League.

După modelul lui Juventus, care şi-a construit propriul stadion şi a început deja să culeagă roadele, Udinese se pregăteşte de asemenea să se mute în casă nouă, în timp ce şi alte echipe fac planuri în acest sens. Marele neajuns îl reprezintă însă birocraţia din Italia, care face dificil un astfel de proces. „E greu să realizezi ceea ce-ţi propui în Italia, mai ales în oraşele mari. Îţi trebuie sprijinul autorităţilor locale şi este foarte complicat. Politica locală a fost mereu o problemă. Tocmai din acest motiv, planurile de construcţie ale unor noi stadioane în Roma şi Milano vor fi dificil de pus în practică. Nu sunt sigur că se va întâmpla prea curând. Este mai uşor în oraşele mici, deci probabil ca undeva în Genova, de exemplu, este o şansă mai mare”, a explicat John Foot, autorul cărţii “Calcio, A History of Italian Football”, o excelentă istorie a fotbalului italian.

Până vor reuşi să-şi pună la punct problemele de infrastructură, italienii se pot declara mulţumiţi cu faptul că numele importante încep să revină în Serie A. Carlos Tevez (Juventus), Gonzalo Higuain (Napoli), Mario Gomez (Fiorentina) sau Kevin Strootman (Roma) sunt adevărate lovituri de mercato, care au creat un entuziasm uriaş în rândul fanilor, asemănător în multe momente cu cel din anii ’80-’90, perioada de glorie a campionatului din Cizmă.

De altfel, perioada de transferuri din această vară a fost foarte interesantă, chiar şi la nivelul băncilor tehnice, prin sosirile lui Rafa Benitez la Napoli şi a lui Rudi Garcia la Roma, protagonistele absolute fiind Napoli şi Fiorentina, care au investit serios şi se anunţă principalele rivale ale lui Juventus în lupta pentru titlu, cel puţin pe hârtie.

Cu toate acestea, bianconeri continuă să fie consideraţi favoriţi de toată lumea. Echipa antrenată de Antonio Conte va încerca să obţină al treilea Scudetto consecutiv bazându-se pe un grup puternic, rodat, cu o idee clară de joc şi care, pe lângă Tevez, s-a întărit şi cu Fernando Llorente, adus gratis de la Athletic Bilbao, şi Angelo Ogbonna, cumpărat de la rivala Torino.

Torinezii şi-au încordat deja muşchii şi au trimis un avertisment rivalelor, reuşind să câştige entuziasmant Supercupa Italiei, după o victorie cu 4-0 obţinută pe Stadio Olimpico din Roma în faţa lui Lazio. Asta deşi actuala campioană nu impresionase în amicale. Dar, aşa cum bine a punctat Conte, „atunci când preşedintele îmi va cere să câştig meciurile amicale, o voi face”.

După ce a cheltuit banii obţinuţi în schimbul lui Cavani pentru a-i aduce pe Higuain, Raul Albiol Jose Maria Callejon, toţi trei de la Real Madrid, Pepe Reina, de la Liverpool, şi Dries Mertens, de la PSV, Napoli este îndreptăţită să viseze la primul titlu după 24 de ani, dar experienţa nereuşită a lui Rafa Benitez de la Inter şi faptul că tehnicianul spaniol a schimbat sistemul şi stilul de joc al echipei din perioada Walter Mazzarri s-ar putea să încurce planurile formaţiei de lângă Vezuviu.

Ambiţii de titlu poate emite şi Fiorentina, în condiţiile în care gruparea viola s-a întărit în această vară nu doar cu Mario Gomez, ci şi cu Joaquin (Malaga), Massimo Ambrosini (Milan) sau Josip Ilicic (Palermo). Iar dacă Giuseppe Rossi se va reface în sfârşit după accidentările succesive la genunchi, Vincenzo Montella va avea la dispoziţie un lot competitiv şi multe variante într-o echipă care a devenit favorita multor neutri datorită jocului prestat. Cu toate acestea, este mai probabil ca toscanii să ţintească o calificare în Liga Campionilor, ratată la mustaţă în sezonul precedent.

În tot acest tablou, Milano, singurul oraş din Europa cu două echipe câştigătoare de Cupa/Liga Campionilor şi capitala fotbalului italian, pare să fi trecut în plan secund. Inter şi Milan au avut o vară dificilă, caracterizată de imobilism în mercato (nerazzurri au transferat mai ales cu gândul la viitor, în timp ce rivalii lor au mutat cu Andrea Poli şi Matias Silvestre, nume de plan secund) şi de incertitudinea  legată de viitorul celor două cluburi. Dacă discuţiile privind vânzarea Interului de către Massimo Moratti unui om de afaceri indonezian, Erik Thohir, sunt în fază avansată, Silvio Berlusconi are probleme cu justiţia şi pare prea puţin interesat de fotbal în acest moment.

Totuşi, Milan este mai bine plasată în opţiunile specialiştilor, datorită returului excelent din stagiunea precedentă şi a faptului că are în Mario Balotelli un jucător decisiv, capabil să decidă un meci de unul singur. În schimb, rivalii de la Inter sunt într-o perioadă de tranziţie, au schimbat din nou antrenorul, Walter Mazzarri fiind adus să resusciteze o echipă care a terminat pe locul 9 ultima ediţie de campionat, iar o clasare pe o poziţie de Europa League pare un obiectiv mai realist pentru nerazzurri.

Situaţie asemănătoare şi pentru echipele din Roma. Câştigătoare a Cupei Italiei în sezonul trecut, Lazio a fost extrem de tăcută în mercato, singura noutate din lotul lui Vladimir Petkovic fiind argentinianul Lucas Biglia, adus de la Anderlecht. Biancocelesti nu se vor putea baza însă pe căpitanul Stefano Mauri în următoarele şase luni, mijlocaşul lazial fiind suspendat pentru implicarea sa în scandalul pariurilor, iar eşecul categoric din Supercupă poate afecta mental echipa.

De cealaltă parte, proiectul american al Romei o ia din nou de la zero, cu al treilea antrenor în tot atâţia ani şi, foarte probabil, fără Lamela. Au venit în schimb Strootman (PSV), Maicon (Manchester City), Mehdi Benatia (Udinese), Morgan De Sanctis (Napoli) şi Gervinho (Arsenal). Nume care adaugă calitate în lotul lui Rudi Garcia, însă marea provocare a fostului tehnician de la Lille este gestionarea situaţiilor care apar inevitabil de-a lungul sezonului într-un club care rareori a ştiut ce înseamnă liniştea.

Evident, din discuţie nu trebuie scoasă Udinese, echipa evergreen-ului Toto Di Natale şi a promisiunii Luis Muriel, probabil viitorul tun financiar al clubului friulan.

Fanii aşteaptă cu interes startul noului sezon, iar faptul că, la 15 august, se vânduseră aproape 30.000 mai multe abonamente decât în urmă cu un an (cea mai mare creştere a înregistrat-o, deloc surprinzător, Fiorentina – de la 12.000 la 22.000) este o confirmare a acestui lucru. Însă interesul nu se îndreaptă doar spre partea de sus a clasamentului.

Atalanta, Cagliari, Catania, Parma, acum şi cu Antonio Cassano în lot, sau Bologna sunt echipe care în orice moment pot produce surprize, în timp ce lupta pentru evitarea retrogradării se anunţă foarte strânsă. Genoa şi Chievo sunt cele mai rostite nume din acest punct de vedere, alături de nou-promovatele Sassuolo, la prima prezenţă din istorie în Serie A, Hellas Verona şi Livorno.

Staruri care nu mai evită Serie A, cinci derbyuri pentru prima oară în istorie (Milano, Roma, Torino, Genova, Verona), o serie de jucători tineri extrem de interesanţi (să nu uităm că Italia a jucat finala Europeanului Under 21 în această vară), plus nesfârşitul circ care înconjoară tradiţional fotbalul din Italia. Nu mai este “il campionato piu bello del mondo”, dar încă oferă suficiente motive ca să sper că voi avea parte de frumoasele mele duminici şi în acest sezon.

PREDICŢIILE SEZONULUI

Campioană: Juventus

Top 5: 1.Juventus, 2.Fiorentina, 3.Milan, 4.Inter, 5.Napoli

Retrogradate: Sassuolo, Genoa, Chievo

Golgheter: Balotelli (Milan)

Primul antrenor demis: Fabio Liverani (Genoa)

Cinci tineri de urmărit: Lorenzo Insigne (Napoli), Mateo Kovacic (Inter), Luis Muriel (Udinese), Manolo Gabbiadini (Sampdoria), Simone Zaza (Sassuolo)

Programul primei etape

Verona – Milan
Sampdoria – Juventus
Inter – Genoa
Cagliari – Atalanta
Lazio – Udinese
Livorno – Roma
Napoli – Bologna
Parma – Chievo
Torino – Sassuolo
Fiorentina – Catania

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 × 1 =