stadion

La 100 de ani de la constructia sa,fostul San Mames a fost demolat vara asta pentru a îi face loc versiunii moderne a Catedralei, arenă care va găzdui primul meci oficial din istoria sa.

Lucrările la noul stadion al celor de la Athletic Bilbao au început în 2010, iar azi se vor inaugura cele două tribune principale și una dintre peluze. Mai rămâne de construit peluza care se va ridica pe locul stadionului vechi, ceea ce înseamnă că în momentul de față capacitatea modernei arene este de 36 000 spectatori, ea urcând la 53 332 spectatori. Bugetul alocat inițial lucrărilor la noul San Mames a fost de 240 de milioane de euro, însă, contrar obiceiurilor de pe la noi, costul final a fost redus cu 20%, estimându-se că s-au economisit  aproximativ 50 de milioane de euro.

Circa 10 000 de fani ai echipei au făcut deja cunoștință cu noul stadion, la primul antrenament efectuat acolo vineri, iar în această seară se așteaptă ca cele 35 700 de locuri disponibile să fie ocupate în totalitate la meciul cu Celta Vigo, primul meci oficial din istoria noului San Mames.

Arena National din Bucuresti a avut un buget initial de 199,5 milioane de euro, care ulterior s-a ridicat la 234,5 milioane. Încă se mai bagă bani în gazon, care nu a fost niciodată la înâlțime încă din momentul inaugurării stadionului. Se preconizează că banii investiți în Arena Natională vor fi recuperați în 166 de ani.

sursa poze: el pais si @diegocadenaser

noul san mames

noul san mames 3

noul san mames 4

noul san mames 2

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

sixteen + 13 =