Fiorentina, presentazione di Mario Gomez

Nimeni n-a văzut-o venind. În urmă cu un an, pe vremea asta, fanii Fiorentinei sperau că sezonul 2012/13 îi va scuti de emoţiile prin care trecuseră în precedentul, când gruparea viola terminase doar pe locul 13, după ce, la un moment dat, se punea chiar problema supravieţuirii în Serie A. Acum, Curva Fiesole îndrăzneşte să viseze frumos la un Scudetto pe care îl aşteaptă de peste patru decenii. Renaştere în oraşul Renaşterii!

Fiorentina a încheiat sezonul precedent pe locul 4, doar o serie de decizii controversate în favoarea celor de la AC Milan, care au culminat cu un penalty imaginar dictat în ultima etapă, împiedicând formaţia toscană să prindă podiumul şi să obţină calificarea în Liga Campionilor. Deşi au ratat premiul cel mare, elevii lui Vincenzo Montella au câştigat admiraţia tuturor pentru fotbalul jucat, considerat aproape în unanimitate cel mai frumos din Italia. Nu a fost nimic întâmplător, ci rezultatul unei strategii excelent gândite.

În vara trecută, la Firenze a avut loc o revoluţie. Nu este deloc un cuvânt mare. La doi ani de la plecarea lui Cesare Prandelli, ultimul antrenor care făcuse din Fiorentina o forţă adevărată în Cizmă, clubul l-a angajat ca director sportiv pe Daniele Prade, iar prima decizie a acestuia a fost să-l aducă pe banca tehnică pe Montella, care impresionase la Catania. Cei doi, buni prieteni din perioada petrecută împreună la Roma, au schimbat aproape complet lotul, transferând o serie de jucători subevaluaţi, dar care s-au dovedit adevărate lovituri de mercato.

Practic, Fiorentina a fost de nerecunoscut. Dintre cei 27 de fotbalişti folosiţi în sezonul trecut, 18 au venit în vara lui 2012, iar în aceste condiţii rezultatele obţinute de Montella sunt cu atât mai impresionante. Cele mai importante achiziţii au fost argentinienii Facundo Roncaglia şi Gonzalo Rodriguez, ultimul proaspăt retrogradat cu Villarreal, Stefan Savic, adus ca parte a vânzării lui Nastasic la Manchester City, spaniolul Borja Valero, de asemenea retrogradat cu “Submarinul galben”, chilienii Mati Fernandez şi David Pizzaro, Alberto Aquilani, columbianul Juan Guillermo Cuadrado şi veteranul Luca Toni, pentru ca, în ianuarie, la Firenze să ajungă şi Giuseppe Rossi, o adevărată lovitură, chiar dacă fostul jucător al lui Manchester United a venit accidentat.

Marele merit al lui Montella este că a reuşit să facă din aceste individualităţi, fiecare decisiv într-un anumit moment al sezonului, o adevărată echipă, în jurul liderului indiscutabil, muntenegreanul Stevan Jovetic. Fiorentina a devenit imediat favorita neutrilor, pentru că „aici vrem să jucăm un fotbal care să placă publicului”, după cum a spus tehnicianul de 39 de ani, explicându-şi astfel propria filosofie.

Revoluţia din vara trecută a reuşit, nu e nicio urmă de îndoială, iar 2013 a adus evoluţia. Deşi, la fel ca Napoli, despre care am discutat deja, şi-a pierdut omul numărul 1, Jovetic fiind cedat la Manchester City, Fiorentina pare că a ieşit mai puternică din această tranzacţie. De la Bolton a fost adus spaniolul Marcos Alonso, care pare pregătit să treacă de la statutul de promisiune la cel de certitudine, în timp ce fostul căpitan al Milanului, Massimo Ambrosini, şi un alt iberic, Joaquin, achiziţionat de la Malaga, au adăugat cantitate şi calitate unei linii de mijloc deja excepţională. Adevărata lovitură a fost germanul Mario Gomez, devenit cel mai scump transfer din istoria clubului, omul care nu are mobilitatea, versatilitatea şi tehnicitatea lui Jovetic, însă poate asigura cel puţin 20 de goluri în fiecare sezon.

Entuziasmul cu care fostul jucător al lui Bayern Munchen a fost primit pe Artemio Franchi a avut ceva din farmecul anilor ’80 în fotbalul italian. Fanii viola sunt conştienţi că echipa lor favorită a adus un atacant capabil să înscrie multe goluri (75 în 115 meciuri de campionat la Bayern, 63 în 121 la Stuttgart şi 25 în 58 de apariţii pentru Germania), ceva ce a lipsit Fiorentinei în ultimele sezoane.

Gomez completează astfel o ofensivă deja monstruoasă, pentru a folosi un termen drag italienilor, cu Rossi, recuperat complet după accidentările ce l-au ţinut departe de teren doi ani, sau sârbul Adem Ljajic, autorul unui sezon precedent foarte bun şi care este pregătit să-şi prelungească înţelegerea cu gruparea din Toscana, în ciuda interesului celor de la Milan. Lor li s-a adăugat recent slovenul Josip Ilicic, despre care unele voci susţin că ar fi mai mult un moft şi că banii folosiţi pentru transferul său de la Palermo ar fi trebuit folosiţi pentru aducerea unui portar şi a unui fundaş central.

Nu sunt de acord cu opinia conform căreia fostul star al echipei patronate de Zamparini este un lux inutil, dar este adevărat că Fiorentina nu are spatele asigurat. În ultimele zile, s-a discutat ca fostul portar al Interului, Julio Cesar, să ajungă în Toscana, brazilianul reprezentând un pariu sigur. Perioada de mercato în Italia se încheie pe 2 septembrie, astfel că tandemul Prade-Montella are timp suficient ca să completeze şi ultimele goluri din echipă. Dacă o vor face, atunci vom putea vorbi despre adevărata rivală a lui Juventus la titlul de campioană.

Cert este că Fiorentina arată pregătită să facă pasul următor. În trecut, toscanii au mai fost în această situaţie. Generaţia lui Giancarlo Antognoni, care a pierdut titlul în condiţii controversate în ultima etapă a sezonului 1981/82, a fost cel mai aproape de Scudetto, în timp ce echipele conduse din teren de Roberto Baggio şi Gabriel Batistuta i-au făcut pe fani să viseze frumos. Actuala echipă nu este la fel de dependentă de un anume jucător, iar calitatea dovedită de Montella reprezintă un argument în plus.

Dacă vara viitoare pe vremea asta vom vorbi despre Fiorentina ca fiind campioana Italiei, nimeni nu va mai putea spune că nu a văzut-o venind.

Sursa foto: it.eurosport.yahoo.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 × 2 =