Sete mare de tenis în rândul celor mai bune jucătoare din circuitul feminin. Primele trei din clasamentul WTA s-au calificat în finalele turneelor la care au participat în acest debut de sezon 2014. Două dintre ele, locul 1 și locul 2, Serena Williams și Victoria Azarenka se vor întâlni la Brisbane, în timp ce locul 3, Na Li, se va lupta pentru trofeu pe propriul tărâm, cu o compatrioată, Shuai Peng. În ceea ce privește cea de-a treia finală, cea de la Auckland (Noua Zeelandă) aceasta este una a ”monștrilor” sacri din lumea tenisului, Ana Ivanovic vs. Venus Williams, două jucătoare care au fost în fruntea WTA.

Pe lângă numele mari implicate, aceste finale mai au în comun un lucru extrem de important: dezechilibrul. Astfel, Serena Williams, Na Li și  Venus Williams conduc clar în întâlnirile directe cu adversarele lor. Un aspect interesant legat de finalele de azi este acela că surorile Williams nu au mai câștigat titluri în aceeași săptămână din februarie 1999.

În ceea ce privește finala celor două chinezoaice de la Shenzen, aceasta este abia a doua din istoria WTA care pune față în față două jucătoare din China. Prima a avut loc în  2006 la Oeiras, atunci când Zheng Jie a învins-o chiar pe finalista de azi, Na Li.

Iată situația meciurilor directe în cele trei finale de azi:

UPDATE!

Serena Williams și-a demonstrat și în finala de la Brisbane supremația în tenisul mondial, impunându-se împotriva principalei sale adversare din circuit, Victoria Azarenka, scor 6-4, 7-5. Liderul mondial va începe turneul de la Melbourne cu 470 de puncte în plus și mai bogată cu 196,670 de dolari.

BRISBANE INTERNATIONAL (Australia), premii 1,000,000 de dolari! 

Azarenka - Williams

UPDATE!

Jucătoarea care completează podiumul mondial WTA, Na Li, nu a avut prea multe probleme în meciul cu compatrioata sa, Shuai Peng, și s-a impus în două seturi, 6-4, 7-5. Ea va pleca de acasă mai bogată cu 111, 163 de dolari și 280 de puncte WTA.

SHENZEN OPEN (China), premii 500,000 de dolari!

Na Li - Shuai Peng

UPDATE!

Ana Ivanovic o învinge pentru a doua oară în carieră pe Venus Williams, scor 6-2, 5-7, 6-4 și câștigă titlul la Auckland. În urma acestei victorii, sârboaica va încasa un cec în valoare de 43,000 de dolari și 280 de puncte WTA.

ASB CLASSIC (Auckland, Noua Zeelandă), premii 250,000 de dolari!

Ivanovic - Williams Venus

În ceea ce privește reprezentantele României în acest debut de sezon 2014, acestea s-a prezentat foarte slab. Fără Simona Halep, care se pregătește pentru turneul de la Sydney, doar Monica Niculescu a ținut steagul sus. Aceasta a reușit o calificare în sferturi la Shenzen, acolo unde numai Na Li a putut s-o învingă, greu, în 3 seturi, iar azi a câștigat titlul la dublu în China, alături de Klara Zakopalova (Cehia). Cele două au învins azi cuplul ucrainean Lyudmyla Kichenok / Nadiya Kichenok, scor 6-3, 6-4. Niculescu și Zakopalova vor pleca acasă cu 17, 724 de dolari și 280 de puncte WTA.

foto 1, 2

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

twenty − 11 =