Șpaga și banii negri au devenit o obișnuință în a face afaceri cu FIFA, ajungându-se să se creeze o cultură a corupției care a mucegăit cel mai important sport din lume” spune James B. Comey, directorul FBI, în comunicatul oficial publicat miercuri dimineață de către Departamenul de Justiție al Statelor Unite .

fifaAutoritățile elvețiene au arestat miercuri dimineață, la cererea Departamentului de Justiție SUA, șapte dintre cele 14 persoane acuzate că fac parte dintr-o rețea de corupție care timp de cel puțin 24 de ani s-a folosit de pozițiile privilegiate din fotbalul mondial pentru a se îmbogăți cu milioane de dolari provenite din mită și activități ilegale, se mai spune în comunicatul oficialităților SUA.

Într-o acțiune fără precedent la asemenea nivel, coordonată  de FBI, nouă oficiali FIFA și cinci oameni de afaceri sunt acuzați de fapte de corupție repetate timp de 24 de ani. În total sunt 47 de capete de acuzare împotriva acuzaților, între ele șantaj, fraudă fiscală, conspirație pentru spălare de bani și mită. Între cei luați în colimator, fostul și actualul director al CONCACAF ( Jeffrey Webb și Jack Warner ), iar autoritățile nord-americane spun că pagubele se învârt în jurul sumei de 150 de milioane de dolari.

loretta lynchLoretta Lynch (56 ani), unul dintre personajele-cheie în această operațiune de proporții, instalată recent în funcția de procuror general SUA, explica într-o conferință de presă că este vorba de o rețea cu ”rădăcini profunde care a operat în mod sistematic timp de cel puțin două decade și că acuzații au abuzat de poziția lor de conducere pentru a obține milioane de dolari prin intermediul șantajelor. Acest tip de acțiuni provoacă pagube enorme sportului”.

Principalele victime sunt ligile tinere din țările în curs de dezvoltare care beneficiază de banii generați de fotbal și milioanele de suporteri pe care îi are acest sport în întreaga lume” a adăugat Lynch.

Cele șapte persoane arestate miercuri dimineață la Zurich, chiar în camerele lor de hotel, sunt Eduardo Li, Jeffrey Webb, Julio Rocha, Costas Takkas, Eugenio Figuerero, Rafael Esquivel și Jose Maria Martin, în timp ce la Miami era inspecționat sediul CONCACAF.

Toți oamenii președintelui

sepp blatter julio rocha
Sepp Blatter alături de Julio Rocha

Din cei 14 acuzați, nouă au relații strânse cu elita conducerii FIFA

Jeffrey Webb ( Insulele Caiman ) – Fost bancher, președintele CONCACAF din 2012 și vicepreședinte FIFA. În urmă cu două luni, în timpul congresului CONCACAF, și-a arătat susținerea necondiționată față de candidatura lui Joseph Blatter pentru un nou mandat în fruntea FIFA. Ironia sorții, Webb face parte din grupul de transparență FIFA și este membru al Comisiei de Audit al acestui organism.

Eugenio Figueredo ( Uruguay ) – Fost președinte al CONMEBOL și fost vicepreședinte FIFA până în luna martie a acestui an, Figueredo este considerat una dintre piesele de bază ale grupului de interese care ia toate deciziile în fotbalul sud-american, alături de Nicolas Leoz, Ricardo Teixeira ( fost președinte al Federației Braziliene ) și defunctul Julio Grondona ( fost președinte al Federației Argentiniene, vicepreședinte FIFA și el ).

Nicolas Leoz ( Paraguay ) – Fost președinte CONMEBOL, retras în 2013, după ce a fost acuzat că ar fi primit mită de la un operator media pentru a cumpăra drepturile TV ale Mondialelor din 2002 și 2006. A negat toate acuzațiile, însă și-a dat demisia.

Jose Maria Marin ( Brazilia ) – Fost președinte al Confederației Braziliene de Fotbal ( CBF ) până în luna aprilie 2015, acum vicepreședinte al aceluiași organism și membru în Comisia de Organizare FIFA. În timpul mandatului său în fruntea CBF a ibucnit scandalul ”Operațiunea Jules Rimet”, atunci când au fost arestate nouă persoane acuzate că ar fi făcut trafic cu bilete la Mondialul brazilian. În respectiva operațiune era implicată și compania Infront, companie care îi aparține lui Philippe Blatter, nepot al președintelui FIFA.

Julio Rocha ( Nicaragua ) – Fost președinte al federației de fotbal din țara natală, Rocha a ajuns în Departamentul de Dezvoltare FIFA pentru zona CONCACAF, având pe mână toate deciziile economice încadrate în proiectul GOAL, proiect ce avea ca menire creare infrastructurii în țările cu posibilități economice mai slabe din respectiva regiune. A fost acuzat în Nicaragua de deviere de fonduri de la construcția unui stadion, arenă pentru care a primit de la FIFA 1,2 milioane de euro în 2009 și pe care însuși Joseph Blatter l-a inaugurat în 2011.

Eduardo Li ( Costa Rica ) – Membru în comitetele executive FIFA și CONCACAF, președintele Federației de Fotbal din Costa Rica.

Jack Warner ( Trinidad Tobago ) – Membru al Comitetului Executiv FIFA din 1983 până în 2011, Warner a fost unul dintre artizanii realegerii în funcția de președinte FIFA a lui Blatter în 2002, după ce l-a acuzat pe cameruneul Issa Hayatou (candidat cu mari șanse la respectiva funcție) că a făcut presiuni asupra lui. Relația dintre Warner și Blatter s-a rupt în momentul în care primul a fost acuzat că ar fi primit mită de peste 40 000 de dolari de la persoane din federația din Qatar. Ulterior, Warner a încercat să se răzbune pe Blatter acuzându-l că a distribuit peste un milion de dolari destinați cumpărării de voturi în favoarea candidaturii din Qatar.

Costas Takkas, considerat a fi mâna dreaptă a lui Jeffrey Webb, actualul secretar al Federației de Fotbal din Insulele Caiman.

Rafael Esquivel, născut în Spania, la Tenerife, a ajuns în Venezuela, acolo unde a ocupă postul de președinte al Federației de Fotbal încă din 1987. Este membru în comitetul executiv al CONMEBOL.

Ceilalți cinci acuzați sunt oameni de afaceri care au strânse legături cu cei enumerați mai sus: Alejandro Bruzaco, Aaron Davidson, Hugo Jinkins, Mariano Jinkins și Jose Margulies. Davidson a pledat nevinovat şi a fost eliberat pe cauţiune, însă nu are voie să părăsească apartamentul din New York fără permisiune, în timp ce restul de patru sunt daţi în urmărire generală pe site-ul Interpol.

O mică recapitulare

fifagate

14 acuzați dintre care nouă foști sau actuali membri ai conducerii FIFA. Sunt acuzați, printre altele, de fraudă, asociere infracțională de tip mafiot și spălare de bani. Cei arestați la Zurich, șapte la număr, au fost ”săltați” direct din hotelul în care erau cazați. Peste doua zile urmau să participe la congresul în care se presupune că va fi reales Blatter. De ce cere SUA extrădarea lor? Se consideră că infracțiunile mai sus citate au fost plănuite pe teritoriul SUA și că banii au fost rulați prin conturile băncilor SUA.

Ce zice FIFA

Cel desemnat să iasă în față pentru a ține blazonul sus în fața furtunii a fost Walter De Gregorio, purtătorul de cuvânt FIFA , iar prima lui grijă a fost să precizeze că ”președintele Blatter nu este implicat în această operațiune așa că nu se pune problema demisiei. Dacă va fi reales, va fi președinte și în următorii patru ani”.Nu dansează în birou, însă e liniștit, vede ce se întâmplă și cooperează. Nu e o surpriză ceea ce s-a întâmplat, însă este surprinzător că s-a întâmplat tocmai azi” a ținut să mai precizeze De Gregorio, lansând din mers o teorie a conspirației, menită să îi sufle cu orice preț postul de președinte lui Blatter.

Blatter, a ajuns la șefia FIFA în 1998, iar de atunci respectivul organism nu a generat altceva decât multe suspiciuni în ceea ce privește modul în care au fost alese sediile turneelor finale mondiale.

FIFA Nostra

liberation fifa nostraAșa titrează azi pe prima pagină, cu litere mari, ziarul francez Liberation, ultima afacere cu iz urât mirositor în care apar implicați conducătorii FIFA, una în plus pe o lungă listă de astfel de scandaluri.

2002
În luna februarie a acelui an, The Daily Mail îl acuză pe Blatter de o posibilă cumpărare de voturi la prima sa alegere, în 1998, pentru ca în mai, să fie acuzat chiar de către secretarul general FIFA, Michel Zen-Ruffinen, de utilizare frauduloasă de fonduri. Alți cinci vicepreședinți FIFA i se alătură lui Zen-Ruffinen și depun plângere împotriva lui Blatter. Fără efect.

2010
The Sunday Times publică informații conform cărora unii dintre membrii din conducerea FIFA își oferă voturile pentru organizarea World Cup 2018 în schimbul banilor. Blatter comandă să se deschidă o investigație pe această temă.
După câteva zile, francezul Reynald Temarii și nigerianul Amos Adamu sunt excluși din comitetul executiv FIFA după ce sunt surprinși primind bani, filmați cu o cameră ascunsă de către jurnaliștii de la The Sunday Times. Excluși pentru un an de zile.

În luna noiembrie, BBC devăluie date confidențiale prin care se dovedea o presupusă mită primită de către Nicolas Leoz, Ricardo Teixeira și Issa Hayatou ( am vorbit mai sus despre ei ) de la compania ISL, acolo apărând și numele lui Jack Warner și afacerile sale cu traficul de bilete la câteva turnee finale World Cup.

In decembrie 2010 se anunță că Rusia va organiza World Cup 2018, iar Qatar, turneul final din 2022. Blatter spune că numai un nebun se poate gândi că aceste candidaturi au câștigat doar din motive financiare.

2011
David Triesman, fost președinte al federației engleze de fotbal, îi acuză pe aceiași Jack Warner, Nicolas Leoz și Ricardo Teixeira, iar alături de ei tailandezul Woraki Makudi, că ar fi cerut bani în schimbul votului pentru candidatura Angliei la organizarea World Cup 2018. Dintre cei patru, doar Warner este suspendat, provizoriu, din funcția de vicepreședinte FIFA. Alături de Warner, a mai fost suspendat și Mohamed Bin Hammam ( Qatar ), președintele Confederației Asiatice, pentru posibile violări ale codului etic FIFA în legătură cu alegerile pentru postul de președinte din acel an. Bin Hammam era singurul contracandidat al lui Blatter la șefia FIFA. Blatter este reales în iunie, începându-și cel de-al patrulea mandat de președinte, iar după numai două luni Bin Hammam este exclus definitiv din cadrul FIFA.

Pe final de an 2011 are loc unul dintre momentele-cheie care au dus la arestările de miercuri dimineață. Chuck Blazer, secretarul general al CONCACAF, își anunță demisia. El este cel care ”îi dăduse în gât” pe Warner și Bin Hammam.

2013
France Football publică informații conform cărora Qatar ar fi cumpărat cu bani voturi în favoarea candidaturii sale, iar printre acuzați apar Julio Grondona ( președintele Federației Argentiniene, decedat pe 30 iulie 2014 ), Nicolas Leoz, Ricardo Teixeira sau Sandro Rosell, fostul președinte al Barcelonei. France Football făcea deasemenea referință și la o întâlnire dintre Nicolas Sarkozy, fostul președinte al Franței, și emirul din Qatar, întâlnire la care ar fi fost prezent și Michel Platini. Platini avea să recunoască ulterior că a votat în favoarea canditaturii țării arabe.

2014
Același The Sunday Times publică documente care arată că Bin Hammam a plătit în jur de cinci milioane de dolari către șefi din federațiile africane, 30 la număr, în schimbul voturilor pentru Qatar 2022. În septembrie, organul de control al Comisiei de Etică a FIFA, condus de către un fost procuror nord-american, Michael Garcia, își încheie investigația asupra suspiciunilor ce planau peste concesionarea organizării World Cup 2018 și World Cup 2022. Garcia se duce cu un dosar de 350 de pagini la șeful său, germanul Hans-Joachim Eckert ( președintele Comisiei de Etică FIFA ), însă acesta trage concluzia că nu au fost nereguli. Garcia anunță că va face recurs la adresa respectivei decizii. Comisia de Disciplină din cadrul FIFA respinge recursul,iar Garcia își dă demisia. Garcia lucrase timp de un an la acel dosar, adunând acolo declarațiile a 75 de martori și peste 200 000 de documente ce avea legătură cu Rusia 2018 și Qatar 2022.

Alături de Blazer, ajuns informator FBI între timp, forțat de acuzațiile de corupție abătute și asupra lui, după cum avea să se dezvăluie în luna noiembrie 2014, Garcia este un alt nume important în această operațiune de amploare, iar gurile rele spun că arestările de miercuri nu sunt altceva decât fruct al dorinței sale de răzbunare. Soția sa este agent FBI, iar șeful acesteia, James Comey apărea alături de procuroarea Loretta Lynch în, de acum faimoasa, conferința de presa despre care vorbeam la început.

Butterfly effect?
blatterImediat după arestările făcute miercuri dimineață, autoritățile elvețiene au anunțat că s-a deschis urmărirea penală împotriva unor persoane din conducerea FIFA, fără a face însă publice numele acestora. Poliția elvețiană a intrat în sediul forului mondial de unde a ridicat documete și date electronice, fapt confirmat și de către FIFA.

Între timp, chiar dacă Romario i-a catalogat drept ”șobolani” pe cei arestați, Maradona avertizează că ”timpul acestor moșnegi a trecut”, iar Platini îl sfătuiește să amâne alegerile de vineri, Blatter bagă capul în nisip ca un struț campion și spune că ”aceste practici nu își au loc în lumea fotbalului”. Are 79 de ani, e lup bătrân, știe că va fi reales și, cum spunea purtătorul său de cuvânt, vom avea Blatter pentru încă patru ani de zile.

Partea a 2-a: Continuarea cazului FIFA: De la arestările oficialilor, realegerea lui Sepp Blatter şi până la demisia acestuia. Cum 10 milioane de dolari l-au făcut să ia această decizie.

Partea a 3-a: Cazul FIFA – Mărturia lui Chuck Blazer scoate la iveală 19 ani de corupţie. Două Campionate Mondiale sunt menţionate

Partea a 4-a: Cazul FIFA: Cel mai recent val de acuzaţii şi jocul de şah dintre Sepp Blatter şi Michel Platini

Toate detaliile despre cazul FIFA, în secţiunea specială dedicată acestui scandal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 × four =