Nu toți fotbaliștii devin antrenori, la fel cum nu toți antrenorii sunt foști fotbaliști. Cariera de fotbalist este relativ scurtă, iar meseria de antrenor este una dificilă și mulți jucători cred că automat își pot continua cariera în „domeniu”. Nimic mai fals, avem exemple clare în Liga 1 și în străinatate. Nu vrem să dăm nume, nu vrem să criticăm pe nimeni, doar că profilul psihologic al unor jucători stă în calea acestora atunci când vine vorba de antrenorat.

Un antrenor trebuie să fie în primul rând un bun psiholog, profesor de sport, care se poate impune ușor în orice vestiar, care să fie ascultat cu atenție de elevii săi, aceștia progresând sub îndrumarea lui. Acesta îi învață pe jucători să trăiască momentele speciale ale victoriilor, îi învață să suporte cu demnitate înfrângerile și printr-o susținere continuă, îi face pe elevi să se ridice și să meargă mai departe, atunci când ei întâmpină greutăți, sportive sau personale. Un antrenor suportă toate criticile pentru că își iubește meseria și e pregătit cu argumente atunci când lucrurile nu merg bine.

Mulți aleg această cale, dar nu mulți reușesc cu adevărat, să fim sinceri, pe mulți nu îi ajută nici intelectul. Înțelegem că această meserie este preferată de majoritatea jucătorilor, dar unii dintre ei chiar trebuie să-și deschidă ochii și trebuie să se orienteze spre alte cariere, fie spre management, fie spre alte ramuri, chiar și spre alte sporturi. Trebuie doar flexibilitate și puțină educație în disciplinele respective, deoarece nu este suficient doar să alergi 90 de minute după un „balon”. Teoria este mult mai complexă și este nevoie de studiu și muncă, pentru a obține rezultatele dorite.

Așa că: Florin Bratu, Adrian Mutu, Nicolae Dică, Flavius Stoican, Dan Alexa, Ionel Ganea, Claudiu Niculescu…PUNE-ȚI MÂNA PE CARTE!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

11 − 8 =