oportoFC Porto este condus încă din 1982 de către Jorge Nuno de Lima Pinto, un domn acum în vârstă de 76 ani, timp în care clubul portughez s-a transformat, fără a exagera, în cel mai bun vânzător de jucători din lume. Ultimul exemplu, transferul dublu James Rodriguez – Moutinho către AS Monaco în schimbul a 70 de milioane de euro.

Întrebarea este cum a reușit Porto să atingă excelența în acest domeniu și cum, în pofida plecărilor pe bandă rulantă în schimbul a foarte mulți bani, echipa continuă să câștige titluri. Răspunsul nu e deloc complicat. Clubul portughez și-a întins o adevărată pânză de paianjen formată din scouteri, unul mai profesionist ca altul, peste întreaga Americă de Sud, iar misiunea lor e să coopereze în încercarea de a descoperi noi talente, lăsând ambițiile personale la o parte.

Lucho Gonzalez ( 18 milioane euro ), Raul Meireles ( 13 ), Guarin ( 12 ), Maniche( 16 ), Cissoko ( 16 ), Deco ( 21 ), Bosingwa ( 21 ), Quaresma ( 27,7 ), Carvalho ( 30 ), Lisandro Lopez ( 30 ), Pepe ( 30 ), Anderson ( 31, 5 ), Hulk ( 40 ), Bruno Alves ( 22 ), Falcao ( 47 ) sunt doar cei mai importanți dintre jucătorii vânduți de FC Porto în ultimele zece sezoane, suma ridicându-se la peste 400 de milioane de euro încasate de când domnul mai sus amintit este președinte la club.

Ultima lovitură pe piața transferurilor a fost dată azi, o dată cu anunțul oficial făcut pe site-urile celor două cluburi implicate, FC Porto și AS Monaco. James Rodriguez și Moutinho vor pleca din Portuglia spre Franța în schimbul a 70 de milioane de euro.

Moutinho, și-a inceput cariera la Sporting Lisabona, club care a încasat 11 milioane de euro pentru transferul lui către FC Porto în 2010. AS Monaco plătește acum 25 de milioane pentru el.

James Rodriguez a fost pescuit de FC Porto în Argentina, la Banfield, în schimbul a aproximativ 5 milioane de euro. AS Monaco plătește acum pentru el 45 de milioane de euro.

Ecuația e simplă. Atunci când ai marfă de calitate trebuie doar să găsești un cumpărător cu bani, iar Porto îl găsește mereu, așa cum l-a găsit și acum pe acest milionar rus Dmitry Rybolovlev, noul patron de la AS Monaco.

15 titluri naționale și internaționale a câștigat FC Porto în ultimii 15 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

11 + 6 =