F1 Australia: Raikkonen, strategia câştigătoare

0
1301

cjcza

Duminică dimineaţa a avut loc Marele Premiu al Australiei, de data aceasta în condiţii de vreme mai bună decât în calificări. Startul a fost unul curat, fără incidente. Vettel a plecat glonţ, iar Webber extrem de prost, pierzând 5 poziţii. De acest lucru au profitat băieţii de la Ferrari, Massa şi Alonso instalându-se în spatele campionului mondial. De asemenea şi Raikkonen a avut un start bun urcând până pe poziţia a 4-a.

După numai 5 ture, liderii au început să intre la boxe, schimbând super softurile cu pneurile de compoziţie medie. Cei de la Mercedes au avut altă strategie şi au rezistat pe traseu 14 ture cu primul set de pneuri, dar nu au reuşit să profite şi nu au câştigat poziţii în clasament. “Eroul” pneurilor a fost Adrian Sutil. Acesta a preluat şefia în turul 15 şi a avut prima oprire la boxe în turul 21! El plecase cu pneuri intermediare. În acelaşi timp, favoriţii au început să intre la boxe pentru a doua oară şi după acest schimb, Alonso a profitat şi a ieşit în faţa lui Sutil şi Vettel.

La jumătatea cursei, primele 3 poziţii arătau în felul următor: Raikkonen, Hamilton şi Rosberg, aceştia optând pentru ieşiri mai lungi pe pneurile intermediare, dar Rosberg s-a văzut nevoit sa tragă pe dreapta după o problemă electrică. Din nou cei de la Mercedes au maşini rapide, dar nu foarte fiabile.

De parcă cursa nu ar fi fost destul de palpitantă, în turul 30 au început să cadă picături de ploaie, făcând pista uşor alunecoasă, dar nu a durat mult şi nu a fost necesară schimbarea pneurilor.

În sfârşit, în turul 34 a intrat şi Raikkonen la boxe pentru a doua oprire, iar lider devenea Alonso. Dar toţi ceilalţi piloţi, mai puţin Sutil, urmau să mai între o dată la boxe, aşa că finlandezul a redevenit lider după scurt timp. Apoi, a început cursa de urmărire a lui Alonso. Dar acesta nu a reuşit să se apropie la mai mult de 5 secunde de lider şi odată intrat în ritm, Raikkonen nu a mai putut fi prins, câştigând cursa, strategia cu 2 opriri făcând diferenţa. Pe locul 2 s-a clasat Alonso, iar pe locul 3 Vettel.

Grila completa

1 Kimi Raikkonen
Flag_of_Finland.svg
Lotus 58 tururi
2 Fernando Alonso Flag_of_Spain.svg Ferrari 12,4 s
3 Sebastian Vettel Flag_of_Germany.svg Red Bull 22,3 s
4 Felipe Massa Flag_of_Brazil.svg Ferrari 33,5 s
5 Lewis Hamilton Flag_of_the_United_Kingdom.svg Mercedes 45,5 s
6 Mark Webber Flag_of_Australia.svg Red Bull 46,8 s
7 Adrian Sutil Flag_of_Germany.svg Force India 1 m 05 s
8 Paul di Resta Flag_of_the_United_Kingdom.svg Force India 1 m 08 s
9 Jenson Button Flag_of_the_United_Kingdom.svg McLaren 1 m 21 s
10 Romain Grosjean Flag_of_France.svg Lotus 1 m 22 s
11 Sergio Perez Flag_of_Mexico.svg McLaren 1 m 23 s
12 Jean Eric Vergne Flag_of_France.svg Toro Rosso 1 m 24 s
13 Esteban Gutierrez Flag_of_Mexico.svg Sauber 1 tur
14 Valtteri Bottas Flag_of_Finland.svg Williams 1 tur
15 Jules Bianchi Flag_of_France.svg Marussia 1 tur
16 Charles Pic Flag_of_France.svg Caterham 2 tururi
17 Max Chilton Flag_of_the_United_Kingdom.svg Marussia 2 tururi
18 Giedo van der Garde Flag_of_the_Netherlands.svg Caterham 2 tururi
19 Daniel Ricciardo Flag_of_Australia.svg Toro Rosso Abandon
20 Nico Rosberg Flag_of_Germany.svg Mercedes Abandon
21 Pastor Maldonado Flag_of_Venezuela.svg Williams Abandon
22 Nico Hulkenberg Flag_of_Germany.svg Sauber Nu a luat startul

Clasamentul pilotilor


1. Kimi Raikkonen 25p

2. Fernando Alonso 18p
3. Sebastian Vettel 15p
4. Felipe Massa 12p
5. Lewis Hamilton 10p
6. Mark Webber 8p
7. Adrian Sutil 6p
8. Paul di Resta 4p
9. Jenson Button 2p
10. Romain Grosjean 1p

Clasamentul constructorilor

1. Ferrari 30p
2. Lotus 26p
3. Red Bull 23p
4. Mercedes 10p
5. Force India 10p
6. McLaren 2p

Următoarea cursă va avea loc săptămâna viitoare în Malaezia.

Articolul precedentSurpriză la Indian Wells. Del Potro îl învinge pe Djokovic și joacă finala cu Nadal
Articolul următorGiorgos Katidis, salut nazist care i-ar putea aduce o suspendare drastică!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here