Glasgow Rangers a fost retrogradată tocmai în liga a 4-a scoţiană însă acest lucru pare să nu-i fi deranjat prea tare pe suporterii acestei echipe. Un simbol în fotbalul scoţian, Rangers a reuşit să doboare un record care datează din 1961. Mai exact, este vorba despre recordul de spectatori la un meci de liga a 4-a. Crystal Palace a reuşit să aducă la stadion nu mai puţin de 37.774 spectatori la un meci pe care l-au jucat în liga a 4-a în acel an. Acum, după mai bine de 50 de ani, acest record a fost doborât de suporterii lui Rangers cu aproape 11.000 de spectatori mai mulţi. Pentru primul meci din acest sezon, jucat pe Ibrox Park, Rangers a reuşit să umple stadionul. Aproximativ 50.000 de spectatori au asistat la victoria cu 5-1 împotriva anonimilor de la East Sterling!

Înainte să vă întreb pe voi, eu cred că un astfel de record nu poate fi atins niciodată în România pentru că:

1. Un simbol al fotbalului românesc n-ar putea retrograda niciodată în liga a 4-a. Indiferent de eventualele ilegalităţi făcute, o echipă precum Steaua (poate cel mai bun exemplu) nu ar putea fi niciodată retrogradată în liga a 4-a! Şi dacă se ia o astfel de decizie, echipa respectivă tot n-ar ajunge să joace acolo. S-ar afilia rapid cu altă formaţie, şi-ar schimba numele, ar fi dispusă să-şi sacrifice palmaresul, sigur s-ar găsi o cale “legală” de a dribla sentinţa.

2. În cazul în care, prin absurd să zicem, se ajunge ca acea echipă simbol să fie nevoită să joace în Liga a 4-a, eu cred că n-ar veni nici măcar 10 mii de spectatori la meci, dărămite 50 de mii! Nu mă refer strict la 50 de mii de spectatori pentru că doar Naţionala Arena poate găzdui un astfel de număr, dar măcar să umple stadionul. La cât de devotaţi sunt suporterii români, echipa şi-ar pierde instant susţinătorii!

Voi ce ziceţi?

2 COMENTARII

Leave a Reply to JERCĂLĂU Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

twelve − 7 =