După ce România și Franța s-au impus în prima rundă a competiției, fiecare dintre cele două formații are șansa de se desprinde înainte de meciul direct. Dacă numai una dintre cele două formații se va impune în această etapă, va avea mai puține emoții la ultimul meci.

Englezii însă speră să-și repare greșeală și speră măcar la calificarea prin intermediul locului 2, așa că echipa antrenată de Mirel Rădoi trebuie să rămână cu picioarele pe pământ. Să nu uităm însă că numai echipa cu cel mai mare număr de puncte care ocupă locul 2 dintre cele 4 grupe va merge mai departe în semifinale.

Concluzii obiective care pot fi trase în acest moment

Am făcut câteva comparații simple între echipele din grupa C de la turneul Euro U21 din Italia, cu scopul de a lăsa euforia la o parte și de a ne da seama, de fapt, care este situația reprezentativelor cu care ne duelăm la acest turneu final.

Jucători peste 21 și peste 22 de ani:

  • România – 3 și 5
  • Anglia – 6 și 1
  • Franța – 6 și 4
  • Croația – 7 și 4

Poate că este surprinzător faptul că echipa care dispune de cei mai experimentați jucători are șansele cele mai mici de calificare în acest moment, prestând cel mai slab fotbal în această grupă. În antiteză, Franța, care are aproape aceleași statistici, a de venit principala favorită a grupei după victoria în fața Angliei.

Valoarea loturilor conform transfermarkt.com:

  1. Franța U21 – 368 milioane euro
  2. Anglia U21 – 305.5 milioane euro
  3. Croația U21 – 78.1 milioane euro
  4. România U21 – 60.95 milioane euro

Evidente, aceste evaluări sunt bazate și pe echipele, respectiv campionatele în care evoluează jucătorii respectivi. Practic, dacă Răzvan Marin, proaspăt transferat la Ajax, ar fi fost lăsat să participe la turneu, cota de piață a tricolorilor mici ar fi fost aproape egală cu cea a croaților: 13.5 milioane de euro este cota de piață a mijlocașului central.

Procentul jucătorilor din lot care joacă în campionate externe:

  • Croația – 60.9% (14)
  • Franța – 30.4% (7)
  • România – 30.4% (7)
  • Anglia – 8.7% (2)

Această statistică nu trebuie să ne mire, întrucât știm bine ce imagine bună au cluburile din Croația în ceea ce privește pregătirea tinerilor fotbaliști, care sunt transferați în mod constant în campionate mai mult sau mai puțin puternice din Europa.

Cine se va impune, Anglia U21 sau România U21?

Înainte de a încerca să dăm pronosticuri, să analizăm rapid primele meciuri ale celor două formații.

România U21 – Croația U21 (4-1): Despre această partidă probabil nu este nevoie să menționăm prea multe detalii, pentru că toată aproape lumea a văzut meciul. Tricolorii mici s-au impus categoric, deși plecau cu a doua șansă în această partidă în viziunea caselor de pariuri.

George Pușcaș a deschis scorul dintr-un penalti (acordat cu ajutorul VAR) și Ianis Hagi a făcut 2-0 în minutul 14, iar apoi partida a fost una relativ facilă pentru Dennis Man și colegii săi. Ultimul gol al naționalei noastre a fost validat tot cu ajutorul tehnologiei VAR, însă acest gol nu a contat prea mult în economia partidei.

România a fost o echipă mai agresivă și mai prezentă în fața porții. Croații au avut o posesie mai bună, însă elevii lui Rădoi au fost mai buni pe contraatac, armă care s-a dovedit a fi letală în acest meci.

Anglia U21 – Franța U21 (1-2): În această partidă lucrurile au stat diferit, în sensul că echipa care s-a impus a și avut posesia balonului pentru mai mult timp. Acest lucru se datorează și faptului că britanicii au deschis scorul în minutul 54, dar mai ales pentru că Hamza a fost eliminat în minutul 62 al partidei, după care englezii au cedat inițiativa și s-au apărat. Englezii au cedat însă pe final și au încasat două goluri în minutele 89 și 90+4.

Interesant este că Franța a ratat două penaltiuri, primul (executat de către Moussa Dembele) fiind apărat de portarul Henderson și cel de-al doilea fiind trimis în bară de către Houssem Aouar. Cei doi jucători care au executat penaltiurile evoluează la Olympique Lyon și au u cotă de piață ce însumează 72 de milioane de euro.

Putem spune că dacă meciul s-ar juca din nou, este foarte posibil ca rezultatul să fie invers. Englezii au avut noroc pe de-o parte, dar și ghinion, astfel încât este greu să tragem concluzii după acest meci. Cert este că ambele formații dispun de jucători care pot face diferența.

Pronosticuri Anglia U21 v România U21

Revenind la partida Anglia vs. România, este greu să dăm un pronostic fără să ne lăsăm ghidați de emoție. Deși rezultatul de egalitate are o cotă de 3.50, am observat că a doua cea mai mică cotă pentru scor corect este pentru un posibil rezultat de 1-1, ceea ce este puțin ciudat dacă este să ne raportăm la cotele disproporționate pentru victorie: Anglia @ 1.53 și România @ 6.00, cel puțin din punctul meu de vedere, întrucât trebuie să recunosc faptul că nu sunt un expert în domeniu. De altfel, recent am învățat de pe acest site cum se pot verifica rezultatele și biletele la pariuri offline și online, direct de pe telefonul mobil, tabletă sau computer.

Dacă vreuna dintre echipe va încerca să joace la egal, sunt șanse mari ca aceasta să piardă. Dată fiind situația din grupă, Anglia trebuie să forțeze victoria, așa că e foarte posibil să o și obțină dacă tricolorii mici se vor mulțumi cu puțin.

Sugestia noastră de pronostic pentru acest meci este: Gol marcat în ambele reprize @ 1.62

Motivația este simplă, meciul are o natură decisivă, iar ambele formații au arătat că vor să joace fotbal la acest turneu final, iar din punct de vedere defensiv există destule inadvertențe. Succes!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 × 1 =