România a pierdut cu scorul de 2-1 primul meci din Grupa A a europeanului care se dispută în aceste zile în Franța. Naționala noastră a jucat în deschiderea turneului împotriva țării gazdă, pe stadionul Parc des Princes din Saint-Denis. Contrar așteptărilor, chiar dacă am pierdut, echipa a jucat peste așteptări. Am subliniat echipa pentru că, luați individual, jucătorii n-au avut prea multe reușite.

france 2-1 romania

Meciul a început neașteptat de bine pentru noi care eram foarte aproape de a deschide scorul în primele minute de la primul fluier când jucătorul turcilor de la Genclerbirligi, Bogdan Stancu a ratat o ocazie monumentală. Din nici măcar doi metri, atacantul nostru a reușit să-l facă și mai mare decât e pe goalkeeperul francez, Lloris, luându-l la țintă. Până la pauză nu s-a mai întâmplat nimic deosebit intrându-se cu un 0-0 la pauză care ne dădea mari speranțe pentru repriza secundă.

După reluarea jocului, același Bogdan Stancu mai ratează o ocazie de a deschide scorul. Era minutul 58 când primește balonul într-o poziție ideală însă voleul trimis de acesta se duce destul de departe de poartă. După două ocazii mari trecute în contul francezilor, vine și primul gol. Payet centrează de pe partea dreapta în direcția francezilor de atac, balonul se înalță peste Hoban, Chiricheș și Grigore și-l găsește într-o poziție ideală pe Giroud care îl incomodează pe Tătărușanu, trimițând cu capul în poarta goală și s-a făcut 1-0 pentru Franța.


După câteva minute de la primirea golului, la o pătrundere a lui Nicușor Stanciu, centralul partidei, maghiarul Kassai acordă penalty echipei noastre. Lovitura este executată de Bogdan Stancu care readuce egalitatea pe tabelă după ce-l fentează pe Lloris.


Ne-am apărat bine până spre finalul meciului, mai exact până în minutul 89 când Payet a trecut peste contrucție și a trimis dintre 3 tricolori, direct în vinclul lui Tătărușanu. Fără speranțe pentru Tătărușanu.

În cele 3 minute de prelungire, francezii au gestionat perfect meciul, ținând balonul în posesie în permanență. Kassai a fluierat finalul după vreo 4 minute și România mai pierde un meci cu Franța. Nu i-am bătut niciodată pe francezi într-un meci oficial. Mai multe detalii despre meciurile noastre împotriva francezilor, aici!

Echipe:

Franța: Lloris; Sagna, Koscielny, Rami, Evra; Kanté, Matuidi, Pogba; Griezmann, Payet, Giroud
Rezerve: Jallet, Cabaye, Gignac, Schneiderlin, Martial, Mangala, Mandanda, Coman (min. 66 – Griezman), Umtiti, Costil
Antrenor: Didier Deschamps

România: Tătăruşanu; Săpunaru, Grigore, Chiricheş, Raţ; Hoban, Pintilii, Stanciu; Popa, Stancu, Andone
Rezerve: Pantilimon, Matel, Moti, Chipciu (min. 72 – Stanciu), Alibec (min. 61 – Andone), Torje (min. 82 – Popa), Keseru, Gaman, Filip, Sanmartean, Prepelita, Lung
Antrenor: Anghel Iordănescu

 CknljImWsAAcwC9

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

ten + sixteen =