Duminică 4 mai 2008 orele 19.00. Pe stadionul Camp Nou se dispută un Barcelona- Valencia. Scor final 6-0, timp în care se confirmă o informaţie conform căreia Gaby Milito, fundaşul argentinian al celor de la Barcelona se vedea nevoit să rămână pe marginea gazoanelor de fotbal pentru o perioadă de cel puţin şase luni, urmând să suporte o operaţie la genunchiul drept.

Duminică 4 mai 2008, orele 22.45

În Pamplona, Gonzalo Higuain, un alt argentinian, înscria golul ce aducea victoria cu ocazia căreia Real Madrid cucerea cel de-al 31-lea titlu de Primera Division din istoria sa.

Miercuri 7 mai. CFR Cluj cucerea primul său titlu de campioană din istoria fotbalului românesc, eveniment urmat de detonarea scandalului ” Valiza cu îngeraşi”. În aceeaşi seară, la Madrid, urma să se joace clasicul derby dintre Real şi Barcelona. În vestiarul Barcelonei au fost trei zile de angoasă. Jucătorii nu vroiau să accepte faptul că vor fi nevoiţi să prezinte onorul la adresa campionilor, mai ales că aceştia erau rivalii din Madrid, iar “culoarul umilinţei” urma să fie format chiar în fieful acestora, pe Santiago Bernabeu. Numele grele ale echipei căutau o soluţie cu ajutorul căreia imaginea să nu le iasă chiar aşa de şifonată şi s-au agăţat de accidentarea lui Gaby Milito. S-a luat decizia să formeze acel culoar oferit drept ofrandă campionilor de la Real Madrid îmbrăcaţi cu o serie de tricouri pe care să fie scris un mesaj de încurajare la adresa celui accidentat. Maioneza umilinţei s-ar fi tăiat puţin şi ar fi fost ceva mai uşor de îngurgitat. Ceea ce nu prevăzuseră jucătorii barcelonezi a fost reacţia propriului preşedinte de club.

Zvonul conform căruia jucătorii săi urmau să boicoteze acel gest prin care onorau campioana a ajuns la urechile preşedintelui FC Barcelona, Joan Laporta. Cu doar câteva minute înainte de începerea meciului Real Madrid-Barcelona, preşedintele clubului catalan a coborât în vestiarul echipei sale:

” Jucătorii de la Real Madrid au fost mai buni decât voi pe teren. Am fost incapabili să le facem faţă pe parcursul întregului sezon. Daţi dovadă că încă mai aveţi onoarea ce v-a lipsit de-a lungul acestei ligi. Acordaţi-le respectul cuvenit. Daţi jos aceste tricouri şi ieşiţi cu cele blau-grana, aşa cum este normal. Suntem un club cu onoare. Au fost mai buni ca noi şi vom onora asta. Ieşiţi şi formaţi culoarul.”

Date suplimentare adaugate poveştii:
-În momentul în care jucătorii Barcelonei au ieşit pe gazonul stadionului Santiago Bernabeu pentru a forma culoarul de onoare cuvenit campioanei Real Madrid, aproximativ două milioane de telespectatori din cei peste zece milioane care au vizionat partida, marea lor majoritate catalani, au preferat să schimbe canalul pe care se retransmitea partida, preferând să nu vadă acel moment.

“Au fost mai buni ca noi şi vom onora asta” – o frază dureroasă pentru un catalan, o lecţie de demnitate şi onoare a fotbalului. Puteţi trasa acum paralela cu preşedinţii din fotbalulul românesc?
[youtube http://www.youtube.com/watch?v=dYL3h649E4U&hl=es&fs=1&rel=0&color1=0x234900&color2=0x4e9e00&border=1]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

14 − 9 =