Ultima participare a României la un Campionat Mondial a fost în mileniul trecut. Au trecut mai bine de 18 atunci de atunci și se pare că vor mai trece încă mulți ani până să ne vedem iar la turneu mondial.

Foto: fifa.com

România a terminat la egalitate, pe teren prorpiu în debutul preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2018. Adrian Popa și Jovetic au marcat pentru egalul de pe Cluj Arena. Stanciu a ratat un 11 mentri pentru noi înainte de ultimul fluier și facem primul pas în această campanie de calificari cu stângul.

Jucătorii care vin din urmă par să fie din ce în ce mai slabi decât predecesorii lor. Niciun  jucător nu e important pentru primul 11. Nu e nimeni de la care să te aștepți că poate face diferența. Nu există niciun lider în teren. Când căpitanul de drept al echipei naționale nu prinde primul 11 al echipei sale de club, e mai mult decât evident valoarea echipei. Cred că prea repede am început să ne punem mai toate speranțele în Nicușor Stanciu. Are nevoie de încă mult timp să dovedească că este un jucător important. Penalty-uri s-au mai ratat și se vor mai rata. Nu este primul jucător și nici ultimul care ratează un 11 metri pentru națională. S-au ratat penalty-uri mult mai importante decât cel de aseară.

E destul de devreme să tragem concluzii dar când pierzi puncte acasă cu echipe care teoretic sunt sub tine, nu prea poți emite pretenții. Nici Polonia nu a câștigat cu Kazakhstan, dar credeți că noi o să câștigăm cu ei?

Din păcate pentru noi, nu mai există echipe mici. Armenia, Kazakhstan, Muntenegru – nu sunt echipe mici. O să vedeți cât de multe probleme o să avem cu ele. Niciuna nu e victimă sigură. Mai mult decât atât, sper să nu pierdem cu ele. Cât despre Polonia și Danemarca, nu văd prea multe șanse. Sper să ne putem bate pentru locul 2.

Despre Daum nu prea am ce să zic. A venit într-un fotbal pe care nu-l cunoaște și-i va fi foarte greu să obțină rezultate. Următoarea partidă e cea cu Armenia. Dacă scorul nu va fi unul bun, o să înceapă lumea să-i strige demisia.

GRUPA E

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

three × 4 =