Drama fotbalistilor nord-coreeni

Coreea de Nord
Coreea de Nord, Campionatul Mondial din 1966

Coreea de Nord a produs unul dintre cele mai mari șocuri din istoria Mondialelor după ce a reușit să se califice dintr-o grupă extrem de grea cu URSS, Italia și Chile la ediția din Anglia, 1966. Nord-coreenii au pierdut fără drept de apel meciul de debut cu URSS, scor 3-0. În ciuda tuturor așteptărilor, Coreea de Nord a reușit un egal miraculos cu Chile după un gol venit în minutul 88.

După două partide, nord-coreeni aveau un punct iar URSS era deja calificată cu 4 puncte (două victorii din două partide, 3-0 cu Coreea de Nord și 1-0 cu Italia – era sistemul în care se acordau 2 puncte la victorie și unul la egal). Italia avea 2 puncte (înfrângere cu URSS și victorie cu 2-0 în fața chilienilor) iar Chile și Coreea de Nord, fiecare cu câte un punct.

Urmau meciurile decisive: URSS – Chile și Italia – Coreea de Nord. Pentru locul secund în grupă se băteau italienii, chilienii și nord-coreenii. Evident că prima șansă era cea a Italiei. Coreea de Nord avea șansa a 3-a de calificare. Singura șansă pentru ei era o victorie împotriva Italiei marelui Mazzola dar și un rezultat favorabil în cealaltă partidă a grupei.

În fața a peste 17.500 de spectatori, pe stadionul Ayresome Park din Middlesbrough Coreea de Nord producea cea mai mare surpriză a acelei ediții de Campionat Mondial. În minutul 42 al partidei, Pak Doo-ik înscria cel mai important gol al carierei dar și unicul al meciului. Un gol care a însemnat o calificare istorică pentru Coreea de Nord în sferturile de finală ale acelui Mondial.

Imediat după victoria cu Italia, jucătorii nord-coreeni au ieșit în oraș să sărbătorească. În doar câteva ore, adică de la terminarea meciului și până după miezul nopții, au băut mai mult alcool decât se bea în toată Coreea de Nord într-un an. Mai mult decât atât, au fost văzuți în public amețiți bine dar și cu câteva domnișoare de braț.

Eusebio
Eusebio în meciul cu Coreea de Nord, CM 1966 / foto: soccernostalgia.blogspot.com

Următorul meci era peste două zile cu Portugalia marelui Eusebio. Până la ora jocului, jucătorii nord-coreeni încă nu-și reveniseră complet. După un debut fulminant de meci, nord-coreeni au condus cu un incredibil 3-0 și era doar minutul 25. Pak Seung-jin deschidea scorul în chiar primul minut de joc. Li Dong-woon în minutul 22 și Yang Seung-kook în minutul 25 înscriau pentru un neverosimil scor de neprezentare. Lusitanii păreau să fie o altă victimă europeană. Eusebio a schimbat soarta partidei în 32 de minute marcând de 4 ori! Jose Augusto avea să stabielască scorul final în minutul 80: Portugalia 5, Coreea de Nord, 3.

La întoarcea acasă, fotbaliștii nord-coreeni au fost judecați și acuzați că ar fi uitat valorile tradiționale, aducând cu ei idei capitaliste la care a contribuit și sărbătoarea pe care au organizat-o după victoria cu Italia. De fapt, acea sărbătoare a fost și principalul motiv pentru care au fost judecați. Sentința a fost una grea de imaginat mai ales după performanța extraordinară pe care o realizaseră. Toți jucătorii mai puțin unul, au fost trimiși într-un lagăr de concentrare. Singurul fotbalist care a scăpat de condamnare a fost Park Dou-ik care, în seara sărbătoririi victoriei cu Italia, avea probleme cu stomacul și a rămas în camera de hotel.

În cartea “Acvariile din Phenian”, autorul Kang Chol-kwan, care era și el condamnat, scrie că l-a cunoscut pe fotbalistul care marca în meciurile cu Chile și Portugalia, Pak Seung-jin în acel lagăr de concentrare, Yodok. Kang mai povestește de chinul prin care au trecut eroii Mondialului din 1966. Pak lucra la o magazie care adăpostea materiale de construcții iar într-una din zile, ar fi furat câgeva obiecte. A fost judecat și încarcerat timp de 3 săptămâni, timp în care nu i s-a oferit decât apă. Nu se aștepta nimeni să mai iasă de acolo în viață însă în mod miraculos a supraviețuit. Potrivit aceluiași Kang, Pak se hrănea cu insectele pe care le găsea în încăperea în care a fost încarcerat. După acel episod, Pak a primit porecla de “Gândacul”.

Pak-Seung-jin a petrecut aproximativ 20 de ani în lagărul Yodok. În 2002, BBC a realizat documentarul “Meciul vieții lor” avându-i ca subiecți principali pe 7 dintre fotbaliștii care au jucat la Mondialul din 1966. Niciunul dintre ei nu au dorit să confirme ceea ce Kang a scris ak în cartea sa.

Pak Seung-jin s-a stins din viață la 70 de ani, pe 5 august 2011.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

one × 2 =