După o așteptare de 32 de ani, naționala României se califica din nou la Campionatul Mondial. Precedentele participări ale tricolorilor fiind la edițiile din 1930, 1934 și 1938. Acelea au fost și primele 3 ediții din istoria Mondialelor.

În preliminariile pentru Mexic, 70, România termina pe primul loc în prima grupă de calificare cu 8 puncte (se acordau 2 puncte la victorie și un punct la egal), cu unul mai mult decât Grecia. Din grupă mai făceau parte Elveția și Portugalia.

Nicolae Dobrin aducea României 2 puncte vitale în lupta pentru calificare după ce marca unicul gol al partidei de pe 23 August cu Portugalia din 12 octombrie 1969. Acela era penultimul meci al nostru din grupă. Calificarea avea să fie obținută o lună mai târziu tot la București, după un 1-1 cu Grecia, golul tricolorilor find marcat de Dembrovschi. Calificarea însemna o mare performantă a echipei noastre dacă ținem cont că la Mondialul din 1970 s-au calificat doar 16 echipe iar din Europa, 8 (România, Cehoslovacia, Italia, URSS, Suedia, Belgia, Germania de Vest și Bulgaria).

România ajungea la Mondialul din Mexic iar cel mai bun jucător al nostru, Nicolae Dobrin nu avea să joace nici măcar un minut. De-a lungul timpului, legendele au fost multe și au circulat des, motivul oficial invocat de selecționerul tricolorilor de la acea vreme, Angelo Niculescu, a fost acela că “Gâscanul” nu a jucat din cauza comportamentului nesportiv. Niculescu spunea după multă vreme de la acel turneu că Dobrin fuma foarte mult și se îneca în alcool. Selecționerul “Generației Guadalajara” spunea că piteșteanul nu a reunțat la aceste vicii nici în turneul din Brazilia iar la Mondialul din 1970, organismul său era obosit. Dobrin avea la acea vreme doar 23 de ani. 

Nicolae Dobrin
Nicolae Dobrin, 23 de ani – Mexic 1970

Adevăratul motiv pentru care Dobrin n-a bifat niciun minut la Guadalajara ar fi fost o partidă de poker în urma căruia i-a luat toți banii dinamovistului Radu Nunweiller iar coechipierii de club a acestuia care se aflau în echipa națională la acel turneu l-ar fi complotat pe Gâscan iar Angelo Niculescu s-a conformat pentru a nu pierde vestiarul.

România termina Mondialul din Mexic pe locul 3 în grupă, după Brazilia și Anglia, Cehoslovacia termina ultima în grupă cu 3 înfrângeri. Tricolorii au pierdut 1-0 cu Anglia, 3-2 cu Brazilia și au câștigat cu 2-1 în fața Cehoslovacia.

Romania 1970
România – Campionatul Mondial din Mexic, 1970 / foto: impromptuinc.wordpress.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

fourteen − four =