Dios versus Dios

La puțin timp după ce Barcelona câștigase Liga Campionilor în fața celor de la Juventus, pe rețelele sociale a circulat o hartă a lumii , iar lângă ea o explicație ”În roșu, țările care încă se mai îndoiesc de Messi”. Singura țară colorată în roșu era Argentina.

En rojo, los paises en donde todavia se discute a Messi. pic.twitter.com/djeyDECQUM

— Rogelio Funes Dios (@RogelioOk) Mayo 7, 2015

Messi șI Argentina, o poveste de amor cu  multe serpentine, dintre un fotbalist care nu a uitat niciodată unde își are rădăcinile și o țară care a fost subjugată total și timp de mulți ani de colericul Diego Armando Maradona.

„Pecho frio” este una dintre vorbele care lovesc cel mai dureros în orgoliul fotbaliștilor argentinieni. Ca definiție ”Dispar în meciurile grele. Caută gloria personală în detrimentul echipei. Face meciuri bune cu echipele mici și se ascunde în meciurile tari. Etc, etc… ”

”Messi încearcă să închidă fisura dintre el și argentinieni. Cei care rămân de cealaltă parte a acestei fisuri mai au doar argumentul Mondialului câștigat de Diego. Dacă îl va câștiga, vor spune că nu a driblat șase englezi, așa cum a făcut-o Diego. Bilanțul va putea fi făcut doar la finalul acestei povești. Maradona a atins perfecțiunea în vara lui 1986. Nu mai făcuse nimeni asta, nici măcar Pele, însă Messi a prelungit nivelul său de competitivitate cum nu au făcut-o nici Maradona, nici Pele. Messi este primul solist într-o orchestră, în timp ce Maradona era un solist fără partitură. Amândoi sunt genii” spune într-un recent articol publicat de El Pais, Daniel Arcucci,  jurnalist sportiv argentinian, autor al biografiei Să-l cunoaștem pe Diego.

Messi a avut de sărit multe bariere. Bătăliile câștigate de Diego erau sărbătorite indiferent sub ce steag lupta, iar păcatele, nu puține la număr, îi erau iertate în baza unei declarații de amor etern. Messi nu a avut parte de așa ceva. Nu i se iartă nimic, iar victoriile Barcelonei sunt simple statistici în istoria fotbalului. A reușit să schimbe această tendință o dată cu trecerea timpului și dispariția acelei presiuni care pe el îl apăsa în mod înfiorător. A avut o șansă unică în finala Mondialului din 2014, însă i-au lipsit cele șase driblinguri reușite de Maradona în 1986, pentru că orchestra din care făcea parte era la fel de afonă ca cea care îl acompania pe Diego. După finală, s-a văzut nevoit să plece iar de la zero. A ajuns la meciul 100 în tricoul naționalei și are în față o altă șansă: Copa America 2015. „Forma sa de a fi era profund antiargentiniană. Timid, rezervat, semimut. Acum s-a schimbat. Tatuajul pe care și l-a făcut este o simptomă că nu mai este un copil pur, că este la fel ca ceilalți de lângă el. Messi a trăit de la 13 ani într-un glob de cristal și uneori e atât de perfect încât argentinienii nu îl înțeleg” spune Sebastian Fest, autorul cărții Nici rege, nici Dumnezeu. Adevărata istorie a lui Messi.

”Când a ajuns la Barcelona, stătea singur într-un colț. Ni s-a spus să nu intrăm tare la el. Adevărul e că nu reușeam să îl prindem” spune Pique în  filmul-documentar produs recent de către regizorul spaniol Alex de la Iglesia. Tot acolo, Mascherano spune că ”Messi e mai argentinian decât dulce de leche ( o budincă tradițională argentiniană )„ .

Și totuși ” E imposibil să explici Argentina fără Maradona și pe Maradona fără Argentina. Maradona s-a comportat mereu ca un Dumnezeu, iar dacă multor argentinieni le plăcea la culme când îl insulta pe George Bush sau când îl iubea pe Castro, în timp ce alții îl disprețuiau pentru asta, acel protagonism a creat o conexiune specială între Diego și restul muritorilor. Sunt mulți argentinieni care admiră felul de a fi al lui Messi, însă sunt și mulți cei care admit că suntem ca Maradona” mai spune Daniel Arcucci.

Spunea Jorge Valdano că al doilea jucător al planetei este Messi accidentat. La Pulga împlinește astăzi 28 de ani și singurul trofeu pe care îl mai are de câștigat este Argentina. Pentru restul planetei, aici îl citez pe Santiago Segurola, jurnalist Marca, Messi e Maradona în fiecare zi