Azi, pe Gsp.ro, am dat peste următorul articol, cu un titlu pe cât de atrăgător, pe atât de înșelător, plin de supoziții demne de cel mai bun scriitor de povestiri science-fiction. Articolul nu este semnat, deși se fac tot felul de afirmații la limita senzaționalului: ”Unii (Abidal, Pique) vor juca mai puţin, ceilalţi (Alves, Puyol) au opţiunea să părăsească echipa” . Autorul nu spune pe ce își bazează afirmațiile sau de unde a preluat aceste informații, însă în căutarea polemicii sau a clickurilor fanilor Barcelonei orice teorie e valabilă, oricât de lipsită de veridicitate ar fi ea.

Dacă ar fi procedat ca un ziarist adevărat al celui mai vândut ziar de sport din România, anonimul autor ar fi putut scrie un altfel de articol mult mai echilibrat și decent,  ce ar fi arătat cam așa ( departe de mine a pretinde că mă pot compara cu un ziarist ):

Guardiola își schimbă echipa din mers  în chiar plin sezon competițional. Motivele ar fi multiple printre care găsim accidentările de lungă durată ( Villa, Affelay, Fontas ) și cele mai scurte ( Pedro, Iniesta, Xavi ) sau dorința antrenorului de menține viu spiritul competitiv al lotului. Dintr-un motiv sau altul, sau poate din ambele, Cuenca, Tello, Sergi Roberto și Dos Santos sunt deja în lotul primei echipe, în timp ce Muniesa, Montoya și Bartra ciocănesc puternic la ușă. Drept consecință apar daune în obiectivele stabilite la începutul sezonului, însă pe termen lung apare garanția continuității actualului proiect. Mai pe scurt, se riscă un sezon, dar se asigură următoarele trei. Depinde doar de fiecare jucător în parte dacă rezistă în prima echipă sau nu și dacă se ridică la nivelul așteptărilor.

De ce nu face Guardiola acest lucru în vară? Pe de o parte pentru că nu are de ales din cauza sus-menționatelor accidentări, iar pe de alta pentru că nu există probă de foc care să călească mai bine decât războiul adevărat.

Ultima misiune pe care Guardiola și-a ordonat-o este aceea de a îi arăta Barcelonei cum să joace și să câștigă fără Xavi pe teren. Episodul pilot a avut loc în meciul cu Valencia, așteptăm următorul capitol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

eight − six =