Prin Genoa şi Sampdoria, Genova se poate lăuda cu faptul că este reprezentată în acelaşi timp în Serie A de cel mai vechi, respectiv de cel mai nou club. Grifonii au fost deschizătorii de drumuri în fotbalul italian, înfiinţându-se în 1893, în timp ce blucerchiati s-au născut după Al Doilea Război Mondial, în 1946.

Mai mult decât atât, Genoa este şi prima campioană a Italiei, în timp ce Sampdoria este ultima câştigătoare de Scudetto care nu vine din Milano, Torino sau Roma, eveniment care s-a întâmplat în 1991.

Chiar dacă între vârsta celor două echipe există o diferenţă de peste jumătate de secol, perioadă în care Derbyul Genovei s-a jucat între Genoa şi Andrea Doria, Sampierdarenese, Liguria şi/sau La Dominante, rivalitatea dintre ele este una uriaşă şi, în cei 66 de ani de existenţă, a oferit câteva meciuri rămase memorabile.

Derby della Lanterna (numit astfel după farul din portul genovez, unul dintre simbolurile oraşului) nu este cu nimic mai prejos decât Derby della Capitale, Derby della Madonnina (Milano), Derby della Mole (Torino) sau Derby di Sicilia, iar istoria sa are propriile poveşti, care contribuie la caracterul unic al fotbalului italian.

Duminică seară, Sampdoria şi Genoa vor sta din nou faţă în faţă, într-un moment nefavorabil pentru ambele echipe, care, în total, vin după 17 meciuri consecutive fără victorie în acest sezon. Cu siguranţă, dramatismul este asigurat şi n-ar fi exclus ca această partidă să candideze la un loc pe lista de mai jos.

Sampdoria – Genoa 3-0 (1946/47)

Sampdoria nu împlinise încă trei luni de existenţă la momentul primei întâlniri cu Genoa, pe 3 noiembrie 1946. La meci au asistat 40.000 de spectatori, printre ei numărându-se şi Enrico De Nicola, primul preşedinte al Republicii Italiene. Noua echipă din Genova (Samp-Doria, în presa vremii) s-a impus surprinzător şi categoric, scor 3-0. Giuseppe Baldini, un atacant de 34 de ani, care mai trecuse în cariera sa pe la Fiorentina şi Ambrosiana-Inter, a înscris primul gol în actuala variantă a Derby della Lanterna, iar puştiul de 20 de ani Fabio Frugali şi un alt veteran, Gustavo Fiorini (37 de ani), jucător care mai jucase în derby pentru Liguria şi Sampierdarenese, au completat lista marcatorilor.

Cronica partidei pentru ziarul local Secolo XIX a fost realizată de G.B. Vagge, un cunoscut suporter al grifonilor, acesta recunoscând însă, probabil cu inima strânsă, superioritatea Sampdoriei. Acelaşi jurnalist a povestit şi unul dintre gesturile de fair-play rămase în istoria confruntărilor genoveze, cel al argentinianului Verdeal, de la Genoa, care i-a strâns mâna lui Baldini în semn de respect pentru frumuseţea golului prin care a deschis scorul.

Sampdoria – Genoa 5-1 (1948/49)

Succesul Sampdoriei din 1946 a reprezentat şi un început de complex pentru Genoa în duelurile cu rivala locală. Astfel se explică faptul că, în primele 14 întâlniri directe, grifonii au reuşit să se impună o singură dată. În acest timp, blucerchiati au câştigat de şase ori, printre aceste succese fiind şi cel cu 5-1 din 17 octombrie 1948, care a stabilit o serie de recorduri pentru derby, aflate şi astăzi în picioare: cele mai multe goluri înscrise de o echipă, cele mai multe goluri marcate în total, cea mai mare diferenţă de scor.

Deşi cu doi ani mai în vârstă decât în 1946, Giuseppe Baldini s-a aflat din nou printre marcatori. Era al patrulea gol înscris pentru Sampdoria în disputele cu Genoa. O mai făcuse o dată înainte, când evolua pentru Andrea Doria, şi o va mai face şi în 1950, în tricoul grifonilor. Prin cele şase reuşite în total, Baldini este cel mai bun marcator din întreaga istorie a Derby della Lanterna, indiferent de echipele care s-au întâlnit.

În acelaşi meci, argentinianul Jose Curti a devenit primul jucător care înscrie o doppietta într-un Sampdoria-Genoa, Adriano Bassetto şi Leto Prunecchi fiind autorii celorlalte goluri pentru blucerchiati, în timp ce Gino Corradini a marcat pentru Genoa.

Genoa – Sampdoria 2-3 (1950/51)

Odată cu trecerea anilor, rivalitatea dintre cele două echipe a continuat să crească. Nu era o noutate. Nici în perioada interbelică meciurile disputate sub titulatura de Derby della Lanterna nu erau prietenoase. Însă acum ceva se schimbase: grifonii, de nouă ori campioni ai Italiei, nu mai deţineau hegemonia în Genova. Iar acest lucru a fost ilustrat în cel mai bun mod de meciul de pe 22 aprilie 1951.

Se juca etapa a 32-a din Serie A, iar Genoa, care era gazdă, se afla într-o situaţie dificilă, riscând să retrogradeze pentru a doua oară în istoria clubului. De cealaltă parte, Sampdoria nu avea nicio problemă, aflându-se undeva la mijlocul clasamentului. Chiar şi jucând fără vreo miză, după mai puţin de 20 de minute, blucerchiati conduceau cu 2-0, goluri Vittorio Bergamo şi Adriano Bassetto.

Genoa a avut o răbufnire de orgoliu şi a egalat, prin Mario De Prati şi suedezul Bror Mellberg, ultimul înscriind în minutul 82. Când se părea că partida se îndreaptă spre o remiză cu care gazdele ar fi fost mulţumite, din nou un argentinian, Mario Sabbatella, a punctat în minutul 89 şi a adus victoria Sampdoriei. O adevărată lovitură pentru orgoliul grifonilor, mai ales că golul a venit chiar la poarta din dreptul Gratinatei Nord (peluza nord), acolo unde stă galeria rosso-blu.

La finalul sezonului, prima campioană a Italiei a ocupat ultimul loc şi a mers în Serie B.

Sampdoria – Genoa 1-1 (1973/74)

Unul dintre cele mai triste dueluri din întreaga istorie a confruntărilor genoveze  s-a desfăşurat pe 17 martie 1974. Ambele formaţii aveau un sezon extrem de slab, Sampdoria ocupând ultimul loc în clasament, iar Genoa aflându-se pe penultima poziţie. O victorie în Derby însemna nu doar motiv de mândrie, dar şi o şansă în plus de a scăpa de retrogradare.

Timp de 80 de minute, nici una dintre cele două rivale nu a fost capabilă să găsească drumul spre gol. Apoi, Roberto Derlin a adus-o pe Genoa în avantaj, dar meciul nu s-a terminat aşa, pentru că, în minutul 89, Mario Maraschi, fost campion cu Fiorentina în 1969, a egalat spre satsifacţia fanilor Sampdoriei şi a stabilit rezultatul final.

Remiza nu a ajutat pe nimeni, la finalul sezonului, atât Genoa, cât şi Sampdoria ocupând poziţii retrogradabile. Totuşi, doar grifonii au mers în Serie B, pentru că Verona şi Foggia au plătit cu retrogradarea implicarea într-un scandal de corupţie, astfel că blucerchiati au rămas în prima ligă.

Sampdoria – Genoa 1-2 (1976/77)

Meciul din 13 martie 1977 este considerat revanşa celor de la Genoa pentru înfrângerea din 1951, care s-a dovedit decisivă în retrogradarea grifonilor. De această dată, echipa cu probleme era Sampdoria, aflată pe penultimul loc la momentul întâlnirii cu marea rivală.

Luciano Zecchini i-a adus repede în avantaj pe blucerchiati, cu un şut în forţă din afara careului, dar Genoa a egalat cu un minut înainte de pauză, prin Oscar Damiani, care a profitat de o gafă a portarului advers. În partea a doua, Roberto Pruzzo, cel care în anii ’80 va deveni de trei ori golgheterul Seriei A în tricoul Romei, a înscris cu o lovitură de cap în minutul 78, după ce tot el ratase un penalty, şi a consfinţit victoria grifonilor.

Sampdoria nu doar că pierdea dramatic marea confruntare a Genovei, dar se şi îndrepta cu paşi mari spre Serie B, acolo unde va rămâne în următorii cinci ani, înainte de a reveni în elită şi de a intra în cea mai bună perioadă din istoria clubului.

Sampdoria – Genoa 1-2 (1990/91)

Revenită în Serie A în 1982, Sampdoria a început un deceniu unic, care i-a adus trei Cupe ale Italiei, o Supercupă a Italiei, o Cupă a Cupelor şi, mai ales, unicul Scudetto din palmares, cel cucerit în 1991, cu o echipă antrenată de Vujadin Boskov şi în care străluceau gemenii golului Gianluca Vialli şi Roberto Mancini.

În aceeaşi perioadă, Genoa a alternat prezenţele în Serie A cu retrogradările în Serie B, revenind în cele din urmă în elită în 1989. Astfel, pe 25 noiembrie 1990, liderul Sampdoria, în postura de gazdă, îşi întâlnea marea rivală, aflată abia la al doilea sezon în prima ligă. Toată lumea vedea un singur deznodământ posibil, dar…

În minutul 27, Stefano Eranio a şutat imparabil din interiorul careului, iar Pagliuca nu a putut interveni. 1-0 pentru Genoa şi miracolul părea posibil. Sampdoria a reacţionat aşa cum trebuie să o facă o echipă care este favorită la titlu, iar Vialli a egalat imediat după pauză, cu o scăriţă elegantă de la 11 metri. Însă tot grifonii au avut ultimul cuvânt, prin Branco, viitorul campion mondial cu naţionala Braziliei executând senzaţional o lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri.

„A fost o partidă ca oricare alta, doar că altele le-am câştigat. Aceasta a fost diferenţa”, a glumit Boskov în stilul caracteristic la final. Avea şi motive să treacă uşor peste eşecul din derby. Echipa sa a dovedit că în acel sezon a fost cea mai puternică din Italia, deşi nu a câştigat nici returul cu Genoa (0-0), şi a cucerit un Scudetto istoric. De cealaltă parte, Genoa a fost revelaţia acelei ediţii de campionat, sub conducerea lui Osvaldo Bagnoli, omul care o dusese spre titlu pe Verona în 1985, terminând pe poziţia a patra şi calificându-se în Cupa UEFA.

Genoa – Sampdoria 3-1 (2008/09)

Victoria obţinută de Genoa pe 3 mai 2009 a fost specială din mai multe puncte de vedere. În primul rând, grifonii au reuşit să se impună în Derby della Lanterna atât în tur, cât şi în retur, lucru care nu se mai întâmplase din sezonul 1964/65. În al doilea rând, la ultima sa apariţie într-un astfe de meci (la finalul campionatului s-a transferat la Inter), argentinianul Diego Milito a înscris un hattrick, performanţă unică în istoria acestei confruntări.

În stilul său caracteristic, Antonio Cassano glumea înaintea partidei că Sampdoria este mai bună şi va câştiga fără probleme. Începutul de meci părea să-i dea dreptate, blucerchiati irosind câteva ocazii uriaşe. Dar cei care au marcat au fost adversarii, Milito împingând mingea în poartă dintr-un metru, după un corner. Totuşi, la pauză s-a intrat cu scor egal, pentru că un alt argentinian, Hugo Campagnaro, a înscris în ultimul minut al primei reprize.

Cu aproximativ un sfert de oră înainte de final, acelaşi Milito a profitat de o minge care a ajuns norocos la el şi a făcut 2-1, iar lucruruile au degenerat pe teren, jucătorii celor două echipe fiind implicaţi în două meleuri, în urma cărora arbitrul a acordat trei cartonaşe roşii, două pentru Genoa, Matteo Ferrari şi Thiago Motta, şi unul pentru Sampdoria, Campagnaro.

Chiar şi în inferioritate numerică, într-un final dramatic, gazdele şi-au mărit avantajul, Milito completându-şi hattrickul la capătul unui contraatac la care Luca Castellazzi, portarul Sampdoriei, a rămas singur împotriva a doi adversari. Genoa a terminat şi campionatul cu mult în faţa rivalei sale, locul 5, faţă de 13, iar Cassano&co. aveau să piardă peste o săptămână şi finala Cupei Italiei, în faţa lui Lazio.

Genoa – Sampdoria 2-1 (2010/11)

Ultimul meci dintre cele două echipe a fost probabil şi cel mai dramatic, mai ales prin implicaţiile sale. Ce poate fi mai rău decât să pierzi în ultima secundă în faţa marii rivale şi acel eşec să îţi confirme practic retrogradarea? Fanii Sampdoriei au trăit un astfel de sentiment în seara zilei de 8 mai 2011.

Se juca etapa a 36-a din Serie A, iar blucerchiati nu-şi permiteau niciun pas greşit în lupta pentru supravieţuire. Prima repriză a trecut aproape pe nesimţite şi se părea că la vestiare se va intra cu acelaşi scor de la început. Dar chiar un fost jucător al Sampdoriei, Antonio Floro Flores, a marcat pentru Genoa în primul minut de prelungire.

În partea a doua, eforturile Doriei au fost răsplătite când Nicola Pozzi a egalat din apropiere, după o eroare gravă a portarului portughez Eduardo. Mai mult decât atât, Genoa a rămas şi în inferioritate numerică, prin eliminarea lui Giandomenico Mesto. Dar golul izbăvitor nu a mai venit! A venit în schimb lovitura decisivă a grifonilor, care au înscris în al şaselea minut de prelungire, printr-o execuţie splendidă a argentinianului Mauro Boselli.

Sampdoria pierdea dramatic şi era practic trimisă în Serie B. În runda următoare, după înfrângerea cu Palermo, a venit şi confirmarea matematică a retrogradării.

BONUS 1: Genoa – Liguria 0-2 (1937/38)

Pe 20 februarie 1938, Genoa pierdea pentru prima oară un Derby della Lanterna în Serie A, în versiunea în care o cunoaşteam astăzi, 0-2 cu Liguria, una dintre echipele genoveze care au precedat apariţia Sampdoriei. Golurile victoriei istorice au fost marcate de Luciano Peretti şi Angelo Bollano.

Legat de acest meci, există o legendă conform căreia jucătorii Liguriei au evoluat cu o ambiţie uriaşă, nemaiîntâlnită până atunci, fiind provocaţi la vestiare de uruguayanul Emanuel Fillola, căpitanul celor de la Genoa. De altfel, acea partidă a rămas cunoscută drept Il Derby di Figliola.

BONUS 2: Liguria – Genoa 3-4 (1941/42)

Aminteam mai sus de celebra victorie cu 5-1 a Sampdoriei şi de recordul de goluri marcate atunci. Însă recordul absolut pentru Derby della Lanterna în privinţa numărului de goluri este deţinut de un meci desfăşurat pe 10 mai 1942, când încă era război şi când Genoa a câştigat cu 4-3 în faţa celor de la Liguria.

În acelaşi timp, este derbyul cu cele mai multe goluri înscrise de Genoa, care a revenit fantastic în ultimul sfert de oră, după ce a fost condusă cu 3-1. Guglielmo Trevisan, Giacomo Neri şi Bruno Ispiro, cu o dublă, au punctat pentru învingători, în timp ce Luciano Alghisi, Marco Borrini şi uruguayanul Cecilio Pisano au semnat reuşitele celor de la Liguria.

Sursa foto: goal.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

nine − four =