Am nevoie de odihnă” ofta ușurat Luis Enrique la finalul conferinței de presă de după meciul Barcelona – Sporting Gijon 6-1. Cu doar două minute înainte ca actualul antrenor al Barcelonei să anunțe faptul că va părăsi echipa la finalul acestui sezon, ziarul Mundo Deportivo publicase un tweet în care anunța, în exclusivitate, decizia acestuia.

Pasul în lateral anunțat de Luis Enrique era previzibil, chiar cunoscut de către conducătorii clubului azulgrana, însuși tehnicianul recunoscând au fost discuții pe această temă încă din perioada de pregătire a actualului sezon. Se speculează mult în legătură cu motivele acestei plecări, iar explicațiile antrenorului nu sunt prea convingătoare. Presa spaniolă pune respectiva decizie pe seama unei fisuri tot mai adânci create între jucători și tot corpul tehnic, exceptându-l pe Juan Carlos Unzue, secundul lui Luis Enrique în acest moment, considerat a fi adevăratul tehnician din actuala echipa care are lotul pe mână. De altfel, Unzue este și unul dintre posibilii înlocuitori ai lui Luis Enrique.

Fricțiunile dintre jucători și antrenori sunt frecvente în sport, mai ales în fotbal, însă Luis Enrique are în fața nume ca Messi sau Pique, doi dintre fotbaliștii Barcelonei considerați a fi principalii contestatari ai acestuia în vestiar. În ciuda titlurilor obținute cu el ca antrenor, opt la număr, senzația fotbaliștilor e că Luis Enrique nu e suficient de pregătit ca antrenor pentru un asemenea nivel și că respectivele titluri sunt meritul exclusiv al talentului celor de pe gazon și mai puțin al sfaturilor tactice oferite de margine. Nu e vorba de un război pe față între jucători și antrenor, ci de pierderea încrederii din partea celor dintâi, care s-au simțit fără ajutor în momente critice, cum ar fi recentul 4-0 încasat de la Paris Saint Germain, neînțelegând nici tactica inițială, nici răspunsul ulterior, materializat prin schimbări total nepotrivite.

Ajuns în acest punct, Luis Enrique a dat startul unui adevărat spectacol bazat pe zvonuri în legătură cu posibilul lui înlocuitor. Trebuie să diferențiem aici propunerile cele mai agreate de către suporteri și presă de cele ale conducerii executive, care ar vrea pe cineva care să cunoască clubul și să continue pe linia fotbalului de posesie.

sampaoliPrimul pe această listă ar fi Jorge Sampaoli, actualul antrenor al celor de la Sevilla. Punctele forte la candidatura lui ar fi prietenia cu Leo Messi și excelentul sezon făcut cu echipa andaluză, care se bate în acest moment pentru titlul din La Liga cu Barcelona și Real Madrid. Mai mult, Sampaoli îl are în staff-ul tehnic pe Juanma Lillo, un tehnician basc, foarte apropiat de Pep Guardiola. De altfel, Sampaoli este preferatul marii majorități a suporterilor.

Ernesto Valverde este celălalt mare favorit la preluarea postului ce va fi lăsat liber din vară de către Luis Enrique, candidatul cel mai agreat de către conducerea executivă. Valverde, antrenor care a fost mai mereu în ultimii ani pe agenda Barcelonei, își va termina contractul cu Athletic Bilbao la finalul acestui sezon și este opțiunea de cea mai ușoară din punct de vedere al negocierilor financiare din cele vehiculate, alături de mai sus amintitul Unzue, inclus și el pe această listă.

Pe lângă Sampaoli și Valverde, mari favoriți în această cursă pentru obținerea postului de antrenor al Barcelonei, s-au adăugat, unul după altul, cu voie sau fără voie, nume precum Ronald Koeman ( Everton ), Eusebio Sacristan ( Real Sociedad ), Jurgen Klopp (Liverpool ), Frank de Boer ( fără echipă ), Laurent Blanc ( fără echipă ) sau Mauricio Pochettino ( Tottenham ).

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

10 + twelve =