Asta este o întrebare la care, mai mult ca sigur, jurnaliști, oameni simpli, analiști politici, militari sau blogări de apă dulce, vor încerca să răspundă în următoarele ore sau zile. Fiind români și automat atotștiutori, cu toții vor încerca să dea verdicte de genul: ”Simona e gata”, ”Simona e un accident fericit”, ”Simona nu merită să fie acolo”, ”Simona e norocoasă”, ”Simona va dispărea din prim-plan”, ”Simona va X și Simona e Y”. Fiecare va fi aproape de adevăr la fel cum fiecare va fi foarte departe. Răspunsul la întrebarea De ce a pierdut Simona Halep la Melbourne? este unul pe care nu-l putem deduce decât printr-o analiză foarte complexă a Simonei, a trecutului ei la turneele importante, a atitudinii ei, a psihicului ei, a mândriei ei și, de ce nu, a staff-ului ei sau, mai exact, a sfătuitorilor ei.

Halep, un loc 3 întâmplător: o teorie falsă!

Principalul răspuns la evoluția dezastruoasă a Simonei Halep din sferturile de finală de la Australian Open este unul pur românesc și de asemenea foarte simplist. Vii, arunci un ”Halep nu are valoare. Se vede când joacă împotriva jucătoarelor de top” și te-ai scos. Într-adevăr, se pot enumera n cazuri de turnee în care această teorie se poate aplica, însă există, din fericire, și multe exemple în care Simona a șters pe jos cu jucătoare din top 10. Nu putem uita nici acum de evoluția magistrală de la Singapore, acolo unde numai tactica proastă din meciul cu Ana Ivanovic a făcut să nu se apropie decisiv de titlu.

Lipsa ”meciurilor din picioare”!

De eșecul Simonei de azi putem lega și tabloul ei extrem de ușor de până acum de la Melbourne. Nu e vina ei că adversarele mai bine clasate au fost eliminate sau că, fiind bine clasată are parte de jocuri de antrenament, însă nu e nici un lucru sănătos în perspectiva meciurilor importante. Să treci de la meciuri cu Knapp, Gajdosova sau Wickmayer, jucătoare de turnee de 250,000 de dolari, la meciuri cu semifinaliste de US Open, e destul de complicat. Cu o Knapp îți permiteai să cedezi un break, după care făceai 3-4 la rând și rezolvai meciul. Ei bine, cu Makarova, am văzut azi, cedezi 2-3 break-uri, după care nu mai fructifici nici măcar o minge de re-break. E altul nivelul. Ok, Makarova a fost bătută de Begu la Moscova, însă acel succes a fost de genul 1 la 100. Rusoaica este o jucătoare care știe ce vrea, iar acest lucru l-am văzut și în toamnă la US Open, acolo unde numai Serena a oprit-o din drumul către finală.

Această tranziție de la meciuri lejere la dueluri cu jucătoare de clasă i-a afectat Simonei și performanțele din 2014 de la Roland Garros și Wimbledon, acolo unde Maria Sharapova și Eugenie Bouchard i-au tăiat elanul și relaxarea acumulate pe parcurs.

Când Simona e din nou româncă!

Deși Simona ne-a oferit de multe ori ocazia să o catalogăm ca fiind o jucătoare care nu are legătură cu România și cu labilitatea psihică a acestei nații, iată că încep să apară tot mai multe ”epidemii” de românism în atitudinea ei. Astfel, observăm cum au început să se înmulțească seturile pierdute categoric sau la ”0” de Halep. Ne revin automat în memorie umilințele nenumărate cu Serena (Roma, Cincinnati, Singapore), eșecul de anul trecut de la Melbourne cu Cibulkova sau eșecul clar cu Bouchard de la Wimbledon. În majoritatea dintre aceste situații, precum și în multe altele în care Simona a cedat clar partide, s-a observat o oarecare renunțare la luptă din partea ei. Acest lucru este unul, pe cât de real, pe atât de greu de înțeles, dat fiind faptul că Simona ne-a dat adevărate lecții de eroism.

simona halep

* articol scris pe 14 iunie 2013, după calificarea în finală la Nurnberg.

Nevoia unui antrenor serios!

O fi el un român cu inimă mare, cu o dorință de afirmare enormă și cu intenții foarte bune, însă Victor Ioniță nu are ce căută în staff-ul Simonei. Trecerea de la Sorana, o jucătoare apusă, la Simona, o jucătoare de top, este ceva greu de explicat. Cu toții am privit-o ca pe o glumă această angajare a lui Ioniță în locul lui Wim Fissette, însă iată că Simona ne-a uimit și, din păcate pentru ea, s-a bătut singură. Oricât de ”rece” a fost considerat a fi Wim, belgianul era un munte de profesionalism în comparație cu Ioniță. Dacă e să comparăm și să înțelegem diferența dintre belgian și român, este ca și cum de la Jose Mourinho ai trece la Marius Șumudică.

Mai sunt emoțiile o scuză?

De-a lungul meciului cu Makarova de azi, comentatorii români de la Eurosport ne-au mitraliat cu placa ”Simona e emoționată”. Cum?! Emoționată de ce? Nu e Simona jucătoarea care a luptat de la egal la egal în acea finală de la Roland Garros cu Sharapova ? Unde au fost atunci emoțiile ? Haideți să fim realiști. Simona a trecut de mult de stadiul de fată emotivă. A câștigat turnee mari, a jucat finale și mai mari și a înfruntat jucătoare de legendă. Nu mai e loc de emoții.

În concluzie, răspunsul la întrebarea ”De ce a pierdut Simona Halep cu Ekaterina Makarova?” este unul pe cât de simplu pe atât de complicat. Nu trebuie să dăm cu parul în Simona, așa cum nu trebuie să o ridicăm în slăvi. Ea a mai pierdut categoric, chiar jenant, așa cum, mai mult ca sigur, va mai ajunge în fazele superioare la turneele majore. E greu de spus dacă va câștiga în carieră un Grand Slam, însă cu siguranță va fi acolo. Eșecul cu Makarova e doar un episod trist, o oglindă a meciului cu Cibulkova. Cel mai important e ca Simona să-și facă temele pentru turneele de Grand Slam care vor urma. Dacă va dori să ajungă în finală, va trebui să aibă grijă în fazele inferioare, pentru că, nu-i așa, până la Dumnezeu te mănâncă Sfinții, până la Sharapova/Williams te pot doborî Makarova, Bouchard, Radwanska!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

12 − 9 =