David Trezeguet și-a început cariera sportivă în Argentina, la Platense, iar în sezonul 1995-1996 a ajuns în Franța, la AS Monaco.

trezeguet paris saint germainPărinții săi, argentinieni, locuiau în Franța la data nașterii sale, 15 octombrie 1977. După doar doi ani, o dată încheiată cariera fotbalistică a tatălui său la Rouen, familia se întoarce în Argentina, iar David este înscris la echipele de juniori de la Platense. În iulie 1995 a dat probe pentru Paris Saint-Germain, însă din cauza amănuntelor de natură economică transferul cade iar pe fir intră AS Monaco.

trezeguet platense
Cu 16, la Platense, înainte de saltul spre Franța
trezeguet monaco
Cu AS Monaco, aici alături de Thierry Henry, a jucat cinci sezoane în Ligue 1, timp în care a câștigat de două ori titlul de campion al Franței.
trezeguet juventus
La Juventus a ajuns în anul 2000, pentru ca în anul 2002 să fie desemnat cel mai bun jucător din Serie A, după ce a fost golgeterul campionatului.
trezeguet del piero
Cu Juventus a câștigat de două ori titlul de campion în Serie A ( 2001-2002, 2002-2003 ) și de două ori Supercupa Italiei
trezeguet hercules
După zece sezoane în care a îmbrăcat tricoul celor de la Juventus, Trezeguet pune punct aventurii italiene și ajunge în Spania, surprinzător, la Hercules Alicante.
trezeguet baniyas
În primul său sezon la Hercules, echipa retrogradează, iar Trezeguet se duce în Dubai unde semnează cu Baniyas, echipă pentru care joacă doar trei meciuri.
trezeguet river
În decembrie 2011 se întoarce în Argentina, acolo unde într-o primă etapă joacă timp de un sezon și jumătate pentru River Plate…
trezeguet newells
… și încă un sezon cu Newell’s Old Boys.
treeguet pune city
Pune City ( India ) este ultimul club la care a activat atacantul
trezeguet franta
Cu naționala Franței, Trezeguet a participat la trei turnee finale mondiale ( 1998, 2002 și 2006 ), câștigându-l pe cel din 1998 și la două Campionate Europene ( 2000, 2004 ), campion în 2000.

sursă fotografii twitter

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

five × five =