Anul 1955. România era acceptată în ONU la doar câteva luni după ce semnase cu URSS Pactul de la Varșovia. La Los Angeles era inaugurat Disneylandul, iar la București apărea prima ediție tipărită a Moromeților lui Marin Preda. An în care se nășteau personaje ca Rowan Atkinson, Virgina Ruzici, Alain Prost sau Bill Gates.

Era anul în care într-o cameră de hotel din mijlocul Parisului se puneau la cale primele forme de desfășurare ale actualei Champions League, visul de o viață al lui Cristi Borcea. Era primăvară, însă frigul continua să rămână instalat afară. În camera de hotel, Gabriel Hanot – directorul revistei L.Equipe pe de o parte a mesei, iar în cealaltă Santiago Bernabeu, pe atunci președintele clubului Real Madrid și Raimundo Saporta – vicepreședinte la Real, făcând pe traducătorul. Ocazia? Formarea, după o idee a prestigioasei publicații franceze,  unei mari competiții continentale. Cupa Campionilor Europeni făcea primi săi pași.

Cupa Latină și Cupa Mitropa

Până în acel moment în Europa existau două competiții la nivel de cluburi. Pe de o parte Cupa Latină, creată în 1949 în care se întâlneau campioanele Portugaliei, Spaniei, Italiei și Franței. Barcelona, AC Milan și Real Madrid dominau acea competiție.

Pe de altă parte, Cupa Mitropa, rezervată cluburilor din centrul și estul Europei, născută cu mulți ani înainte, mai concret în 1927, fapt pentru care era considerată ca mai prestigioasă. Rapid Viena, Ferencvaros și Sparta Praga dominaseră respectiva competiție.

De reținut faptul că în această competiție, în 1940 Rapid București urma să-i întâlnească în finală pe cei de la Ferencvaros. Meciul a fost amânat din cauza războiului. Nu s-a mai rejucat niciodată.

L’Equipe piesa-cheie.


Să revenim la Liga Campionilor. În 1954, Wolverhampton, campioana din Premier League primea pe teren propriu, în două amicale din care avea să iasă învingătoare, două dintre echipele momentului în Europa: Honved Budapesta și Spartak Moscova. Victoriile obținute aveau să îi facă pe gazetarii de la Daily Mail să o proclame pe Wolverhampton Campioana Mondială la nivel de cluburi.

Gabriel Hanot ( el este cel care avea să stea mai târziu și la originea Balonului de Aur ) avea să le răspundă celor de la Daily Mail pe un ton provocator: -Înainte de a spune că Wolverhampton este invincibilă ar trebui să joace la Budapesta și Moscova. Pe lângă asta, mai sunt echipe mari în Europa, precum AC Milan sau Real Madrid. Ar trebui înființată o competiție europeană de o mai mare dimensiune. E absolut necesar.

Ziua următoare, L.Equipe publică un editorial scris de Jaques de Ryswick, șeful secției de fotbal internațional, în care se desena primul proiect al Cupei Campionilor.

În acel moment a rezultat vitală apariția lui Santiago Bernabeu. În fața lipsei de experiență a celor din UEFA ( organism creat cu doar câteva luni înainte ) și a indiferenței celor din FIFA, Hanot și oamenii lui au contactat președinții celor mai importante cluburi din Europa. Santiago Bernabeu a fost cel mai înfocat susținător al respectivei idei, văzând în ea o oportunitate imensă de a își promova și crește propriul club. Alături de el șefii de la Anderlecht, cei care au venit cu ideea ca meciurile să se joace în mijlocul săptămânii pentru a nu altera calendarul competițional din propriile campionate.

În fața efervescenței pe care o căpătau discuțiile, Ebbe Schwartz, președintele de atunci al UEFA, avea să cedeze cu condiția ca EUROPA să nu apară în denumirea competiției ce urma să ia startul. Avea să se nască Cupa Campionilor Europeni.

Fără tragere la sorți.

La prima ediție a Cupei Campionilor aveau să fie invitate 16 cluburi iar tragerea la sorți a fost de fapt o negociere în urma căreia s-au jucat următoarele meciuri:

Chelsea – Djurgardeen ( Suedia )
Real Madrid – Servette ( Elveția )
AC Milan – Saarbrucken (Germania )
Roth Wiess Essen ( Germania ) – Hibernians ( Scoția )
Voros Logobo ( Ungaria ) – Anderlecht
Stade Reims ( Franța ) – FC Copenhaga
Rapid Viena – Holland Sport ( Olanda )
Partizan Belgrad – Sporting Lisabona

Urma ca din sezonul imediat următor în competiție să participe doar campioanele fiecărei țări. iar meciurile să fie decise în urma tragerilor la sorți. Ideea inițială era ca finala să se joace pe terenul campioanei en-titre, însă lanțul de titluri obținut de Real Madrid a dus la modificarea acelei reguli.

Ce a urmat

După ce au putut conta pe sprijinul tuturor cluburilor mari din Europa, de acceptul UEFA și FIFA, mai lipsea doar sprijinul mediatic pentru a rentabiliza Cupa Campionilor. Jaques Ferran, coleg cu Hanot la L.Equipe și unul dintre personajele cele mai implicate în această operațiune avea să recunoască mai târziu: Obiectivul nostru era acela de a se juca cât mai mult fotbal, pentru a putea vinde ziarul și în timpul săptămânii.

Rolul cel mai important avea să îl acapareze însă televiziunea o dată cu apariția Eurovisionului, care avea să sprijine Cupa Campionilor chiar de la propriul debut. În puțin timp, cantitatea telespectatorilor dornici de a își vedea echipa în înfruntările europene avea să se multiplice în numere pe care cei trei oameni care s-au pus la discuții în acea primăvară, în acea cameră de hotel din Paris, nu și le-ar fi imaginat vreodată. Probabil că Hanot și Santiago Bernabeu nu erau conștienți în acel moment, însă ei erau cei care aveau să pună bazele celei mai importante competiții de fotbal din lume.

foto: colecția personală

1 COMENTARIU

  1. ce romantic! nu e chiar asa, au fost implicate persoane din marea comunitate mondiala evreiasca, planul era si pt ‘biznis’ dar si politic. cce a precedat cee

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

five × 1 =