Eintracht Braunschweig nu este o echipă foarte cunoscută în afara granițelor Germaniei, însă e una dintre cele care a pus bazele primei ligi, în 1963, alături de alte 15 cluburi. braunschweig

Mult timp, Eintracht Braunschweig a fost o prezență constantă în Bundesliga, câștigând titlul în 1967. Necazurile clubului fondat în 1895 au apărut imediat după câștigarea respectivului titlu, problemele financiare și un grav scandal de aranjare a meciurilor în care au fost implicați unii dintre jucători, ducându-l aproape de dispariție. În 1971 însă, a apărut în scenă Gunter Mast, patronul companiei care produce cunoscutul de acum Jaggermeister, regele en-titre al shot-urilor în discoteci, oferindu-le celor de la E. Braunschweig nu mai puțin de 100 000 de mărci pe an în schimbul apariției cerbului pe tricourile echipei.

jaggermeister-eintracht-braunshweigInițial, Federația Germană de Fotbal a fost reticentă în fața acestei propuneri, o premieră mondială în acel moment, însă după mai mult de un an de parlamentări pro sau contra au trebuit să cedeze în fața votului acționarilor clubului, 145-pentru și 7-împotrivă. Între timp, pentru a evita așteptarea, Eintracht băgase cerbul Jaggermeister în scenă făcându-i loc pe propria stemă. Pusă în imposibilitatea de a respinge trucul cu stema, Federația Germană a aprobat în cele din urmă apariția sponsorului pe tricourile galbene ale celor de la Eintracht, tricouri ce au putut fi vazute pentru prima oară pe data de 24 martie 1973, într-un meci cu Schalke 04.

Eintracht Braunschweig deschidea astfel ușa către un trend care avea să capete proporții mondiale cu o viteză uimitoare. La începutul sezonului următor erau deja alte patru echipe din Bundesliga care își prezentau sponsorii pe tricouri, însă, paradoxal, Braunschweig cădea în divizia secundă. Opt ani după,toate echipele din Bundesliga urmaseră exemplul lor, logo-urile sponsorilor apărând la loc de cinste pe tricourile jucătorilor. jaggermeister-eintracht-braunshweig-2

Au trecut anii și Eintracht a promovat iar în Bundesliga, pentru ca în 1977 să fie aproape de câștigarea unui nou titlu. Sumele acordului de sponsorizare cu Jaggermeister era din ce în ce mai mari, însă, chiar și așa, nu a fost evitată o nouă perioadă de decădere, nici chiar numindu-l pe Gunter Mast drept președinte. Echipa a ajuns din nou în eșaloanele inferioare, iar acordul cu Jaggermeister a văzut și el punctul final în 1985. Eintracht are șansa acum să urce iar în Bundesliga, însă fără Jaggermeister pe tricouri.

Primii în România

În România, primele echipe de fotbal cărora li s-a permis să afișeze numele pe tricouri au fost Steaua și Dinamo. Dacă Steaua a apărut în 1988 cu sigla celor de la Ford pe tricouri, în timp ce pe geci apărea Castrol, Dinamo avea să contraatace cu Saniplast, pasând Saniflor și Watergate, branduri ale aceleiași companii italiene de produse chimice, către Victoria, respectiv Flacăra Moreni. steaua-ford

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

three × five =