Lucas Romero

O nouă etapă a celei mai importante competiții din America de Sud a luat startul aseară, disputându-se primele cinci meciuri din penultima etapă a fazei grupelor. Victorii în deplasare pentru Velez și columbienii de la Tolima, în timp ce Palmeiras, Santa Fe și Emelec au câștigat pe teren propriu. Nici o remiză.

Argentinienii de la Velez, conduși de fostul internațional Ricardo Gareca, au obținut deja calificarea în optimile competiției în urma victoriei de aseară, 3-1, în deplasarea din Chile cu Deportes Iquique (Video AICI). Velez a tranșat repede partida în favoarea sa, Sebastian Dominguez în minutul 7 și Lucas Romero (19 ani, Foto) au adus un liniștitor avantaj pe tabelă încă din minutul 18. Columbienii au dat senzația că pot reveni în meci înainte de pauză, când, în minutul 39, veteranul Villalobos a redus din diferență. Velez însă a calmat repede jocul în repriza a doua, punctând în minutul 50 prin columbianul Copete, stabilind totodată și scorul final. Astfel, Velez acumulează 12 puncte în grupa a 4-a și e calificată matematic în runda următoare.
În cealaltă partidă a grupei, Emelec a învins într-un meci decisiv pe Peñarol Montevideo (goluri marcate de Nasuti și Gaibor) și și-a asigurat calficarea în proporție de 90%, având în vedere că în ultima etapă o să joace cu Velez, deja calificată, și au un avantaj de trei puncte față de rivala de aseară, doar înfrângere la scor le-ar putea bloca accesul spre faza următoare a competiției.

Clasamentul grupei:

clasament grupa 4

O altă reprezentantă a Argentinei care a jucat aseară este Tigre, care însă nu a avut același succes și păstrează doar șanse teoretice de calificare în faza următoare, după ce a pierdut în deplasarea de la Palmeiras, 2-0 (Video AICI), și ocupă ultima poziție în clasamentul grupei a 2-a. Golurile brazilienilor au fost marcate de Caio și Charles din pasele lui Vinicius, atacantul intrat în minutul 18 în locul accidentatului Patrick Vieira.

clasament grupa 2

Columbienii de la Santa Fe au obținut aseară a doua lor victorie în faza grupelor după ce au învins echipa ecuadoriană Cerro Porteño, care astfel pierde orice șansă de calificare în faza următoare. Atacantul Jefferson Cuero a marcat singurul gol al întâlnirii în minutul 23 (Video AICI).
Cealaltă echipă din Columbia aflată tot în grupa a 6-a, Deportes Tolima, a câștigat categoric în deplasarea din Peru, 3-0 cu echipa Real Garcilaso. Golurile au fost marcate de  Rogerio Leichtweis care și-a completat hattrick-ul în repriza a doua, în minutele 54, 66 și 84 (Video AICI).

clasament grupa 6

Iată rezultatele complete de azi:

Deportes Iquique (Chile) – Velez Sarsfield (Argentina) 1-3
Au marcat: Villalobos 40’/ Dominguez 7′, Romero ’19, Copete 51′

Real Garcilaso (Peru) – Deportes Tolima (Columbia) 0-3
A marcat: R. Leichtweis 54′, 66′, 84′

Palmeiras (Brazilia) – Tigre (Argentina)2-0
Au marcat: Caio 19′, Charles 53′

Santa Fe (Columbia) – Cerro Porteño 1-0
A marcat: Cuero 23′

Emelec (Ecuador) – Peñarol (Uruguay) 2-0
Au marcat: Nasuti 81′, Gaibor 90′

În această seară se vor disputa alte cinci meciuri din faza grupelor: Boca Juniors își poate asigura calificarea încă de azi dacă va învinge pe Barcelona acasă, pe La Bombonera, în timp ce Arsenal de Sarandi, câștigătoarea Clausura 2012, își joacă ultima șansă acasă la cea mai puternică echipă a grupei, Atletico Mineiro.

Meciurile ce se vor juca în această seară (ora RO):

Boca Juniors (Argentina) – Barcelona SC (Ecuador) 01:45
San Jose (Bolivia) – Tijuana (Mexic) 01:45
Caracas FC (Venezuela) – Huachipato (Chile) 01:45
Atletico Mineiro (Brazilia) – Arsenal de Sarandi (Argentina) 04:00
Milionarios (Columbia) – Corinthians (Brazilia) 04:00

Sursă foto

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + three =