Începe Copa America , cel mai vechi turneu la nivel de naționale din lume, un turneu care se joacă o dată la patru ani, la fel ca rudele lui mondiale și europene, și care anul acesta este găzduit de Chile.

trofeu copa americaFalcao, Tevez, Cavani, James, Alexis Sanchez, Neymar, Messi … suficiente nume cu greutate în fotbalul mondial pentru a atrage atenția întregii planete, mai ales că turneul, care începe în această noapte, are drept concurență doar Mondialul feminin găzduit de Canada în aceeași perioadă. În funcție de gusturi. Turneul sud-american are atuuri care ii lipsesc Campionatului European: orgolii naționale, rivalități istorice și pasiune, multă pasiune amestecată cu patimă. Ring de dans pentru vedetele conscacrate deja în Europa, Copa America este vitrina în care se vor etala noile speranțe ale continentului, tineri fotbaliști care speră să aibă același destin ca Neymar, Vidal sau Higuain.

Protagoniste principale, o națională a Braziliei schimbată la față de către Dunga, mai puțin spectaculoasă ca de obicei, însă mai eficientă, Argentina condusă de Tata Martino pe principiul ”Dă-i mingea lui Messi și vedem ce iese”, Chile, care va încerca să spargă ghinionul în această competiție și să profite la maximum de avantajul pe care îl are ca țară gazdă, Columbia și Uruguay, regina continentului dacă ne punem să îi contabilizăm titlurile, 15 la număr.

Copa America – O oază în mijlocul crizei politice din Chile
santiago de chile copa america
Santiago de Chile

[quote_box_right] Melodia oficială Copa 2015[/quote_box_right]

Țara sud-americană trece printr-o profundă criză politică și economică, iar Copa America vine ca o binecuvântare pentru un guvern tot mai impopular, lovit de scandaluri de corupție și de o scădere vertiginoasă în sondaje. Alături de Uruguay, Chile este statul sud-american care a găzduit de cele mai multe ori acest turneu, însă ultima oară, cea de-a șaptea, a fost tocmai în iarna lui 1991. Atunci, încă în șoc după ratarea calificării la Mondialul din 1990, Chile, cu Zamorano lider, termina turneul pe podium, însă doar pe locul trei.

S-au schimbat multe de atunci. Chile nu se mai zbate în sărăcia care învăluia țara în acea epocă, populația țării a crescut cu peste patru milioane de persoane, capitala Santiago s-a transformat într-o metropolă modernă, curată și, mai ales, sigură. Era nevoie de Copa America pentru a fi etalate toate aceste progrese, iar ideea candidaturii a fost pusă în practică în 2011 la inițiativa președintelui de atunci, Sebastian Pinera și finalizată acum de actuala conducătoare a statului, Michell Bachelet. Investiția totală, 163 de milioane de dolari. Chile arde de nerăbdare să arate că este o țară ospitalieră, demnă de renumele celui mai sigur loc de pe continent, de cel a unei țări perfecte pentru a trăi și a investi, în total contrast cu frământările clasei politice.

Cum se joacă

În urma tragerii la sorți care a avut loc anul trecut, în noiembrie, s-au format trei grupe de câte patru echipe, iar după faza grupelor se trece direct la cea a sferturilor de finală, unde se vor califica primele două clasate din fiecare grupă, plus două naționale cu ”cele mai bune locuri 3”. Primul meci, Chile – Ecuador, se va juca mâine noapte ( ora 02:30 ), pe Stadionul Național din Santiago, în timp ce finala se va juca pe 4 iulie, pe aceeași arenă din capitala chiliană.copa america 2015 program faza grupelorcopa america 2015 program faza finala

GALERIE FOTO: Stadioanele pe care se vor juca meciurile de la Copa America 2015

Favoritele

Argentina

messi argentina copa america 2015Golul marcat de Gotze în urmă cu aproape un an, în finala de pe Maracana, a lăsat urme adânci în moralul naționalei argentiniene. Alejandro Sabella a fost îndepărtat de la cârma conducerii tehnice și în locul lui a fost adus Tata Martino, un alt eșuat, însă pe continentul european, cu Barcelona. Considerat a fi un apropiat al lui Messi, prima decizie importantă a lui Martino a fost readucerea la națională a lui Carlos Tevez, selecționerul încercând prin această mișcare să disipe speculațiile conform cărora relația dintre cei doi fotbaliști ar fi extrem de precară, asta pe lângă evidentul plus calitativ injectat echipei de către jucătorul celor de la Juventus. De altfel, Messi și Tevez au fost văzuți salutându-se și glumind cu ocazia întâlnirii din finala Ligii Campionilor, semn că relația dintre ei este bună.

[quote_box_right]Lotul Argentinei:
Portari: Romero, Guzman, Andujar
Apărători: Garay, Roncaglia, Zabaleta, Casco, Mascherano, Demichelis, Rojo, Otamendi
Mijlocași: Gago, Biglia, Pereyra, Banega, Lamela, Pastore
Atacanți: Di Maria, Higuain, Messi, Aguero, Tevez, Lavezzi[/quote_box_right]
Speranțele Argentinei sunt puse, încă o dată, cam toate în Messi, însă lângă starul Barcelonei apar menționatul Tevez, Higuain, Aguero, Palacio, Mascherano, Di Maria, Lavezzi. În teorie, dacă ne uităm la lista cu nume enumerate mai sus, Argentina are cea valoroasă echipă de la Copa America și poate fi considerată lejer drept mare favorită. De la teorie la practică este însă un drum lung și anevoios, iar presiunea pusă pe umerii acestei naționale este foarte mare, ultimul titlu continental fiind câștigat în urmă cu 22 de ani.

Brazilia

neymar brasil copa america 2015O altă națională în stare de depresie, chiar mai acută decât cea Argentinei, acel 1-7 încasat de la nemți în propria lor sufragerie, fiind un șoc cu efecte greu de atenuat. Chiar și așa, chiar și cu Dunga întors pe banca tehnică, un antrenor de la care nu se așteaptă fotbal-spectacol, Brazilia rămâne una dintre principalele favorite la titlu. Campioană a patru dintre ultimele șase ediții din Copa America, Brazilia se prezintă cu un lot format în mare parte din fotbaliști ce activează pe continentul european, doar Geferson Teles ( Internacional Porto Alegre ), Grohe ( Gremio ) și portarul Robson de Souza ( Santos ) fiind cei care reprezintă campionatul intern. O apariție exotică este cea a lui Everton Ribeiro, fotbalist al celor de la Al Ahli.




[quote_box_left]Lot Brazilia
Portari: Jefferson, Neto, Grohe
Apărători: Danilo, Miranda, David Luiz, Filipe Luis, Marquinhos, Thiago Silva, Geferson, Fabinho
Mijlocași: Fernandinho, Douglas Costa, Elias, Roberto Firmino, Fred, Everton Ribeiro, William, Coutinho, Casemiro
Atacanți: Tardelli, Neymar, Robinho[/quote_box_left]Efectele reapariției lui Dunga s-au văzut, iar Brazilia a câștigat toate meciurile jucate după dezastrul de la Mondial, opt la număr, marcând 18 goluri și primind doar două. Meciuri cu rivale puternice cum ar fi Columbia, Argentina sau Franța, care ofera senzația că Dunga a gătit o echipă omogenă, mult mai atentă pe faza defensivă și mai puțin preocupată de floricele, de unde și absența lui Dani Alves, neconvocat. Lipsește și Marcelo, din cauza problemelor medicale. Neymar, cu moralul în nori după tripla câștigată la Barcelona, va fi încă o dată vedeta în jurul căreia va gravita această echipă, însă de această dată Dunga va pune lângă el mijlocași care au rolul de a face și munca de jos, nu doar să viseze la fotbalul de pe plajă.

UPDATE: Dani Alves a fost convocat în cele din urmă de către Dunga, în locul lui Danilo, care a suferit o accidentare la glezna piciorului drept într-un recent amical Brazilia – Mexic. Alves se întoarce în naționala Braziliei după un an de zile, de la acel 1-7 cu Germania din semifinalele Mondialului.

Columbia

james rodriguez columbia copa america 2015Națională care se prezintă în Chile dând încă o dată senzația că poate fi revelația turneului și că poate repeta performanța din 2001, atunci când a câștigat titlul de campioană a Americii de Sud din postura țării gazdă, performanță unică și istorică în palmaresul Columbiei. Vin după o prestație foarte bună avută la mondialul brazilian și etalează un lot considerat ca fiind unul dintre cele mai puternice din istoria lor și de pe continentul sud-american în acest moment. Jose Pekerman, selecționer și după Mondial, meritat, nu s-a sfiit să declare că echipa lui ”se va lupta pentru primele locuri, ținta principală fiind titlul”.






 

[quote_box_right]Lot Columbia:
Portari: Ospina, Vargas, Bonilla
Apărători: Zapata, Pedro Franco, Santiago Arias, Armero, Andrade, Carlos Valdes, Zuniga, Murillo
Mijlocași: Valencia, Carlos Sanchez, Cardona, James Rodriguez, Cuadrado, Mejia
Atacanți: Falcao, Ibarbo, Bacca, Guttierez, Muriel, Jackson Martinez[/quote_box_right]Cu amintirea unei cantități asemănătoare de optimism arătate și la World Cup 1994, atunci când eșecul a avut urmări dramatice, Pekerman își bazează iluziile în prestațiile bune ce le pot avea un grup de jucători foarte talentați, avându-l ca punct de referință de James Rodriguez ( Real Madrid ). Lângă el, în atac, Bacca, proaspăt câștigător Europa League cu Sevilla și Falcao, fotbalist ce încearcă să revină în prim plan după sezonul-eșec avut cu Manchester United.


 

Chile

alexis sanchez copa america 2015Naționala țării gazdă atacă turneul având în spate susținerea a aproape 18 milioane de chilieni, pornind ca favorită având ca atu nu doar avantajul terenului propriu, ci și al unei echipe mature, cu fotbaliști care au făcut senzație pe continentul european. Alexis Sanchez, Arturo Vidal și Claudio Bravo sunt principalele figuri ale acestei selecționate, care are în față o șansă imensă de a câștiga Copa America pentru prima oară în istorie . Au o grupă accesibilă și nu ar trebuie să fie o problemă trecerea în sferturile de finală, fază din care vor avea nevoie și de norocul ce le-a lipsit în optimile de finală ale ultimului Mondial, când șutul lui Pinilla a lovit bara în minutul 119 al prelungirilor meciului cu Brazilia , efectul fiind o eliminare total nemeritată în urma loviturilor de departajare.





[quote_box_left]Lot Chile
Portari: Bravo, Paulo Garces, Herrera
Apărători: Mena, Albornoz, Isla, Jose Rojas, Medel, Jara
Mijlocași: Francisco Silva, Fuenzalida, Vidal, Valdivia, Matias Fernandez, Beausejour, Pizarro, Felipe Guttierez, Aranguiz, Marcelo Diaz
Atacanți: Alexis Sanchez, Pinilla, Vargas, Henriquez [/quote_box_left]Lotul chilian este cam același de la Mondial, principala noutate fiind întoarcerea lui Marias Fernandez ( Fiorentina ), absent anul trecut din cauza unei accidentări. Alexis Sanchez rămâne piesa principală din angrenajul ofensiv gândit de selecționerul Jorge Sampaoli, iar lângă el, antrenorul argentinian are de ales între a îi așeza pe Eduardo Vargas, Henriquez sau ghinionistul Pinilla, cu cele mai mari șanse pentru a prinde postul de titular fiind primul dintre cei trei.


Ce caută Jamaica la Copa America 2015?

jamaica copa america 2015

Jamaica este o prezență inedită la turneul sud-american, ca națională invitată, parte a unei tradiții începute în 1993, atunci când la Copa America găzduită de Ecuador au fost invitate în premieră două echipe din exteriorul Americii de Sud. Statele Unite și Mexic au fost primele echipe invitate, iar de atunci Mexic nu a lipsit de la Copa America, celălalt loc fiind ocupat de naționale precum Costa Rica, Japonia sau Honduras. Cazul naționalei din Honduras e un pic mai special, fiind invitată în 2001 din cauza refuzului Argentinei de a se deplasa în Columbia, țara care găzduia atunci turneul. Argentinienii și-au motivat retragerea din motivând lipsa unor măsuri de securitate adecvate, iar Honduras a produs surpriza ajungând în semifinale, unde a fost eliminată de Columbia. Au câștigat totuși bronzul, învingând naționala uruguayană în finala mică.

Cu o singură calificare la Mondiale, la cel găzduit de Franța în 1998, Jamaica fotbalistică încă mai trăiește de pe urma victoriei obținute în fața Japoniei pe pământ francez, scor 2-1. Chile 2015 le oferă o nouă șansă de a reveni, chiar și pentru puțin timp, în prim-plan-ul fotbalului internațional.

Bine de știut
Mascota Copa America Chile 2015
Mascota Copa America Chile 2015

Ciudat sau nu, cele mai multe titluri de campioană în Copa America le-a câștigat Uruguay, 15, cu unul mai mult decât Argentina, Brazilia fiind la ceva distanță în spate, cu opt. De această dată, Uruguay se prezintă cu un profil ceva mai sărac, fără suspendatul Luis Suarez, Cavani fiind cel care va incerca să tragă echipa după el spre o performanță cât de cât bună.

Din 2007, Copa America are loc o dată la patru ani. Până atunci se juca din doi în doi ani, însă CONMEBOL a decis să treacă la noul format din cauza excesului de competiții internaționale.

Cluburile cu cei mai mulți jucători prezenți la Copa America sunt Emelec ( Ecuador ) – șapte jucători în naționala Ecuadorului, PSG – șase, Bolivar – cinci jucători la naționala Boliviei.

Fotbaliști faimoși care nu au câștigat Copa America: Maradona, Pele, Chilavert, Valderama, Alavro Recoba, Zamorano, Zanetti, Riquelme, Garrincha.

Articolul precedentAS Roma și-a prezentat noile tricouri pentru sezonul 2015-2016
Articolul următorCum s-a trăit finala Champions League în diferite locuri de pe mapamond

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here