aaa

Vezi Napoli şi iei un punct

La trei zile după eşecul cu 0-7 din meciul cu Inter, Sassuolo a produs marea surpriză de până acum a campionatului şi a obţinut primul său punct în Serie A pe terenul lui Napoli. Un rezultat la care nimeni nu se aştepta, mai ales că trupa lui Rafa Benitez venea după opt victorii consecutive acasă în toate competiţiile şi după succesul de pe San Siro cu Milan.

Înfrângerea cu Inter l-a făcut pe tehnicianul nou-promovatei, Eusebio Di Francesco, să renunţe la tradiţionalul său 4-3-3 în favoarea sistemului la modă în Italia, 3-5-2, iar schimbarea a avut efect. Cu un portar în zi mare şi cu un Kurtic senzaţional, Sassuolo a trecut peste începutul dificil de meci, în care Napoli a deschis scorul prin Dzemaili şi anunţa un nou rezultat fluviu, şi a egalat prin tânărul Zaza, cel care a marcat ambele goluri ale emilianilor în prima ligă. Ba mai mult, oaspeţii au avut câteva ocazii importante de a obţine o improbabilă victorie, dar lipsa de atenţie la finalizare şi intervenţiile lui Reina au evitat un eşec ruşinos pentru una dintre favoritele la Scudetto din acest sezon.

Roma, lider solitar cu punctaj maxim

De pasul greşit al lui Napoli a profitat Roma, care, pentru prima oară din 18 aprilie 2010 este lider solitar în Serie A. Echipa din capitală are punctaj maxim după cinci etape (premieră în istoria clubului) şi nu dă semne că s-ar opri aici. Miercuri, giallorossi au câştigat cu 2-0 în faţa Sampdoriei, la Genova, acolo unde nu mai înviseseră din sezonul 2007/08, ambele goluri, marcate de Benatia şi Gervinho, venind după pauză.

De altfel, formaţia pregătită de Rudi Garcia a înscris mereu doar în repriza a doua în acest sezon şi după ce tehnicianul francez a făcut cel puţin o schimbare, ceea ce dovedeşte o bună pregătire fizică şi inspiraţie din partea antrenorului. Pentru capitolini urmează meciul de acasă cu Bologna, apoi duelul de la Milano cu Inter, echipă care confirmă de asemenea debutul lansat de sezon, după victoria cu 2-1 cu Fiorentina. Dacă nu vor exista surprize în etapa din acest weekend, sâmbătă viitoare vom avea parte de o confruntare între primele două clasate din Italia.

Juventus câştigă controversat la Verona

Pentru al treilea meci la rând, Juventus revine după ce e condusă şi se impune cu 2-1 la Verona în faţa lui Chievo. Dar, mai mult decât capacitatea bianconerilor de a întoarce în favoarea lor rezultatele nefavorabile, o caracteristică ce nu mai reprezintă o surpriză de când Conte este antrenor, atenţia tuturor s-a îndreptat spre grava eroare a asistentului Fabiano Preti, care a anulat eronat un gol gazdelor pentru offisde, într-un moment în care scorul era 1-1.

În condiţiile în care trupa torineză are un trecut cunoscut de toată lumea în ceea ce priveşte erorile de arbitraj în favoarea sa, greşeala lui Preti a luat prim-planul discuţiilor legate de acest meci. Preşedintele şi antrenorul celor de la Chievo au dat dovadă de fair-play şi nu s-au lansat în polemici la finalul întâlnirii, în ciuda dezamăgirii evidente.

111 222

Cu toate acestea, nu se poate trece uşor peste ceea ce s-a întâmplat. Nu doar pentru că eroarea a fost flagrantă şi inexplicabilă (patru jucători de la Juventus îl ţineau în joc pe Paloschi – foto dreapta), ci pentru că cel care a comis-o nu se află la prima abatere. În noiembrie anul trecut, Preti s-a aflat la tuşă la meciul dintre Juventus şi Inter (foto stânga), bianconeri deschizând scorul în urma unei faze începute dintr-un offside evident. La distanţă de un an, acelaşi asistent, două faze, ambele judecate greşit în favoarea campioanei. Simplă coincidenţă?

Faptele nu-l ajută prea mult tânărul de 34 de ani, văzut ca o mare speranţă a arbitrajului italian. În acest sezon, el a mai fost delegat la Livorno-Roma şi la derbyul Genovei dintre Sampdoria şi Genoa. Ambele au fost duse la bun sfârşit. Apoi a venit Verona…

Debut de poveste pentru Diego Laxalt

La primul său meci în Serie A, uruguayanul Diego Laxalt a marcat o dublă de senzaţie în meciul pe care Bologna l-a disputat pe teren propriu cu AC Milan. Puştiul de 20 de ani, împrumutat de la Inter ca parte a transferului lui Taider la Milano, a devenit astfel primul jucător din istoria clubului rossoblu care debutează cu o doppietta în campionat.

Nu am mai marcat niciodată de două ori într-un meci”, a dezvăluit Laxalt, care a insistat că golurile lui sunt importante în primul rând pentru Bologna, echipa la care Inter l-a trimis împrumut: „Nu a fost vorba de niciun derby pentru mine”.

Totuşi, dubla uruguayanului nu a fost suficientă pentru ca Bologna să obţină prima victorie din acest sezon, Milan revenind pe final de la 1-3 pentru a obţine o remiză care îi prelungeşte invincibilitatea pe Dall”Ara. Ultima oară când rossoneri au pierdut aici a fost în martie 2002.

Va reuşi Cerci să-şi atingă potenţialul maxim?

Alessio Cerci face parte din categoria jucătorilor talentaţi, dar care riscă să rămână mereu la statutul de eternă speranţă. Ajuns la 26 de ani, liderul lui Torino pare însă lansat pe drumul cel bun pentru a-şi atinge potenţialul maxim. Contra Veronei, el a înscris două goluri, cu care a ajuns la cota cinci în clasamentul golgheterilor, fiind lider în această ierarhie, la egalitate cu Giuseppe Rossi. Un fotbalist cu calităţi unice, care, dacă va reuşi să evite derapejele ce i-au marcat cariera până acum, poate face saltul la o echipă de top şi să devină un punct fix în squadra azzurra. Prima ocazie să arate că s-a maturizat i se va ivi chiar în acest weekend, când este programat derbyul cu Juventus.

Golul etapei: Fundaşul Benatia driblând şi marcând ca un adevărat atacant

Tot din categoria “jucătorii defensivi îi fac invidioşi pe atacanţi”, Esteban Cambiasso

Parada etapei: O dublă intervenţie reuşită de Curci, portarul celor de la Bologna, în faţa lui Robinho şi a lui Birsa

Echipa etapei: Pegolo (Sassuolo) – A. Rosi (Parma), Benatia (Roma), Ranocchia (Inter), Pereirinha (Lazio) – Parolo (Parma), Cambiasso (Inter), Kurtic (Sassuolo) – Cerci (Torino), Zaza (Sassuolo), Laxalt (Bologna)

Rezultate etapa a 5-a: Udinese – Genoa 1-0, Bologna – Milan 3-3, Chievo – Juventus 1-2, Lazio – Catania 3-1, Livorno – Cagliari 1-1, Napoli – Sassuolo 1-1, Parma – Atalanta 4-3, Sampdoria – Roma 0-2, Torino – Verona 2-2, Inter – Fiorentina 2-1

Clasament: 1.Roma 15p, 2.Inter 13p (15-2), 3.Napoli 13p (12-4), 4.Juventus 13p (10-4), 5.Fiorentina 10p… 18.Sampdoria 2p, 19.Catania 1p (2-10), 20.Sassuolo 1p (2-16)

Golgheteri: 1.Cerci (Torino), Rossi (Fiorentina) – 5 goluri; 3.Hamsik – 4 goluri

Sursa foto: it.eurosport.yahoo.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 × 3 =